Evenimentul, ce a avut loc concomitent cu exerciţiul militar Malabar efectuat de către forţele militare ale Indiei, SUA şi Japoniei în Marea Chinei de Sud, arată că India se transformă într-un pivot geopolitic al americanilor în Asia-Pacific, ambii actori fiind interesaţi  de limitarea influenţei Chinei. În acest sens, asistăm la o nouă paradigmă în ceea ce priveşte relaţiile indo-americane, ţinând cont de faptul că încă din 1947, anul obţinerii independenţei şi până la sfârşitul Războiului Rece, New Delhi nu  a privit Washingtonul ca un partener viabil, în special ca urmare a  strânsei relaţii dintre Statele Unite şi rivalul său tradiţional,  Pakistan, motiv  pentru care în ciuda neutralităţii declarate, India a fost un anvanpost al Uniunii Sovietice în toată acea perioadă.

La rândul său, Pakistanul a fost considerat  drept cel mai important partener al americanilor, din afara NATO, în lupta îndreptată împotriva terorismului global, însă regimul de la Islamabad a fost nu de puţine ori acuzat de un dublu discurs cauzat de susţinerea unor grupări jihadiste. Însăşi Osama bin Laden a trăit nestingherit în Abbottabad până în momentul intervenţiei trupelor speciale americane.

În această încercare de limitare a influenţei chineze, SUA a lăsat în plan secund principiile sale diplomatice, în contextul în care India este o putere ce deţine arme de distrugere în masă (ADM) nefiind  semnatară a Tratatului de Neproliferare Nucleară, respingând chiar, alături de Pakistan, iniţiativa americană din luna aprilie ce viza reducerea armamentului de acest tip. Evoluţia relaţiei poate fi surprinzătoare şi dacă ţinem cont de faptul că Modi a fost declarat persona non grata în SUA, atunci când a preluat mandatul de premier, ca urmare a rolului jucat în violenţele sectare din statul indian Gujarat, în 2002. Dar, acum  Modi nu numai că a obţinut viza şi permisiunea de a intra pe teritoriul SUA, ci s-a şi adresat în faţa Congresului unde a vorbit despre necesitatea cooperării dintre cele două ţări,  convingându-i pe americani pentru a susţine admiterea Indiei în cadrul Missile Technology Control Regime (MTCR), un grup internaţional fondat în 1987 tocmai pentru a preveni proliferarea ADM-urilor, precum şi  pentru obţinerea statutului de membru al Nuclear Suppliers Group, alcătuit de 48 de state ce monitorizează   schimburile de materiale radioactive la nivel internaţional.  

Noul partenriat se realizează pe trei paliere: dezvoltarea unor programe privind tehnica militară,  schimburi de  intelligence şi implementarea unor acţiuni de menţinere a păcii, ceea ce ar permite în premieră Indiei accesul la armamentul american de ultimă tehnologie, inclusiv drone Predator, de care nu a beneficiat în ciuda acordurilor precedente în urma cărora a cumpărat tehnică militară de peste 10 miliarde USD în ultimul deceniu.

Pe acest fond, India va putea să-şi permită vânzarea armamentului de producţie proprie sau cel realizat în parteneriat cu Federaţia Rusă precum  rachetele de croazieră supersonice  Brahmos, crescându-şi sfera de influenţă în Pacific.  Filipine este un bun exemplu, achiziţionând deja două vase de  tipul Kamorta în timp ce Vietnamul găzduieşte o staţie   de monitorizare prin satelit construită de către indieni.

India pivotează către SUA obţinând şi avantaje financiare, Apple, dar şi alte mari companii urmând să intre pe piaţa din această ţară, politică susţinută de către Modi care sub sloganul Make in India doreşte creşterea investiţiilor străine în scopul scăderii ratei şomajului. Mai mult, americanii de la Westinghouse urmează să construiască şase reactoare nucleare, ceea ce îndepărtează tot mai mult New Delhi de Moscova, în ciuda declaraţiilor oferite de  către oficialii indieni.

Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte relaţia dintre Washington şi Islamabad, Pakistanul temându-se de ascensiunea Indiei mai ales că aceasta va dobândi superioritate strategică în viitorul apropiat atunci când va pune în funcţiune primele sale submarine nucleare, iar discursul diplomatic al Statelor Unite nu este satisfăcător pentru a consolida încrederea necesară.

Din raţiuni certe, apropierea dintre China şi Pakistan  vine ca o contrapondere faţă de actuala situaţie geopolitică. China continuă realizarea coridorului economic în valoare de 46 miliarde USD ce leagă cele două ţări, în timp ce, din punct de vedere militar, poate fi posibil ca Beijingul să ofere Islamabadului expertiză privind construcţia submarinelor nucleare pentru a menţine balanţa de putere regională. Discuţiile de acest tip au fost dezbătute încă din 2014,  atunci când şeful Statului Major al Pakistanului, Generalul Raheel Sharif s-a întâlnit la Beijing cu premierul chinez Li Keqiang.

Asistăm aşadar la o reaşezare geopolitică în regiunea Asia-Pacific, acolo unde Japonia, Filipine, Vietnam şi India se alătură poziţiei Statelor Unite, în timp ce Pakistanul şi Cambodgia susţin interesele chineze. Toate celelate state adoptă un discurs al neutralităţii sub diferite forme, fiind prinse între dependenţa economică faţă de China şi temerile privind expansiunea acesteia.