Acordul UE-China. Victoria Angelei Merkel în faţa lui Donald Trump
0
Finalul anului 2020 nu a adus doar vaccinul anti-Covid-19 ci şi informaţia că Uniunea Europeană şi Republica Populară Chineză au ajuns la un acord, de principiu, în ceea ce priveşte acordul economic.
După şapte ani de negociere care au înregistrat fluctuaţii importante şi au suferit în anii Administraţiei Trump, acest acord pare unul din semnalele economice majore pentru revenirea economiei globale.
Deşi Trump a pierdut alegerile iar relaţiile China-SUA se pot normaliza, ratificarea acestui acord comercial între Uniunea Europeană şi China va lăsa Statele Unite în offside. Semnarea de facto a acordului este încă destul de departe dar direcţia este setată iar Germania şi Italia vor face demersurile necesare pentru ca acest proiect să meargă înainte.
Poziţia Uniunii Europene
Într-o lume multipolară, economic vorbind, UE face parte din aşa numitul „triunghi al giganţilor”, alături de SUA şi China dar ea nu poate propaga şi o putere militară, iar apărarea Europei depinde de NATO, adică de SUA. În anumite cercuri de la Washington, acordul UE – China va fi privit ca o trădare a Europei, ceea ce va pune Uniunea într-o poziţie ingrată faţă de cel mai important aliat.
După ultimele evenimente, pare că Europa alege un parteneriat economic cu China chiar dacă riscă deteriorarea consistentă a parteneriatului militar cu SUA.
Germania şi Italia sunt cele două state din UE care sprijină puternic parteneriatul economic cu China. Italia a devenit prima ţară europeană importantă şi prima economie din G7 care a aderat oficial la proiectul strategic al Chinei, „Belt and Road Initiative”.
Iar situaţia Germaniei este foarte bine descrisă de către Max Zenglein, chief economist la Mercator Institute for China Studies (MERICS) – „Punctul slab al Europei este Germania, iar în Germania este industria auto, iar în cazul industriei auto este Volkswagen”.
Conform MERICS, Volkswagen a vândut în 2018 4,2 milioane de automobile pe piaţa chineză faţă de doar 350 mii câte a vândut pe cea americană.
Foarte interesat este că Italia şi Germania susţin parteneriatul economic cu China, dar aceste state găzduiesc şi cele mai mari baze militare americane din Europa. Germania, care conduce de facto destinele Uniunii Europene, susţine că UE trebuie să fie mai independentă în relaţia cu SUA, dar şi cu China, mai ales în contextul conflictului dintre cele două. Practic, Germania militează pentru relaţii economice mai strânse cu China (singurul stat care va face investiţii majore în perioada următoare) şi un parteneriat militar cu SUA în interiorul NATO (cea mai puternică forţă militară din lume).
Conflictul SUA-China
Conflictul SUA-China era unul inerent deoarece vorbim despre lupta clasică dintre cea mai mare putere mondială şi challenger-ul principal. Administraţia Trump şi-a asumat, încă din 2016, un război economic deschis cu China. Nu este clar cum va acţiona administraţia Biden, dar SUA nu poate ignora un jucător de nivelul şi cu pretenţiile Chinei.
Chiar dacă nu vor mai exista declaraţiile dure ale lui Trump, este greu de crezut că noua administraţie de la Casa Albă nu va încerca să domolească pretenţiile Chinei la nivel global.
Merkel vs. Trump
Relaţiile dintre SUA şi Germania erau încordate şi înainte de preluarea mandatului de preşedinte de către Donald Trump (Merkel phone scandal). Totuşi, după 2016, relaţiile dintre Berlin şi Washington au cunoscut un nou minim.
În timp ce administraţia Trump şi-a făcut un titlu de glorie din lupta economică cu China, cancelarul german, Angela Merkel, a lucrat asiduu la acordul dintre UE şi China. Germania a deţinut preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene în ultimele şase luni iar unul din punctele cheie a fost acordul cu China.
Pentru Angela Merkel, acordul cu China, dacă va avea loc, devine cea mai importantă reuşită în politica internaţională, iar la Bruxelles se vorbeşte deja de „Acordul Merkel”.
Dacă acest acord va avea loc va fi meritul lui Merkel dar va avea şi o puternică componentă anti-americană iar aceasta i se datorează, în primul rând, lui Donald Trump care a forţat izolarea Statelor Unite şi a permis Chinei să câştige teren în Europa
Ce urmează?
În momentul de faţă vorbim de un acord de principiu, va mai dura cel puţin doi ani înainte ca acordul să fie ratificat şi să intre în vigoare. Dincolo de negocierile efective UE-China, Uniunea Europeană se pregăteşte şi de o luptă în interior. Parlamentul European trebuie să ratifice tratatul, iar acest lucru se poate dovedi destul de dificil ţinând cont de disensiunile din interiorul Uniunii.
Beijingul îşi va extinde influenţa în Europa atât pe componenta economică, cât şi în ceea ce priveşte elemetele de soft power, deja există peste 100 de Institute Confucius la nivel european.
Fostele state comuniste din Europa de Est vor putea juca un rol important în blocarea acordului UE-China, fiind de notorietate relaţiile foarte bune Washington-Bucureşti şi Washington-Varşovia.
Semnarea acestui acord va ţine şi de acordurile pentru tehnologia 5G dar şi de gradul în care economia europeană va avea nevoie de infuzie de capital.
În momentul de faţă, China poate considera că a găsit breşa perfectă prin care poate pătrunde în Europa, chiar în mijlocul Alianţei Nord Atlantice. Totuşi, în relaţiile internaţionale nu există scenarii clare. Uniunea Europeană este obişnuită să jonghleze cu dosare complicate şi nu ar trebui să ofere prea mult pentru prea puţin. Timpul destul de lung până la semnare efectivă a acordului economic va da timp Statelor Unite să se reaşeze după epoca Trump. Cu toate acestea, pentru moment, primii paşi către acord marchează o victorie a Angelei Merkel contra doctrinei impuse de Donald Trump, care, în esenţă, este o victorie de etapă a Chinei împotriva SUA.
Se încarcă comentariile...
