Dictatorul Kim Jong-il era preocupat de perfomanţele sale sexuale, în timp ce poporul murea de foame, dezvăluie un cercetător nord-coreean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii ’90, în timp ce foametea făcea ravagii în Coreea de Nord, oamenii de ştiinţă care lucrau la un institut de elită din această ţară aveau ca misiune găsirea unor modalităţi pentru stimularea libidoului liderului Kim Jong-il, dar şi pentru a-i prelungi viaţa. Afirmaţia a fost făcută vineri de  biologul Kim Hyeongsoo, care a lucrat şase ani pentru acest centru, relatează Reuters.

Kim Hyeongsoo, care a fugit din Coreea de Nord, a declarat la o conferinţă privind drepturile omului ce a fost organizată la Londra, că în jur de 130 de oameni de ştiinţă au fost selectaţi din cadrul celor mai bune universităţi pentru a lucra la acest centru, ce era dedicat întreţinerii sănătăţii fondatorului Coreei de Nord, Kim Il-sung, şi a fiului său, care a preluat puterea în 1994 şi care a încetat din viaţă în 2011. 

Oamenii de ştiinţă aveau ca sarcină punerea la punct a unor afrodiziace pentru care foloseau ierburi medicinale tradiţionale, dar şi ingrediente care proveneau, de pildă, de la organele genitale ale leilor.

Potrivit lui Kim Hyeongsoo, cercetătorii juraseră să păstreze secretul cu privire la activitatea pe care o desfăşurau şi nu aveau voie să le spună nici măcar membrilor familiilor lor cu ce se ocupă. De asemenea, centrul era păzit de soldaţi înarmaţi şi înconjurat de garduri electrice. 

Biologul a afirmat că principalele temeri ale lui Kim Jong-il în privinţa sănătăţii sale erau legate de modul în care îi funcţiona inima, diabet, tuberculoză şi apetitul său sexual. Ca urmare, oamenii de ştiinţă se concentrau tocmai pe aceste aspecte.

Cercetătorul a afirmat că produsele realizate în cadrul institutului erau testate atât pe animale, cât şi pe oameni. 

El a decis să fugă din ţară după ce a asistat, în 2008, la o execuţie. Deşi a fost arestat şi torturat de agenţii de securitate, în cele din urmă a reuşit să scape.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite