ANALIZĂ Alt summit european „inutil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii UE, reuniţi, vineri, la Bratislava
Liderii UE, reuniţi, vineri, la Bratislava

Unul dintre liderii de frunte ai UE, premierul Italie Matteo Renzi a criticat reuniunea de la Bratislava pentru că nu ar fi produs nimic altceva decât declaraţii plate.

Lideri europeni reuniţi vineri la Bratislava şi-au acordat un termen de şase luni pentru a elabora „viziunea unei UE atrăgătoare“, potrivit declaraţiei finale dată publicităţii la finalul acestui summit informal desfăşurat în absenţa Marii Britanii, scriu agenţiile de presă internaţionale. Ei au mai convenit şi asupra unei „foi de parcurs“ care include, între altele, măsuri referitoare la migraţie şi frontierele externe. 

Obiectivele acesteia sunt „de a nu se mai permite niciodată revenirea la afluxurile necontrolate de anul trecut şi de a reduce numărul migranţilor ilegali“. Apoi este necesară „asigurarea unui control complet al frontierelor noastre externe şi revenirea la spaţiul Schengen“, precum şi „extinderea consensului UE asupra politicilor pe termen lung privind imigraţia şi aplicare principiilor responsabilităţii şi solidarităţii“. 

Ca măsuri concrete, sunt avute în vedere „angajamentul deplin pentru punerea în aplicare a acordului UE-Turcia, precum şi un sprijin continuu acordat ţărilor din Balcanii de Vest“, „angajamentul luat astăzi de unele state membre de a oferi imediat asistenţă pentru întărirea protecţia frontierei Bulgariei cu Turcia şi sprjinul continuu pentru statele aflate în prima linie“. De asemenea, „până la sfârşitul anului, Paza europeană de frontieră şi de coastă va ajunge la capacitate deplină de reacţie rapidă, fapt prevăzut într-o lege“. 

În domeniul securităţii interne şi externe, măsurile concrete vizează „intensificarea cooperării şi a schimbului de informaţii între serviciile de securitate ale statelor membre“. Totodată, „vor fi adoptate măsurile necesare pentru a se asigura că toate persoanele, inclusiv cetăţenii din statele membre ale UE, care traversează frontierele externe ale Uniunii, să fie verificate în bazele de date relevante, care trebuie să fie interconectate“. 

În plus, se va demara „crearea unui Sistem european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile (ETIAS) pentru a permite verificarea în avans şi, dacă este necesar, a refuza intrarea călătorilor scutiţi de vize“. Nu în cele din urmă, „se va depune un efort sistematic împotriva radicalizării, inclusiv prin expulzări şi interdicţii de intrare în cazuri justificate, dar şi pentru ca UE să sprijine acţiunile statelor membre în domeniul prevenirii“. 

Nu se creează o armată europeană

Preşedintele Klaus Johannis, care a reprezentat România la summit-ul de la Bratislava, a declarat că liderii europeni nu intenţionează să creeze o armată europeană, doar un centru de coordonare a forţelor europene, iar pentru România baza securităţii rămâne NATO. „Nu s-a discutat astăzi despre o armată europeană şi nici în viitorul apropiat nu se va discuta despre aşa ceva. 

Iniţiativele care există în domeniul apărării nu vizează crearea unei armate europene, a spus Iohannis, vineri, la finalul summit-ului informal UE 27 de la Bratislava. Şeful statului roman a mai precizat că dosarul Schengen nu a fost abordat în plenul summmit-ului, ci doar în discuţiile informale din marja reuniunii de la Bratislava, discuţii pe care le-a calificat drept „foarte bune“, insistând însă că este nevoie de mai multe consultări cu partenerii, înaintea de a face declaraţii în spaţiul public.

Renzi vrea fapte, nu vorbe

Summitul informal al statelor membre ale Uniunii Europene, fără Marea Britanie, care a avut loc vineri la Bratislava a fost „o ocazie pierdută“, a afirmat premierul italian Matteo Renzi într-un interviu apărut duminică în cotidianul Corriere della Sera, în care el se declară dezamăgit în special de preşedintele francez Francois Hollande şi de cancelarul german Angela Merkel.

Întrebat despre absenţa sa de la conferinţa de presă comună susţinută vineri de liderii francez şi german, Renzi a spus că nu are „nicio problem“ cu Hollande şi Merkel. 

Însă „a face o conferinţă de presă în care nu spunem nimic nu este visul vieţi mele“, a adăugat el în acest interviu care continuă în linia afirmaţiilor dure făcute sâmbătă într-o conferinţă la Florenţa.

Iar dacă preşedintele francez şi cancelarul german „vor să îşi petreacă după-amiaza scriind documente fără suflet şi fără orizont, o pot face şi singuri“, a mai spus el. 

Cei trei lideri s-au întâlnit totuşi, într-o atmosferă extrem de amicală, la sfârşitul lunii august în Mediterana, în largul micii insule italiene Ventotene, cu ocazia unei reuniuni tripartite menită a pregăti summitul de la Bratislava. 

Însă Matteo Renzi nu şi-a ascuns dezamăgirea în interviul apărut duminică. „I-am invitat la Ventotene pentru a construi un parcurs, nu pentru a admira priveliştea sau a mânca peşte“, a afirmat premierul italian. 

Renzi se declară dezamăgit în special de lipsa rezultatelor în privinţa problemei imigraţiei. „Nu putem lăsa ca problema imigraţiei să explodeze din cauza incapacităţii Europei“, a subliniat el, ironizând apoi Uniunea Europeană, care „construieşte în acelaşi timp, cu miliarde, un nou sediu pentru Consiliul European“ la Bruxelles.

„Voi propune ca în faţa sediului să fie pusă barca pe care Italia a recuperat-o de pe fundul mării şi care acum se află la Augusta“, în Sicilia, a mai declarat şeful guvernului de la Roma. „Cel puţin aşa, de fiecare dată când va avea loc o reuniune, în loc să ne uităm doar la noile canapele, ne vom uita la imaginea acestei bărci şi la scandalul imigraţiei“, a spus el. 

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a declarat sâmbătă după-amiază că blocul comunitar nu poate continua să organizeze summituri europene inutile, în urma cărora nu se ajunge la nicio decizie. 

„Italia crede cu putere că Uniunea Europeană are un viitor, dar trebuie să luăm acţiuni reale pentru că aceste puneri în scenă sunt inutile”, a declarat prim-ministrul italian într-un interviu pentru televiziunea locală RTV38.

Liderii europeni au încercat vineri să dea dovadă de unitate la summitul UE de la Bratislava, în ciuda deciziei britanicilor de a părăsi blocul comunitar. Însă, Renzi a criticat summitul pentru că nu ar fi produs nimic altceva decât declaraţii plate.

”Bratislava trebuia să fie un moment de restart pentru UE, însă s-a finalizat cu un document moderat. În martie 2017 va fi summitul UE de la Roma. Deci aveam şase luni cruciale la dispoziţie pentru a face o chestiune imensă, nu putem să continuăm să punem în scenă acelaşi show, dar fără să rezolvăm nimic”, a declarat liderul italian.

Matteo Renzi s-a plâns că autorităţile italiene au fost abandonate în gestionarea crizei migranţilor, fiind nevoie de semnarea unui acord cu statele nord-africane pentru a opri afluxul de migranţi.

Italia nu este dispusă să se comporte ca şi când Uniunea Europeană ar funcţiona, a afirmat sâmbătă şeful guvernului de la Roma, Matteo Renzi, după summitul informal european de la Bratislava, la care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezultate obţinute, transmite AFP.

