Martor: Diplomatul român Silviu Ionescu consumase alcool în noaptea accidentului din Singapore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Ionescu
Silviu Ionescu

Audierile în dosarul accidentului din Singapore, în care a fost implicată o maşină a ambasadei României şi care s-a soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi, au început miercuri.

Primul martor chemat la bară a fost o cântăreaţa de operă coreeană cu care fostul diplomat român Silviu Ionescu ar fi ieşit în seara accidentului şi care a declarat că oficialul român a băut alcool şi a condus, notează The Straits Times, în ediţia online.

Potrivit lui Jeong Ae Ree, în vârstă de 40 de ani, diplomatul român a consumat vin alb înainte de producerea accidentului.

Jeong a declarat miercuri că Ionescu a venit să o ia de la locuinţa ei din Hillcrest Arcadia într-un Audi negru, care era condus de şoferul său. După câteva pahare de vin alb, Ionescu a invitat-o la o petrecere. Jeong a precizat că, la un moment dat, şoferul a înlăturat steagul ţării de pe maşină, înainte ca Ionescu să urce la volanul maşinii.

După vin, tequilla

Potrivit lui Jeong, Silviu Ionescu nu s-a limitat doar la vin alb, consumând şi două pahare de tequila, plus câteva pahare dintr-o băutură care părea să fie o combinaţie de băuturi răcoritoare şi alcool. Jeong susţine că s-a întâlnit a doua zi cu fostul oficial român şi că a acesta a încercat, brusc şi fără niciun motiv aparent,  să îi explice că a băut doar băuturi răcoritoare noaptea anterioară şi nimic altceva.

"El mi-a arătat chiar şi nişte medicamente ca să îmi arate că este diabetic. Nu cunosc motivul explicaţiilor sale", a adăugat ea.

Înregistrări de pe camerele de supraveghere de la Shangri-La Hotel şi Legend Palace au fost prezentate în sala de judecată. Ancheta continuă în acest caz. În total, vor fi audiaţi circa 50 de martori.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite