Aliaţii au produs  în 2015 planul de măsuri care să ducă la implementarea aşa-numitului „Concept Operaţional 4D“: detect, disrupt, destroy and defend. Atunci, pentru prima oară, a fost introdusă în ecuaţie posibilitatea efectuării uneia sau mai multor lovituri preventive împotriva forţelor şi bazelor militare strategice ale Coreii de Nord, dar şi împotriva liderilor săi politici şi militari.

Conform unei surse (globalsecurity.org), OPLAN 2015 priveşte „creşterea capacităţilor militare pentru a lovi centrele de comandă", inclusiv un scenariu compus din lovituri rapide asupra centrele de comandă şi facilităţilor de comunicaţii, dar are şi componente privind o agresiune asimetrică din partea Nordului cu mijloace nucleare sau specifice războiului cibernetic.

Dar, mai exact, ce consecinţe poate avea un „război limitat“ început cu o lovitură preventivă împotriva capacităţilor nucleare nord-coreene? Aceasta este întrebarea-cheie, deoarece acestea sunt ţintele principale (plus bazele de lansare şi alveolele subterane unde sunt depozitate rachetele şi încărcăturile nucleare). Dacă celelalte instalaţii militare ar putea fi distruse sau atinse atât de serios încât să fie nefuncţionale şi apoi preluate de forţe speciale în urma unor acţiuni punctuale de mare precizie, lovirea bazelor de producţie şi de lansare nucleare reprezintă o cu totul altă problemă.

Acestea sunt principalele baze cunoscute, cele de importanţă strategică. Pot fi distruse de o primă şi foarte masivă lovitură preventivă. Dar rămâne spectrul unei retalieri nord-coreene, chiar cu arme convenţionale, asupra ţintelor pe care le reprezintă cele 30 de reactoare nucleare din Coreea de Sud, explozia unuia sau unora dintre acestea declanşând un risc imens de poluare nucleară pe zone foarte largi, acoperind Pacificul, China, partea asiatică a Rusiei... Iată de ce specialiştii vorbesc acum despre posibilitatea de a vedea cum s-ar putea aplica cu prioritate secţiunea din OPLAN 2015 care priveşte acţiunile posibile ale forţelor speciale care să fie vârful de lance în acest „război limitat“ şi care, în măsura posibilului, să poată distruge sau bloca cât mai multe dintre locaţiile strategice.

În plus, este evocată posibilitatea unei acţiuni de neutralizare finală care să-l vizeze în primul rând pe Kim (precum şi doi sau trei dintre conducătorii militari) reducând semnificativ sau chiar anihilând linia de comandă şi control. Pe de altă parte, specialişti în domeniul informaţiilor (printre care şi generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe) nu exclud, ba chiar, din contră, cred că ar fi foarte posibil să vedem că poate izbucni o revoltă internă în rândul aparatului militar şi de securitate, foarte conştient nu numai de izolarea ţării, dar şi de riscurile enorme la care se expune în cazul unui atac american de mari proporţii. Asta în condiţiile în care China şi Rusia sunt extrem de reticente în am mai oferi sprijin total imprevizibilului regim de la Phenian.

Dar, din nefericire, nu poate fi exclusă posibilitatea ca scenariul „războiului limitat“ să fie depăşit şi cel să se transforme într-unul de război total. În previziunea unei asemenea scenariu, americanii am activat deja sistemul de wpărare antirachetă THAAD şi au trimis deja în zonă grupul aeronaval de atac condus de portavionul Carl Vinson cu al său foarte puternic escadron aerian, cu două distrugătoare lansatoare de rachete şi un crucişător lansator de rachete.

Trimitem acolo o armată - declara recent Preşedintele Trump. Foarte puternică. Avem submarine. Foarte puternice. Mult mai puternice decât portavioanele".

Interesant, deoarece, cel puţin în principiu, situaţia de acum ar presupune ca, în caz de conflict la scară largă, americanii ar asigura operaţiunile aeriene iar trupele sud-coreene ar acţiona la sol. Fireşte, asa în situaţia în care un prim val de acţiuni, eventual cu forţe speciale reunite, nu ar fi suficient.

Dar. din momentul unui atac masiv, toate opţiunile sunt deschise. Inclusiv, aşa cum spuneam, cea care ar implica un răspuns al nord-coreenilor, nuclear sau convenţional. Propagandă pură sau nu, iată mesajul publicat în urmă cu câteva zile de ziarul Rodong Sinmun: „Puternica noastră armată revoluţionară supraveghează fiecare mişcare a duşmanului şi arsenalul nostru nuclear este îndreptat asupra bazelor de invazie americane, nu numai în Coreea de Sud şi în teatrul de operaţii din Pacific, dar chiar şi de pe teritoriul american“.

Cât de mult poate fi crezută această propagandă? Depinde de efectul său asupra unui popor care trăieşte acum numai datorită unui fanatism cultivat de decenii şi care, de mult, a depăşit toate limitele pe care le-a consemnat istoria modernă în domeniul culturlui personalitâţii. Dacă nu credeţi, urmăriţi (sau revedeţi) un moment ajuns celebru difuzat de jurnalul de ştiri al televiziunii de la Phenian în care onorabilii telespectatori sunt informaţi că echipa naţională de fotbal a câştigat Mondialul din 2014. Asta după ce, aşa cum puteţi vedea aici, bătuse Japonia cu 7-0, Statele Unite cu 4-) şi China (doar) cu 2-0, ajungând să dispute finala cu Portugalia pe care o învinge cu 5-3 după prelungiri ....iar când Kim Jong-Un apare pe ecranul gigant instalat pe plaja de la Copacabana, este aclamat de o mulţime în delir. Nucredeţi? Iată poza unui duel pe cât de direct, pe atât de imaginar între Ronaldo şi nr. 2 din echipa nord-coreeană din meciul care a consemnat victora nord-coreenilor într-o finală de Mondial care n-a avut niciodată loc...

Care vor fi consecinţele geo-strategice ale anihilării Coreei de Nord? Dacă mişcare s-ar fi produs prin acţiune unilaterală americană, ele ar fi foat dramatice, antrenând reacţii dure sau chiar extrem de dure ale Chinei şi Rusiei. De data asta, se pare că există un acord între superputeri că lucrurile au fost împinse prea departe de Phenian care, astfel, a devenit un actor incomod, deranjant şi chiar periculos pentru ceea ce este acum discuţia între marii actori privind blocarea mişcărilor aproape să ajungă incontrolabile ale plăcilor tectonice şi redesenarea zonelor de influenţă. SUA poate căpăta un „portavion“ terestru printr-o Coree reunificată (plus o reparaţie morală istorică după înfrângerea din războiul coreean), China capătă garanţii privind securizarea traseele terestru şi maritim ale Noului Drum Al Mătăsii (mai ales acesta din urmă era pus sub semnul întrebării), iar Rusia poate continua discuţia superioară, cea asupra marelui nou contract global de securitate, inclusiv asupra prezenţei sale ca pilon stabil în zona Orientului Mijlociu.

Coreea de Nord, ca şi Siria, sunt exemple pentru o demonstraţie mai largă asupra unei decizii care s-a luat şi care acum se aplică, lent, cu mare grijă pentru că teritoriul este minat şi foarte sensibil, privind soarta ultimilor autocraţi primejdioşi ai lumii în care trăim. Cine le va lua locul? Asta este o altă problemă, pentru altă secvenţă temporală.

Deocamdată, să vedem cum şi cu ce preţ vor fi dezamorsate aceste două bombe.