Radioactivitatea apei mării la Fukushima, de 1.250 mai mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania japoneză Tepco a anunţat sâmbătă că o nouă cantitate de apă puternic radioactivă a fost descoperită în centrala nucleară Fukushima, potrivit AFP.

"O baltă de apă puternic contaminată a fost descoperită în subsolul clădirii turbinei reactorului nr. 1", a afirmat un responsabil al Agenţiei de siguranţă nucleară.

Totodată,  a mai fost găsită apă de până la un metru în subsolul clădirilor turbinelor reactoarelor 2 şi 4, a mai spus oficialul, adâugând că se fac analize pentru a se vedea dacă este poluată.

Nivelul de radioactivitate în mare, prea ridicat

Nivelul de radioactivitate al iodului din mare în apropiere de Fukushima este de 1.250 mai mare decât cel normal,  a anunţat Agenţia japoneză pentru siguranţă nucleară.

"Dacă beţi 50 de centilitri de apă cu această concentraţie de iod, veţi atinge dintr-odată limita anuală pe care o puteţi absorbi. Este un nivel relativ ridicat", a explicat un purtător de cuvânt al Agenţiei.

Acesta a afirmat că radioactivitatea eliberată în mare se va dilua odată cu mareea, "ceea ce înseamnă că ar fi necesară o concentraţie mult mai mare pentru ca algele şi animalele marine să o absoarbă".

Marţi, conţinutul de iod 131 a fost evaluat la un nivel de 126 de ori mai mare decât limita legală fixată de guvern, în apa din Oceanul Pacific prelevată în acelaşi loc din apropierea centralei de la Fukushima Daiichi. Concentraţia de iod radioactiv a crescut deci de aproape zece ori în câteva zile.

Trei muncitori, încălţaţi doar cu cizme de cauciuc, au fost contaminaţi joi de o baltă de apă cu o radioactivitate extrem de ridicată în timpul unei intervenţii la turbina situată în spatele reactorului 3. Doi dintre ei au avut nevoie de spitalizare din cauza arsurilor la picioare.

Tehnicienii, pompierii şi militarii lucrează zi şi noapte la Fukushima Daiichi (Fukushima nr. 1) pentru a scădea temperatura reactoarelor, încercând să restabilească circuitele de răcire ale centralei pentru a evita o catastrofă nucleară majoră.

Premierul nipon a recunoscut vineri că situaţia rămâne "imprevizibilă" la Fuushima, unde operaţiunile de răcire ar putea dura cel puţin încă o lună.

Potrivit autorităţilor nipone, cutremurul de 9 grade din 11 martie, urmat de tsunami, a provocat moartea a 10.000 de oameni, iar peste 17.440 sunt în continuare dispăruţi. Circa 250.000 de oameni stau în corturi după ce casele lor au fost distruse. Guvernul japonez a anunţat că reconstrucţia va costa 309 miliarde de dolari.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite