O prinţesă din Japonia renunţă la statutul regal pentru a se mărita cu un om de rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O membră a familiei regale japoneze, prinţesa Mako, nepoata împăratului Akihito, urmează să se logodească cu un lucrător dintr-o firmă de avocatură. Cei doi s-au întâlnit în timpul studiilor, relatează BBC.

Legea imperială din Japonia precizează că prinţesele sunt date afară din familia regală odată ce se căsătoresc cu o persoană de rând.

Prinţesa Mako şi Kei Komuro s-au întâlnit în 2012, în timpul studiilor la Universitatea Creştină Internaţională din Tokyo, acesta din urmă declarând că deşi au planuri de logodnă, „acum nu este momentul potrivit pentru a comenta”. Casa imperială japoneză a confirmat şi ea că se pregăteşte pentru logodna celor doi.

Împăratul Akihito, în vârstă de 83 de ani, a sugerat încă din august, anul trecut, că ar vrea să se retragă întrucât vârsta sa înaintată i-ar putea afecta îndatoririle. Astfel, Japonia încearcă în prezent să găsescă o soluţie legală care să-i permită împăratului dreptul la abdicare.

De două secole, niciun împărat japonez n-a mai renunţat la tron, iar legea din prezent nu i-o permite.

„Vom lua în considerare paşii necesari pentru a garanta o succesiune stabilă a familiei imperiale” a declarat şeful de cabinet al premierului nipon, Yoshihide Suga, citat de Reuters.

În momentul acesta, există patru moştenitori la tron: doi fii, un nepot şi fratele mai mic al împăratului Akihito.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite