Începutul construirii instituţionale a Statelor Unite ale Europei?

Asta pare să se întâmple acum în cazul în care propunerile din noul Plan Juncker, cel prezentat ieri la Strasbourg, vor începe să fie cu adevărat implementate. Sunt aici câteva elemente de consolidare şi centralizare a proiectului european, de mult anunţate ca fiind dorite de grupul de state din „nucleul dur“ în ideea de a oferi din ce în ce mai multă putere reală şi instrumente concrete de acţiune structurilor instituţionale europene.

Astfel, în opinia mea, trebuie descifrată propunerea centrală care vizează apariţia în schemă a unui super-ministru european al Finanţelor şi Economiei şi care să fie în acelaşi timp şi preşedintele Eurogrupului. Sarcina sa fiind „de a coordona toate instrumentele financiare ale UE în cazul în care un stat membru ar intra în recesiune sau ar fi confruntat cu o criză care să-i ameninţe economia“. Mişcare esenţială care ar crea, la nivelul Comisiei, prin transformarea postului existent de comisar în domeniu într-unul de super-ministru european şi cu rang de vicepreşedinte, o a doua poziţie de putere de tip reprezentativ-europeană, pe modelul celei deţinute actualmente de doamna Mogherini, asimilată cu cea de ministru de externe al UE. Importanţa demersului este dată şi de propunerea suplimentară făcută de Juncker: crearea unui Fond Monetar European care ar urma să apară prin transformarea unui mecanism existent, Mecanismul european de stabilitate, a cărui menire era de a răspunde crizelor financiare din zona euro, aşa cum a fost cea din Grecia. „În acest sens, Comisia va veni în luna decembrie cu propuneri concrete“, a adăugat Juncker, ceea ce înseamnă, în termenii codurilor de comunicare de la Bruxelles, că pachetul respectiv este gata şi a fost deja negociat cu principalele state membre, fiind foarte posibil ca el să figureze pe agenda Consiliului European de la finele acestui an.

Propunerea privind Fondul Monetar European, aflată în discuţie de câţiva ani, dacă va fi acum agreată şi se va trece la realizarea sa instituţională, are valoarea unei extrem de importante mişcări cu certă valoare geo-politică, semnificând, pe termen mediu, desprinderea ţărilor din spaţiul UE de sistemul FMI şi, implicit, de dominaţia americană asupra luării deciziilor. Cu perspectiva eliberării lor de condiţionalitatea, până acum cvasi-obligatorie, de a asocia FMI-ul (cu toate condiţionalităţile sale contestate de multe ori de state europene) la orice program de salvgardare a unei economii europene aflate în dificultate.

A doua măsură de tip „integrator european“ este propunerea de a crea „o celulă europeană de informaţii însărcinată să vegheze ca datele privind teroriştii şi „luptătorii străini“ să fie schimbate în mod automat între serviciile de informaţii şi poliţie“. Este, foarte posibil, semnalul de început pentru demararea unui demers logic, cel al apariţiei unei Agenţii Europene de Informaţii, dar şi a unei structuri de poliţie integrate cu atribuţii apropiate de cele ale FBI.

În aceeaşi linie a creării de noi instrumente centralizate europene se situează şi propunerea ca, la nivelul Comisiei Europene, să apară o „autoritate comună“ care să controleze aplicarea „peste tot“ în UE a dispoziţiilor privind muncitorii detaşaţi, susţinând propunerea franceză în domeniu: „Într-o Uniune între egali nu se poate să avem... muncitori de rangul doi. Cei care prestează aceeaşi muncă trebuie să poată să obţină acelaşi salariu... În acest sens, Comisia a făcut propuneri privind statutul lucrătorilor detaşaţi. Trebuie să veghem ca dispoziţiile UE privind mobilitatea lucrătorilor să fie juste, eficiente şi impuse peste tot, cu susţinerea unei noi autorităţi europene de control şi de punere în aplicare a acestor măsuri... Este absurd să existe o autoritate bancară care să supravegheze respectarea în UE a normelor bancare, dar să nu avem o autoritate comună a pieţelor muncii care să asigure justiţia pe piaţa internă comună“.

A cincea propunere de tip unificator, esenţială prin efectele sale viitoare şi consecinţele majore asupra sectorului comerţului internaţional atât la nivel european cât şi la nivel global, este cea privind apariţia unui „nou cadru european asupra examinârii investiţiilor, investment screening. Dacă o societate publică străină doreşte să cumpere un port strategic european sau o parte componentă a infrastructurii noastre energetice... sau una dintre companiile noastre din domeniul tehnologiilor de apărare, asta nu se va putea face decât transparent, după o examinare şi o dezbatere aprofundate“. Foarte uşor de înţeles că este vorba despre o măsură de răspuns la presiunea directă a investitorilor chinezi sau din ţările Golfului, deja implantaţi în zone strategice mai ales din ţările sărace ale sudului sau estului, doritoare de bani cu care să-şi realizeze programele de investiţii, dar şi un răspuns la ştirile privind achiziţii în domenii strategice făcute de ruşi prin intermediul unor societăţi-paravan. Măsura deja a fost deja lăudată de Franţa, Germania şi Italia.

Noua structură instituţională europeană urmează să fie completată printr-o schimbare de forţă care ar putea modifica şi centraliza circuitele puterii odată cu posibila şi iarăşi demult vehiculata propunere de reunire a atribuţiilor preşedintelui Consiliului European cu cele ale preşedintelui Comisiei Europene. Este posibil dacă şefii de state şi guverne vor fi convinşi că o asemenea mişcare le va aduce beneficiul de a fi direct la butoanele tuturor deciziilor europene, controlând atât nivelul politic, cât şi cel executiv. Asta ar fi, în definitiv, consfiinţirea instituţională a unui proiect de tipul Statelor Unite ale Europei. Nu este încă deloc evident că acolo se va ajunge, dar acestea par a fi premisele jocului de acum.

Desigur, pentru noi a fost important să auzim că Juncker a cerut „integrarea imediată în Spaţiul Schengen“ a ţării noastre, alături de fraţii bulgari. Este un pas înainte faţă de mulţimea declaraţiilor anterioare (ale sale, ale predecesorului său Barroso, ale multora dintre preşedinţii Parlamentului European) care spuneau că „România este pe deplin pregătită să adere la Spaţiul Schengen“, dar asta nu este încă decât teorie. Să nu uităm că aderarea noastră la acest spaţiu a fost împiedicată de problemele din justiţie şi de luarea în considerare a rapoartelor MCV, iar acum vin dinspre Bucureşti semnale alarmante transmise de diverse componente ale sistemului din justiţie. Vor fi suficiente pentru a bloca din nou accesul nostru la Schengen? Vom vedea în ziua în care se va decide că subiectul va figura în mod oficial pe agenda unei reuniuni a JAI.

Cred însă că ar trebui să ne preocupe foarte serios şi chestiunea intrării noastre în spaţiul EURO, mai ales că am ascultat cu îngrijorare afirmaţia dlui. Liviu Dragnea care a spus că, după ştiinţa domniei sale, la nivelul guvernului nu există niciun fel de proiecţii realizate pe această temă... Atunci e grav, mai ales că până acum am formulat, trimise cu mare seriozitate către Bruxelles, trei date-ţintă pentru aderarea la zona euro. Asta în contextul în care, odată cu reforma aceasta de profunzime a proiectului european, este absolut firesc să urmeze şi schimbări în regulile de funcţionare ale celor două zone, Schengen şi Euro, odată cu, extrem de posibil, o ridicare de ştachetă în ce priveşte criteriile de aderare.

Ei lucrează intens la noul proiect. Singura noastră şansă este să fim realmente conectaţi la proces. Şi nu doar la nivelul declaraţiilor politice. Acesta ar trebui să fie proiectul nostru politic major, asumat ca atare de toate partidele politice, dezbătut şi aprobat de Parlament. Credeţi că se poate?