China se pregăteşte de un nou val de COVID-19. A terminat de construit un spital în cinci zile. Îngheţată infectată cu noul coronavirus!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ridica din nou spitale pentru a fi pregatite de un noul val de îmbolnăviri cu noul coronavirus
Ridica din nou spitale pentru a fi pregatite de un noul val de îmbolnăviri cu noul coronavirus

China a terminat sâmbătă de construit un spital cu 1.500 locuri pentru pacienţii Covid-19 după ce numărul infecţiilor a crescut, iar guvernul a spus că este din ce în ce mai greu să controleze situaţia, dând vina pentru contagieri pe bunurile şi pe oamenii care vin din străinătate. Urme de coronavirus au fost descoperite în mai multe loturi de îngheţată, în nordul ţării.

Spitalul este unul dintr-un total de şase construite cu un număr total de 6.500 de locuri construite în Nangong, sudul Beijingului, din provincia Hebei.

China a controlat în mare coronavirusul care a fost detectat pentur prima oară în Wuhan la sfârşitul anului 2019, dar din decembrie se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri.

Un total de 645 de persoane sunt tratate în Nangong şi în capitala regiunii Hebei, Shijiazhuang. Un spital cu 3.000 de locuri se află în construcţie în Shijiazhuang.

Ultimele infecţii se răspândesc neobişnuit de repede, au spus autorităţile sanitare. ”Este greu de gestionat”, au adăugat acestea care dau vina ”tulburările de management” şi ”protecţia inadcvată a muncitorilor” implicaţi în importuri.

”Toate sunt importate din străinătate”, au subliniat acestea. La nivel naţional, autorităţile sanitare au raportat 130 de noi cazuri confirmate în 24 de ore, dintre care 90 erau în regiunea Hebei, până la miezul nopţii.

Sâmbătă, guvernul de la Hebei a raportat 32 alte cazuri de la miezul nopţii.

China a plasat în carantină – forţată – 20.000 de locuitori din zone rurale dintr-un focar de covid-19, potrivit presei de stat, şi a anunţat vineri un număr de bolnavi fără precedent din martie – 144 de cazuri, relatează AFP.

În comparaţie cu Europa sau Statele Unite, acest număr este extrem de mic.

Însă nivelul îmbolnăvirilor de covid-19 nu a mai fost aşa de mare în China de la 2 martie 2020.

Majoritatea acestor cazuri au fost înregistrate în Hebei (nord), o provincie care înconjoară Beijingul şi în care 22 de milioane de persoane au fost deja supuse unei forme de izolare.

Această mică intensificare a îmbolnăvirilor pare să fie rezultatul unei circulaţii a virusului în zonele rurale de lângă unele oraşe mari, mai ales la Shijiazhuang, capitala provinciei şi epicentrul focarului.

Peste 20.000 de locuitori ai satelor din împrejurimi au fost plasaţi în carantină – în locuri prevăzute de către autorităţi -, a anunţat postul public de televiziune CCTV.

”Este natural ca ei să fie îngrijoraţi şi cuprinşi de panică”, a declarat la CCTV Liu Jinpei, psihologul unui centru de carantină.

Autorităţile au înfiinţat un număr de telefon la care se poate obţine consiliere psihologică.

China încearcă să evite orice intensificare a infectărilor cu covid-19, odată cu apropierea Anului Nou chinez (11-17 februarie), o perioadă în care milioane de chinezi recurg anual transportul în comun pentru a se întâlni cu familia.

Ministerul chinez al Sănătăţii a anunţat joi prima moarte din cauza covid-19 de opt luni în ţară.

Îngheţată infectată cu noul coronavirus!

Urme de coronavirus au fost descoperite în mai multe loturi de îngheţată, în nordul Chinei, fapt ce a dus la decizia autorităţilor de a confisca mii de produse potenţial contaminate cu virusul, relatează The Independent.

Persoanele despre care se crede că ar fi putut intra în contact cu produsele din loturile contaminate, produse de o companie alimentară din Tianjin, sunt căutate de autorităţile chineze pentru a fi testate.

Toate produsele firmei Tianjin Daqiaodao au fost sigilate şi confiscate după ce cele trei eşantioane verificate de centrul municipal pentru controlul bolilor din oraş au fost toate testate pozitiv cu urme de coronavirus.

Investigaţiile epidemiologice efectuate până acum indică faptul că îngheţata a fost produsă cu lapte pudră importat din Noua Zeelandă şi pudră de zer importată din Ucraina. Compania a anunţat că angajaţii săi intră în carantină şi vor fi testaţi în zilele următoare. Dintre ei 700 au fost deja testaţi negativ, notează The Independent, citat de digi24.ro.

Dr. Stephen Griffin, virusolog la Universitatea din Leeds, spune că incidentul nu trebuie să creeze panică şi că situaţia este, cel mai probabil, singulară, iar urmele de virus au apărut în urma contactului cu o singură persoană infectată.

Temperatura mică la care este depozitată îngheţata, dar şi faptul că ea conţine grăsimi ar putea să explice motivul pentru care virusul a supravieţuit atât de mult pe produsele respective, a adăugat Griffin.

Echipa de experţi condusă de OMS, întâlniri online din carantină în ancheta privind originile COVID-19

Echipa de experţi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care investighează originile COVID-19 începe vineri întâlnirile virtuale cu gazdele sale chineze dintr-un hotel din oraşul Wuhan din China, acolo unde a apărut pandemia, relatează Reuters.

Joi, sosirea echipei de specialişti în acest oraş din centrul Chinei a fost perturbată de absenţa a doi dintre membri, care au căzut la testele de anticorpi pentru coronavirus în Singapore. Unul dintre cei doi experţi absenţi, un britanic, a trecut între timp un test, iar deplasarea ambilor în China este în pregătire, a precizat vineri Ministerul de Externe chinez. Cel de-al doilea este un sudanez al cărui test pentru anticorpi a ieşit din nou pozitiv, a explicat Beijingul.

„Echipa se află în prezent în cele 14 zile de carantină şi este tratată foarte bine de gazdele noastre. Activitatea începe astăzi, cu prima zi, prin întâlniri de tip teleconferinţă cu echipa chineză”, a scris pe Twitter un membru al echipei, zoologul Peter Daszak.

Accesul spre aleea şi parcarea hotelului unde este cazată echipa OMS era blocat vineri de un cordon de securitate, iar la intrare au fost instalaţi agenţi de pază.

Vizita echipei internaţionale la Wuhan survine în contextul în care China este în alertă din cauza unei înmulţiri a numărului de cazuri de COVID-19 în nord-est.

Statele Unite, care au acuzat China că a ascuns amploarea începutului pandemiei în urmă cu un an, au făcut apel la o investigaţie „transparentă” a OMS şi au criticat condiţiile vizitei, conform cărora experţii chinezi au făcut prima fază a cercetării.

Dominic Dwyer, un virusolog din echipa OMS, a spus că el şi ceilalţi oameni de ştiinţă încearcă să lase deoparte încărcătura politică din jurul vizitei.

„Apare întotdeauna politica în astfel de cazuri, dar unul dintre lucrurile pe care ni le-a arătat COVID-19 este că, dacă există o ştiinţă solidă, poţi informa apoi politicul”, a spus el.

„Vrei să acoperi golul ştiinţific cu răspunsuri astfel încât oamenii să poată lua decizii mai informate şi, prin urmare, posibil mai sensibile”, a adăugat expertul.

Dwyer a precizat că următoarele etape ale deplasării urmează a fi stabilite, dar şi-a exprimat speranţa să poată vizita institute de cercetare, spitale şi piaţa unde au fost detectate primele cazuri de infectare la om, la sfârşitul lui 2019.

„A înţelege cum funcţionează ele (pieţele) fizic văzându-le este de ajutor pentru că încercăm să ne dăm seama cum ar fi putut ajunge virusurile în piaţă din exterior şi cum s-ar fi putut răspândi în interiorul pieţei sau în unele părţi din ea, pentru ca apoi să se răspândească în comunitate”, a declarat el.

Membrii echipei nu au voie să aibă întâlniri fizice pe perioada carantinei, aşa că vor avea toate întrevederile virtual.

„Vom sta în cameră două săptămâni. Camerele sunt suficient de spaţioase şi ne-au pus la dispoziţie echipamente pentru exerciţii fizice şi ni se aduc mese”, a precizat Dwyer, adăugând că are la îndemână greutăţi, o coardă şi o saltea pentru yoga.

Toţi cei 15 membri ai echipei conduse de OMS au fost testaţi negativ înainte de plecarea din ţările de origine şi au fost supuşi unor noi teste în timpul tranzitului prin Singapore.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite