A însemnat, pentru multe din statele de pe acest traseu, o formulă de atragere de investiţii şi fluxuri economice şi intrarea lor pe hartă, iar la nivel strategic, legarea Asiei de Europa şi pieţele bogaţilor. Iată însă că, în timp, proiectul s-a dovedit unul care a fost catalogat tot mai mult ca dominaţie globală şi alterare a fluxurilor economice şi comerciale locale în favoarea Chinei, mai mult, o formă de eludare a regulilor competiţiei corecte, din nou în beneficiul dominaţiei chineze.

China utilizează investiţiile pentru a-şi întări prezenţa şi a-şi creşte capacitatea de a influenţa procesele de luare a deciziei în statele ţintă în conformitate cu interesele strategice. Pe de altă parte, proiectul reprezintă o oportunitate de branding pentru China, acesta extinzându-se într-o multitudine de domenii menite să transforme imaginea Chinei într-aceea a unui actor global responsabil. În plus, conform documentului „Vision and Actions on Jointly Building Silk Road Economic Belt and 21st-Century Maritime Silk Road”, publicat de guvernul chinez în 2015, proiectul Belt and Road reprezintă o strategie mult mai comprehensivă, evidenţiind rolul Beijingului în întărirea legăturilor culturale, relaţiilor politice, legăturilor dintre oameni, în domeniul finanţelor. În partea nespusă, ea se traduce prin dominaţie majoră, mai ales că formulele de supra-îndatorare şi preluare de active strategice, lipsa dezvoltărilor pe orizontală, competiţia neloială cu investiţiile mici locale sau cu finanţările competitive globale avantajează preluarea controlului major al Chinei în terţe spaţii.

Includerea iniţiativei Belt and Road în Constituţia Partidului Comunist, cu ocazia Congresului de anului trecut, demonstrează locul central al acesteia în politica externă a Beijingului, în care China începe să se prezinte ca un model alternativ de dezvoltare celui occidental. Pe termen lung, strategia chineză cu Belt and Road în centrul său este văzută ca o ameninţare la adresa ordinii internaţionale bazate pe principiile pieţei libere. Lipsa de condiţii politice ataşate investiţiilor chineze, precum referirea la democraţie şi drepturile omului, pare atractivă unor state şi regimuri, însă după câţiva ani în care China şi-a extins prezenţa prin proiectele Belt and Road, practicile chineze au demonstrat obiectivele pe termen lung ale Bejingului, care nu iau în considerare interesele statului în care are loc proiectul, proiectele reprezentând doar un instrument pentru atingerea intereselor geo-economice ale Chinei.

Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific a ONU a avertizat asupra riscurilor financiare pe care practicile chineze le au în ţările din Asia de Sud şi Asia Centrală, unde investiţiile chineze au fost mai ridicate comparativ cu alte regiuni. În martie 2018, Centrul pentru Dezvoltare Globală, un think-tank din SUA, a publicat un raport în care prezintă riscul grav pe care investiţiile chineze făcute în cadrul Belt and Road îl aduc pentru finanţele mai multor ţări, ca urmare a creditării excesive, insistând pentru riscul grav cu care se confruntă Mongolia, Laos, Kârgâzstan, Tadjikistan, Maldive, Djibouti, dar şi Muntenegru.

Probleme comune identificate fac referire la proiecte întârziate afectate de costuri crescânde, îngrijorări privind datorii imposibil de plătit ale statelor beneficiare către Beijing şi probleme legate de pierderea suveranităţii statelor în cauză. Un exemplu concret îl reprezintă situaţia din Sri Lanka, unde guvernul a acordat un contract de leasing de 99 de ani pentru portul Hambantota, din sudul ţării, către China Merchants Port Holdings, în speranţa de a-şi reduce datoria către China. În Europa, Grecia şi Portul Pireu par să aibă aceeaşi soartă.

Supra-îndatorarea statelor e un alt instrument de dominaţie şi constrângere care-şi va arăta efectele în timp.

Având în vedere riscurile tot mai des asociate cu proiectele Belt and Road privind starea financiară a statului beneficiar, dar şi lipsa de competiţie şi privilegierea proiectelor chineze în special în sud-estul Europei, pârghiile pe care le dobândeşte Beijingului la nivelul factorilor de decizie ai acestor ţări şi influenţa crescândă ce rezultă duc la subminarea regulilor pieţei libere şi standardelor europene, de unde şi reacţia UE, care a adoptat recent o poziţie mai dură faţă de iniţiativa Belt and Road. Cu excepţia Ungariei, 27 din 28 state membre ale UE au semnat în aprilie, raportul care critică şi prezintă efectele negative ale proiectelor chineze în Europa. El se referă la alterarea competiţiei şi otrăvirea climatului investiţional, dar şi la influenţa crescândă asupra unor sectoare precum energie sau telecomunicaţii, la nivelul investiţiilor strategice.

De altfel, deja Strategia de Securitate Naţională a SUA, prima strategie din epoca Trump, notează competiţia neloială şi instrumentarul folosit de China în războiul economic, mai mult, documentul face referire directă la investiţiile din Europa, acolo unde China nu respectă competiţia corectă şi oferă investiţii fără respectarea regulilor economiei de piaţă. Beneficiind de avantajele protecţiei investiţiilor girate între guverne, China devine preeminentă în contractele sale cu statele pe care le obligă să-şi asume toate riscurile investiţionale, inclusiv prin controlul liderilor în formule diverse de constrângere şi recompensare, şi subminează activitatea investitorilor locali, a mâinii de lucru locale, fără a contribui în nici un punct la dezvoltarea economică pe orizontală. Iar supra-îndatorarea statelor e un alt instrument de dominaţie şi constrângere care-şi va arăta efectele în timp.