Atentat terorist în Franţa. Analiză Washington Times: Musulmani segregaţi de societatea franceză formează adevărate ministate islamiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atentat terorist în Franţa. Numărul musulmanilor din Franţa este estimat la aproape 5 milioane
Atentat terorist în Franţa. Numărul musulmanilor din Franţa este estimat la aproape 5 milioane

Atentat terorist în Franţa. Masacrul comis miercuri la Paris de către terorişti autoproclamaţi Al-Qaida a fost posibil pe fundalul unei cedări treptate către islamişti, bloc cu bloc, a controlului asupra cartierelor majoritar musulmane, scrie ziarul american The Washington Times.

Franţa are cea mai importantă populaţie de musulmani din Europa, dintre care unii vorbesc în mod deschis despre ajungerea la conducerea ţării într-o bună zi şi despre înlocuirea sistemului legal occidental cu sharia. "Situaţia a scăpat de sub control, iar acest lucru este ireversibil", declară pentru ziar Soeren Kern, un analist de la Institutul Gatestone, autorul unui raport anual despre "Islamizarea Franţei". "Islamul face parte permanent, acum, din Franţa", apreciază el, iar"viitorul pare foarte sumbru".

"Problema este că mulţi dintre aceşti musulmani din generaţia tânără nu se integrează în societatea franceză. Deşi sunt cetăţeni francezi, ei nu au un viitor în societatea franceză, cu adevărat. Se simt foarte alienaţi de Franţa. De aceea este islamul radical atât de atractiv, pentru că le dă un sens vieţii", continuă el.

Parisul şi alte oraşe - în pofida faptului că nu s-au transformat întru totul într-un refugiu pentru agenţi operativi Al-Qaida - au devenit, în ultimul deceniu, nişte "locuri fertile pentru musulmani extremişti". Conducătorii oraşelor au permis unor adevărate mini-state islamice virtuale să prospere, în timp ce musulmanii câştigă putere pentru a guverna în felul lor.

"Există zone interzise nu doar la Paris, ci în întreaga Franţă, în care ei deţin efectiv controlul", declară pentru WT Robert Spencer, conducătorul JihadWatch.org, o organizaţie care monitorizează extremişti musulmani. "Ei operează în impunitate, aparent siguri că autorităţile nu pot sau nu vor acţiona în mod decisiv pentru a-i opri", subliniază el, adăugând că, "odată cu denegarea generală şi acoperirea motivului clar al atacului de la Charlie Hebdo, ei au motive întemeiate să gândească aşa".

Atentat terorist în Franţa. Atacatorii au spus că sunt membri Al-Qaida

Atacatorii care au omorât 12 persoane la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo au pretins că sunt membri Al-Qaida în Peninsula Arabă (QPA) din Yemen. Martori au declarat că aceştia vorbesc franceză perfect, ceea ce arată că sunt terorişti formaţi pe plan local şi care au primit ajutorul AQPA sau altei grupări, comentează publicaţia.

Legătura dintre atac şi mişcarea de islamizare constă în faptul că jihadiştii francezi devin tot mai îndrăzneţi în încercarea de a elimina orice critică a islamului, este de părere Kern. "Ceea ce încearcă să facă este să oprească orice fe de critică a islamului, orice fel de discurs, caricatură, discuţie, totul", apreciază el. "În esenţă, Guvernul francez şi celelalte guverne europene au pierdut controlul asupra situaţiei. Este un bulgăre care se rostogoleşte şi a crescut tot mai mare, mai ales în ultimii zece ani", adaugă Kern.

AQPA l-a declarat anul trecut pe redactorul-şef al Charlie Hebdo Stephane Charbonnier "cel mai căutat", după ce publicaţia l-a satirizat pe profetul Mahomed. El se află printre cele 12 persoane ucise miercuri în timpul unei şedinţe la sediul săptămânalului.

Institutul de Cercetare Media pentru Mediul Mijlociu a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că jihadişti francezi discutau în mod deschis despre felul în care să se răzbune pe Charlie Hebdo pentru o carte de benzi desenate biografică despre Mohamed. Una dintre idei era să înceapă să omoare cetăţeni francezi.

Kern şi Institutul Gatestone au publicat un raport despre islamizarea Franţei în 2013 şi o continuare în decembrie. Potrivit acestui think tank - condus de către John Bolton, un fost ambasador american la ONU - populaţia musulmană a Franţei a atins 6,5 milioane de persoane, reprezentând apoape 10% din locuitorii ţării. 

Unii activişti musulmani preconizează că Franţa va deveni o ţară cu populaţie majoritar musulmană "într-un viitor nu prea îndepărtat". "Cine are dreptul să spună că, în 30 sau 40 de ani, Franţa nu va fi o ţară musulmană? Cine are dreptul, în această ţară, să ne priveze de acest lucru?", a declarat Marwan Muhammed, un purtător de cuvânt al Colectivului împotriva islamofobiei.

Pe de altă parte, musulmanii creează o şcoală publică separată, "complet ruptă de studenţi nemusulmani", se arată într-un document aparţinând serviciilor de informaţii divulgat pentru Le Figaro, citat de Gatestone. De asemenea, peste 1.000 de supermarketuri vând cărţi islamice care îndeamnă la jihad şi la uciderea celor care nu sunt musulmani. Potrivit unui sondaj comandat de ziarul Le Monde anul trecut, 74% dintre cetăţenii francezi consideră islamul intolerant şi incompatibil cu valorile franceze.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite