Alegerile parlamentare din Republica Moldova - salt în necunoscut

Am efectuat recent o deplasare la Chişinău pentru a participa la o conferinţă organizată de Academia de Stiinţe a Republicii Moldova. Întâmplător, aceasta a coincis cu debutul campaniei electorale. O campanie care, deocamdată, nu se remarcă prin nimc deosebit.

Spaţiul vizual este dominat de afişe ale Partidului Democrat, ale Partidului Politic Şor şi, în mai mică măsură, ale PSRM. Alianţa electorală ACUM, formată din PAS şi PDA, nu este deloc vizibilă.

Explicaţia ţine de mijloacele financiare pe care partidele le au la dispoziţie. Pe data de 10 ianuarie, Promo - LEX a publicat un material care arăta că PDM, PSRM şi PPŞ au cheltuit în perioada pre-electorală 3 766 917 lei. Dintre acestea, PSRM a cheltuit cel mai puţin. Aceste cifre nu sunt de mirare, PDM de când este la guvernare nu a reuşit nici să crească, nici să scadă, situându-se între 10% şi 15%. PPŞ este un partid nou creat al primarului de Orhei, Ilan Shor, neavând timpul necesar pentru a se afirma şi în consecinţă are nevoie de o campanie agresivă. în acelaşi timp cu campania electorală se derulează în Republica Moldova o campanie agresivă de promovare a „Televiziunii Centrale“, un post de televiziune care aparţine aceluiaşi Ilan Shor. Miza acestuia este foarte mare, din moment ce toate sondajele arată că PPŞ se află la limita dintre a intra şi a nu intra în Parlament.  

Campania electorală din Republica Moldova se remarcă în primul rând prin lipsa instrumentelor de analiză. Sondajele publicate pe parcursul anului 2018 arată variaţii foarte mari. Dacă scorul partidelor care compun ACUM este, cumulat, relativ constant, scorul PSRM şi cel al PDM este foarte diferit, în funcţie de institutul de sondare care pune în circulaţie un sondaj sau altul. PSRM este în mod evident în scădere, scorul său maxim în sondaje în acest moment fiind de 35% (de la peste 50% după alegerea lui Igor Dodon). PDM se situează constant între 8% şi 15%. Este greu de prevăzut care va fi scorul electoral al principalilor competitori. Situaţia devine şi mai complicată atunci când se ia în calcul participarea pe circumscripţiile uninominale. De remarcat că partidele au evitat în general competiţiile directe. Astfel, Vladimir Plahotniuc va fi concurat în circumscripţia Nisporeni de o persoană practic fără nicio şansă din partea ACUM, Ion Negruţă de la PLDM (liderii ACUM au dorit să evite oficial asocierea cu PLDM şi au înaintat câteva candidaturi individuale din acest partid pe listele electorale - intenţia fiind de a le sacrifica electoral, după cum arată această situaţie). Lui Ilan Shor i se va opune în circumscripţia Orhei Valeriu Munteanu, de asemenea sacrificat din start. Liderii PAS şi PDA au preferat să intre în bătălii considerate mai sigure (Andrei Năstase la Chişinău, Maia Sandu în diaspora). Amestecul de reprezentare proporţională şi sistem majoritar ar fi creat premisele pentru a contrapune reprezentanţilor puterii lideri marcanţi din opoziţie, din moment ce cei care pierd în circumscripţii se pot regăsi în viitorul Parlament dacă sunt plasaţi pe o poziţie favorabilă în lista naţională. O eroare de strategie electorală despre care nu este clar deocamdată cât va conta în rezultatul final.

România nu a anunţat nicio iniţiativă de amploare care să se refere la Republica Moldova, deşi contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE este unul foarte favorabil în acest sens.

ACUM se prezintă cu o listă de personalităţi credibile, pro-europene, dar are handicapul de a nu avea persoane care să fie cunoscute şi apreciate în comunităţile locale. Ar fi fost şi greu de obţinut acest deziderat, din moment ce aleşii locali ai opoziţiei au fost constant ţinta hărţuirilor, ameninţărilor şi şantajului celor de la putere. Mulţi dintre aceşti aleşi locali au preferat să demisioneze sau să plece în exil. Aparent, PDM sau PSRM nu pot profita de pe urma acestui avantaj, din moment ce nici aceste partide nu au figuri marcante pe plan local. Este însă doar o aparenţă, deoarece în campania electorală se vor investi multe resurse financiare de la centru pentru a avantaja candidaţii PDM şi PSRM. Trebuie remarcat şi faptul că numărul independenţilor care au ales să candideze pe circumscripţiile uninominale este mult mai redus decât se aştepta - s-a considerat multă vreme că PDM doreşte acest nou sistem electoral pentru a favoriza apariţia în Parlament a unor independenţi care pot fi cooptaţi ulterior într-o majoritate parlamentară. Cu toate acestea, cantitatea de candidaţi independenţi redutabili nu este deloc de neglijat. Există anumite circumscripţii în care candidaţii independenţi nu au rivali pe măsură. Situaţia este interesant de urmărit deoarece un număr de 5 independenţi dintr-un Parlament cu 101 membri ar însemna aproximativ 5%, un procent care poate înclina balanţa pentru formarea unei majorităţi la nivel parlamentar.

Alegerile din 24 februarie vor fi cele dintâi din Republica Moldova în care factorul geopolitic va fi pe plan secund. Din România, singurul partid cu adevărat interesat de aceste alegeri este PNL care este mebru al aceleiaşi familii politice (PPE) cu partidele membre ale ACUM. Legislaţia restrictivă din Republica Moldova şi precedentul psihologic creat cu ocazia alegerilor pentru Primăria Chişinău (unul din motivele invalidării mandatului domnului Năstase fiind implicarea unor persoane din străinătate în campania sa electorală, deşi o asemenea încălcare a legii electorale nu a fost probată) au făcut ca partidele care au parteneri în Republica Moldova să prefere alte mijloace de sprijin pentru acestea decât implicarea directă, pe teren sau transferul de fonduri. PSD, măcinat de probleme interne, nu pare a fi foarte activ în promovarea partenerilor din S &D, PDM. România nu a anunţat nicio iniţiativă de amploare care să se refere la Republica Moldova, deşi contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE este unul foarte favorabil în acest sens. Marja limitată de manevră a partidelor politice din România este vizibilă şi prin existenţa unei noi colaborări cea dintre Pro România a lui Victor Ponta, un partid care încă nu a participat la alegeri şi PPEM al domnului Iurie Leancă, un partid la buzunarul PDM, din moment ce Iurie Leancă ocupă o poziţie înaltă în stat datorită sprijinului direct al lui Vladimir Plahotniuc. Aşadar, un parteneriat pentru întărirea PDM, dar un sprijin puţin relevant, venit din partea unui partid aflat încă în etapa de construcţie internă.

Nici din partea Federaţiei Ruse nu există un interes deosebit pentru aceste alegeri, Miza Kremlinului este ca niciun partid cu adevărat pro-european să nu se regăsească în viitoarea coaliţie de guvernare. Din moment ce partidele din ACUM au anunţat că nu vor colabora cu PDM sau cu PSRM, iar scorul lor va fi insuficient pentru a forma o majoritate, Vladimir Putin poate sta relaxat. Singura preocupare a Moscovei este dacă socialiştii lui Dodon ar trebui să vină la putere sau doar să sprijine indirect o coaliţie de partide care va guverna Republica Moldova după alegeri. Interesant de remarcat faptul că în urmă cu câteva săptămâni guvernul rus a anulat înţelegerea dintre Dodon şi Putin privind reluarea exporturilor moldoveneşti pe piaţa rusă. Pe 29 decembrie 2018 Guvernul Federaţiei Ruse a interzis importul de mărfuri din Ucraina sau care tranzitează Ucraina, Republica Moldova fiind astfel direct afectată. Acest gest nu trebuie interpretat ca o renunţare la Igor Dodon, ci mai degrabă ca un semn de realiniere a trupelor fidele. Ilan Shor a criticat neimplicarea lui Dodon în rezolvarea acestei situaţii, declarând că se va ocupa personal de acest caz, cu ajutorul congresului comunităţilor ruse din Republica Moldova, o mişcare controlată de Moscova prin care Shor a intrat în politică. Strategia  - minimală - de la Kremlin este a realinia toţi liderii politici şi partidele care îi sunt favorabile, cu scopul de a maximiza rezultatul electoral al partidelor care se opun ACUM. Prin realizarea acestui scop, se poate crea impresia că de fapt bătălia electorală se duce doar între trei partide, iar efectul este mobilizarea mai bună a electoratului „suveranist“ care acceptă apropierea de Federaţia Rusă sau poate cădea oricând victima tentaţiei „moldovenismului“.

Oricare ar fi rezultatul alegerilor, Republica Moldova va traversa o perioadă de instabilitate politică şi va fi guvernată mai puţin eficient şi mai netransparent decât în momentul de faţă.

PDM a dorit să încurajeze obţinerea de voturi din partea unui electorat mai extins decât cel care îi este fidel, dovadă suprapunerea alegerilor parlamentare cu referendumul pentru scăderea numărului de parlamentari (de la 101 la 61), un referendum care are ca obiect şi instituirea dreptului de recall al parlamentarilor de către alegători, în timpul mandatului. Nu există, deocamdată, analize serioase privind participarea la referendum şi nici referitoare la conexiunea între participarea la acest referendum şi votul pentru un anumit partid. în condiţiile în care fiecare vot în plus va conta la aritmetica post-electorală, este de aşteptat să se desfăşoare o campanie agresivă în favoarea referendumului de către reprezentanţii în teritoriu ai PDM. Vor folosi şi alţi candidaţi, în afara PDM, o campanie pozitivă pentru referendum? Este o întrebare fără răspuns în acest moment. Consultările anterioare din Republica Moldova arată însă că electoratul nu prea este interesat de a participa la referendumuri. Candidaţii ACUM vor fi puşi într-o situaţie dificilă: să ignore referendumul sau să se refere negativ la acest subiect, cu riscul de a fi acuzaţi că nu doresc reforma clasei politice.

În absenţa unor sondaje credibile şi în condiţiile în care nicio analiză electorală serioasă nu a apărut până acum la Chişinău (abundă în media din Republica Moldova opiniile unor „experţi“ care nu se bazează pe cifre), este greu de prevăzut care va fi rezultatul alegerilor şi mai ales dacă se va forma o majoritate parlamentară clară. Un lucru este însă cert: potenţialul de coaliţie al tuturor partidelor participante la alegeri este foarte redus. Clivajul ideologic nu se suprapune peste cel geopolitic, iar clivajul pro sau anti-european este complet nerelevant, din moment ce PDM declară virtuţile pro-europenismului, dar promovează subordonarea justiţiei. De altfel, interesul PDM este ca negocierile post-electorale să fie cât mai îndelungate, caz în care guvernul Filip va rămâne la putere încă mult timp. Probabil va exista un guvern minoritar dar care va avea sprijinul unei majorităţi parlamentare invizibile, netransparente. Nu este exclusă nici varianta unui guvern „tehnocrat“, coordonat de PDM şi susţinut de PDM, PSRM, PPŞ. în Republica Moldova s-a învăţat lecţia guvernului Cioloş: prin susţinerea strict parlamentară şi menţinerea în eşalonul doi a unor funcţionari fideli, un partid (PSD, în cazul României) poate guverna în continuare.

Oricare ar fi rezultatul alegerilor, Republica Moldova va traversa o perioadă de instabilitate politică şi va fi guvernată mai puţin eficient şi mai netransparent decât în momentul de faţă.