'Nu cred că ar fi corect ca Italia să se prefacă că nu există nicio problemă atunci când lucrurile nu se ameliorează', a declarat Renzi, într-o conferinţă de presă la Florenţa, la câteva ore după ce şi-a exprimat insatisfacţia faţă de puţinele rezultate obţinute, în opinia sa, la summitul informal de la Bratislava al UE în format de 27 de state (minus Marea Britanie). 

În capitala Slovaciei, ca şi la precedentele reuniuni europene, „ne-am spus mai mult sau mai puţin aceleaşi lucruri“, a comentat Renzi, care susţine urgenţa progreselor în dosarele referitoare la imigraţie şi la creşterea economică. 

Potrivit premierului italian, ţara sa este lăsată să facă faţă singură crizei migraţiei, iar soluţiile propuse de Roma nu sunt luate în calcul suficient. 

„Se va înţelege oare că, oricât de corect este să-i salvezi pe toţi pe mare, nu e cu putinţă să-i primeşti pe toţi doar în Puglia sau în Sicilia“, a arătat el. 

De aceea, fie „acceptăm teza italiană şi mergem în Africa, încheiem acorduri de cooperare internaţională (...) şi blocăm plecările, creând şanse de dezvoltare, fie spunem clar că ne pierdem vremea“, a subliniat Renzi.

La Bratislava, „ei au adus un document (de lucru) în care nici măcar nu se vorbea de Africa“, şi-a arătat Renzi regretul. În ce priveşte creşterea economică, el şi-a reafirmat criticile împotriva politicii de austeritate, „o reţetă falsă“ aleasă de Uniunea Europeană în ultimii cinci ani, în timp ce SUA au făcut alegerea „corectă“ de a investi. 

Italia respectă regulile Pactului de stabilitate privind disciplina bugetară, pe care Renzi l-a descris vineri ca „fără viitor“, dar are şi dreptul de a spune că acestea „nu funcţionează şi să lucreze pentru a le schimba“, a adăugat premierul. 

De asemenea, liderul italian a insistat că Bruxelles-ul ar trebui să permită Romei o derogare de la ţintele bugetare pentru a investi în deschiderea şcolilor lovite de seism.

Grupul Vişegrad va respinge prin veto orice acord care limitează drepturile muncitorilor din Marea Britanie

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a declarat sâmbătă după-amiaza că statele Vişegard sunt pregătite să blocheze prin veto orice acord de ieşirea a Marii Britanii din Uniunea Europeană care limitează drepturile muncitorilor europeni de pe teritoriul britanic. Anunţul premierul slovac a avut loc după primul summit UE desfăşurat în absenţa Regatului Unit, informează Reuters.

Liderii europeni încearcă să găsească un teren comun în ceea ce priveşte gestionarea afluxului de migranţi şi a consecinţelor ieşirii Marii Britanii din UE. Însă, Robert Fico a susţinut într-un interviu că liderii europeni au renunţat la ideea cotelor obligatorii de migranţi în favoarea unui nou principiu al unei ”solidarităţi flexibile”.

Grupul Vişegrad s-a opus cu înverşunare introducerii cotelor obligatorii de migranţi, iar acum premierul slovac susţine că noul interes comun al Ungariei, Poloniei, Cehiei şi Slovaciei este legat de protejarea drepturilor muncitorilor europeni din Marea Britanie după Brexit.

”Statele Vişegrad nu vor face niciun compromis. Dacă nu avem o garanţie că aceşti oameni sunt egali, atunci vor bloca prin veto orice acord privind divorţul Marii Britanii de UE. Cred că britanicii ştiu că asta este una dintre problemele noastre şi nu avem cum să ajungem la un compromis”, a declarat prim-ministrul slovac.

Liderii europeni au subliniat vineri că Marea Britanie ar putea să nu primească acces la piaţa unică, atât timp cât politicienii britanici nu acceptă să menţină libertatea de mişcare a muncitorilor europeni, un principiu de bază al blocului comunitar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite