SURSE Phenianul şi Seulul au ajuns la un acord pentru reducerea tensiunilor
0Reprezentanţii Coreei de Nord şi cei ai Coreei de Sud au ajuns, luni, la un acord pentru diminuarea tensiunilor, la finalul negocierilor iniţiate după recentele schimburi de focuri de la frontiera comună, afirmă surse citate de agenţia sud-coreeană Yonhap, transmite Mediafax.
„Reprezentanţii celor două Corei au finalizat discuţiile destinate diminuării tensiunilor, ajungând la un acord“, a declarat un oficial sud-coreean.
„Acordul va fi făcut public pe 25 august, la ora locală 02.00 (24 august, 20.00 ora României“, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.
Armata nord-coreeană a lansat joi patru obuze către teritoriul sud-coreean, în contextul în care Guvernul de la Seul a refuzat să oprească difuzoarele de la frontiera comună folosite pentru transmiterea unor mesaje de propagandă. În replică, militarii sud-coreeni au lansat 29 de obuze de artilerie.
Potrivit adjunctului ministrului sud-coreean al Apărării, Baek Seung-Joo, Coreea de Nord ar putea ataca 11 staţii de transmitere a mesajelor de propagandă instalate în zona demilitarizată instaurată după războiul intercoreean din perioada 1950-1953.
China, un aliat al regimului de la Phenian, a îndemnat ambele părţi să contribuie la reducerea tensiunilor.