Coreea de Nord: Liderul Kim Jong-Un călătoreşte cu o toaletă privată mobilă în coloana oficială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-Un este celebru pentru „indicaţiile preţioase” pe care le dă în timpul vizitelor FOTO Arhivă
Kim Jong-Un este celebru pentru „indicaţiile preţioase” pe care le dă în timpul vizitelor FOTO Arhivă

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un călătoreşte cu o toaletă mobilă privată, construită într-unul dintre vehiculele care fac parte din coloana sa oficială, atunci când inspectează baze militare sau fabrici din ţară, relatează surse din garda sa personală.

„Toatele nu sunt doar în trenul personal al lui Kim Jong-Un, ci şi în orice vehicul mic sau de dimensiune medie cu care călătoreşte, chiar şi în cele destinate terenului muntos sau înzăpezit”, a declarat o sursă apropiată serviciului de escortă al dictatorului, citată de The Guardian.

„Sunt mai multe vehicule în coloana oficală pentru ca oamenii să nu poată şti în care e el, şi există o maşină separată care este toaleta sa personală”, a mai spus sursa.

Informaţia a fost confirmată şi de o altă sursă din garda lui Kim.

„El trebuie să călătorească prin toată ţara pentru a da indicaţii pe teren, deci trebuie să existe mereu o toaletă privată destinată doar Suryeong-ului [Liderul Suprem - n.r] Kim Jong-Un. Este de neimaginat într-o societate de acest tip ca el să folosească o toaletă publică când călătoreşte prin ţară”, a mai declarat sursa.

Chiar şi cei mai înalţi oficiali, precum Hwang Pyong-so, şeful biroului politic al Armatei, ar fi pedepsiţi sever, chiar cu moartea, dacă ar folosi facilităţile personale ale dictatorului.

„În Nord, nevoile fiziologice ale liderului sunt gestionate de serviciul de escortă, care asigură securitatea liderului şi a familiei sale. Dacă nu merge la toaletă aşa cum ar trebui, dimineaţa, sau dacă are nevoie să meargă la toaletă în timp ce călătoreşte, există un protocol adiţional de securitate pentru soldaţi, iar dacă trebuie să meargă atunci când este pe autostradă în Mercedesul său, are o încăpere separată în maşină pe care o poate folosi”, a mai explicat sursa din garda lui Kim.

Potrivit acestuia, toate evenimentele legate de Kim implică pregătiri elaborate, inclusiv atunci când merge la toaletă. Pentru că acest lucru cere discreţie absolută, problema este una sensibilă şi reprezintă o provocare pentru membrii escortei sale.

Cultul personalităţii este atât de dezvoltat în Coreea de Nord, condusă de dinastia Kim de mai multe decenii, încât propaganda de stat a susţinut, în trecut, că liderii ţării au puteri magice şi nu au nevoie să meargă la toaletă.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite