19 state membre, acţionate în justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

săptămâna trecută, acţiuni în justiţie împotriva a 19 dintre statele membre, în urma nerespectării reglementărilor pieţei interne a UE, informează Reuters.Acţiunile lansate vizează, în

săptămâna trecută, acţiuni în justiţie împotriva a 19 dintre statele membre, în urma nerespectării reglementărilor pieţei interne a UE, informează Reuters.
Acţiunile lansate vizează, în principal, sectorul serviciilor financiare. UE intenţionează să creeze o piaţă unică a fluxurilor de capital, pentru a oferi mai multe opţiuni investitorilor şi a intensifica concurenţa. Pieţele interne ale statelor membre UE au fost influenţate politic în Italia, Franţa, Spania şi Portugalia, autorităţile încercând să protejeze firmele locale de ofertele de preluare venite din partea unor companii străine. Decizia de a deferi Curţii Europene de Justiţie un număr de 19 state europene survine după lansarea, la începutul acestei luni, a aproximativ 2.000 de acţiuni individuale, pentru încălcarea regulilor pieţei comune. Comisia a solicitat Franţei să modifice legislaţia internă, pentru a permite companiilor străine să înfiinţeze firme pe teritoriul său. Parisul mai este acuzat de neimplementarea regulilor UE în sectorul asigurărilor şi de nerecunoaşterea calificărilor profesionale obţinute în alte state. Spania este acuzată că nu a implementat reglementările europene în privinţa pieţei financiare, iar Germania pentru neadoptarea regulilor care permit brokerilor din domeniul asigurărilor să îşi desfăşoare activitatea şi în alte state membre UE.

Tarasiuk: Ucraina ar putea intra în UE în 2015
Deşi negocierile privind formarea noului guvern de la Kiev se desfăşoară cu dificultate, autorităţile nu şi-au pierdut optimismul. Actualul ministru de externe, Boris Tarasiuk, a afirmat că este posibilă integrarea Ucrainei în UE deja în 2015, iar aderarea la NATO - în 2008. "Studiile sociologice confirmă că 50% din europeni susţin intrarea Ucrainei în UE. Acest nivel este mai înalt decât cel privind Turcia", a subliniat Tarasiuk.

UE majorează taxa de viză la 60 de euro
Uniunea Europeană va aproba, săptămâna aceasta, majorarea taxei de viză la 60 de euro, cu posibilitatea de a negocia acordarea unor scutiri statelor învecinate, a anunţat preşedinţia austriacă. Majorarea taxei actuale de 35 de euro, aplicabilă vizelor de tranzit şi turistice de până la trei luni, va intra în vigoare, începând cu 2007, pe tot teritoriul Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Irlandei, care şi-au stabilit propriile tarife, au precizat o serie de oficiali ai UE. Majorarea taxei a fost solicitată de Franţa, în vederea achiziţionării noilor tehnologii de securitate pe care UE le va introduce la graniţele sale. Măsura nu va viza Rusia, în timp ce Ucraina şi ţările din Balcanii de Vest pot obţine o amânare de un an.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite