China îşi mută rapid jetoanele din jocul global de go. Încearcă să devină pilon strategic în Orientul Mijlociu

Se pregăteşte vizita preşedintelui chinez în Arabia Saudită şi, conform obiceiului pământului, nivelul festivităţilor pregătite pentru eveniment vor da o imagine extrem de precisă asupra modului în care saudiţii pregătesc ceea ce ar putea fi o mişcare extrem de spectaculoasă care să le repoziţioneze ţara în relaţii privilegiate nu numai cu China, ci şi cu toţi cei de acum şi cei care au depus deja cereri de intrare în BRICS.

Miza profundă, mai ales în actualele condiţii, este de a şti însă dacă, într-adevăr, aderarea viitoare la organizaţie a Turciei, Egiptului, Argentinei sau Arabiei Saudite au o asemenea valoare încât să indice o schimbare reală a paradigmei geo-politice. Şi, aş spune în primul rând, dacă deschide posibilitatea ca o parte importantă a statelor mari producătoare de petrol şi deţinătoare de rezerve încă extrem de importante şi de gaze naturale, ar putea să dubleze relaţiile politice şi economice privilegiate cu China şi Rusia cu participarea la mult-visatul de către ele a unei organizaţii de tip OPEC +, adică braţul energetic al BRICS.

În această perspectivă ar putea căpăta sens eforturile marilor jucători de a profita de spaţiul gol lăsat de înfrângerea americanilor în Afganistan şi abandonarea unei zone largă din ce fusese odinioară influenţa lor directă în Orientul Mijlociu, cu Irakul în pragul unui dezechilibru major în favoarea şiiţilor pro-iranieni şi cu Arabia Saudită care i-a rezervat lui Joe Biden o primire relativ rece în urmă cu foarte scurt timp, în orice caz neacceptând cererile americane privind suplimentarea masivă a producţiei de petrol pentru a suplini efectele tăierii masive a exporturilor ruseşti.  Şi mai e ceva: este din ce în ce mai vizibil că puterile locale şi cu deosebire cele cu ambiţii zonale au reintrat în febra căutării de mari sponsori care să le ofere garanţii de securitate dublate de investiţii strategice care să le permită continuarea propriilor lor proiecte de extindere, cel puţin ambiţioase şi vizionare, cu sunt, spre exemplu, cele ale Arabiei Saudite. Se uită cu invidie reală la jocul diplomatic, economic şi militar al Turciei şi îi văd avansul incontestabil într-o construcţie care a preluat multe dintre obiectivele acelui plan american denumit „Noul Mare Orient Apropiat” continuat prin încercarea schiţată de Trump care promitea şi el un spaţiu de pace şi prosperitate americană în zonă, cu garantarea unui loc fruntaş pentru Israel, evident, dar şi pentru Arabia Saudită după ce aceasta ar fi reuşit să adune toate statele din Golf pentru atacul definitiv împotriva Iranului.

Dar propunerea asta, aşa cum povestea însuşi Donald Trump cu sinceritatea sa tulburătoare, avea un preţ pe care saudiţii pare-se că nu-l vor uita tip de multe generaţii de acum înainte. Pe Reuters, în octombrie 2018, apărea o relatare privind discursul ţinut de Trump în faţa adepţilor săi reuniţi în Mississipi, ocazie cu care a spuse că i-a adresat un avertisment aliatului său strategic: „Vom proteja Arabia Saudită. Sunt bogaţi. Îl iubesc pe Regele Salman. Dar i-am spus clar: „vă vom proteja, dar fără noi nu veţi rămâne la putere nici două săptămâni, va trebui să plătiţi pentru capacităţile voastre militare”. Pentru saudiţi, ce spunea atunci Trump avea efectul unei schimbări de joc esenţiale căci preşedintele american părea să deschidă poarta cel puţin pentru rediscutarea termenilor Pactului Quincy, semnat pe 14 februarie 1945 între preşedintele Roosevelt şi regele Ibd Saoud, fondatorul Arabiei Saudite (foto) şi care oferea Arabiei Saudite garanţii americane totale de securitate în schimbul petrolului.

Schimbările posibile de paradigmă de acum şi presiunile enorme exercitate de marile puteri pentru preluarea controlului asupra zonei au în vedere fie respectarea, fie răsturnarea sau cel puţin modificarea înţelegerii din 1945. Iată punctele sale esenţiale (sursa Wikipedia) şi estimaţi valoarea lor în funcţie de situaţia de azi:

• Se spunea că stabilitatea Arabiei Saudite face parte din „interesele vitale ale SUA care, în schimb vor asigura protecţia necondiţionată a familiei Saud şi, în plus, a Regatului Arabiei Saudite împotriva oricărei eventuale ameninţări externe
• Prin extensie, din „interesele vitale ale SUA’ se spune că fac parte şi stabilitatea Peninsulei şi rolul de lider regional al Arabiei Saudite
• În schimb, Arabia Saudită garantează aprovizionarea energetică a SUA, dinastia saudită angajându-se să nu vândă nici un centimetru pătrat din teritoriul său, companiile străine primind doar contracte de locaţie. ARAMCO beneficia de un monopol de exploatare pe toate resursele petroliere ale Arabiei Saudite pentru o perioadă de cel puţin 60 de ani.

Totul se schimbă în amorul etern de acest gen. Iar Trump a fost cel care a pus cu mare onestitate bazele noului tip de susţinere americană atunci când, de la tribuna Adunării generale a ONU spunea, referindu-se la ţările din OPEC (liderul acestora fiind Arabia Saudită):

Apărăm multe dintre aceste naţiuni pe nimic şi ele profită să ne impună preţuri la petrol din ce în ce mai mari.

Mohammed ben Salman, prinţul. Moştenitor al Arabiei Saudite alături de Preşedintele XI al Chinei cu ocazia Summitului de la Hangzu, 2016

China, la fel ca şi Rusia, încearcă acum să profite la maximum de ceea ce li se pare că este contextul cel mai favorabil pe care l-au avut pentru operaţiunile lor de extensie a intereselor lor economice, rutelor comerciale şi expandării înţelegerilor asupra Siriei şi consolidării accesului la Mediterana şi resursele Golfului. Vor şi putea s-o facă? Prea devreme să se facă pronosticuri.

Dar situaţia este îndestul de ciudată ca americanii să simtă nevoia să transmită un mesaj de urgenţă, destul de ciudat formulat diplomatic. Astfel, Tim Lenderkin, trimisul special al SUA pentru Yemen, spunea pentru CNBC că sunt de aşteptat vizite în Arabia Saudită din partea unor mari puteri dar că Statele Unite au reafirmat angajamentele lor în regiune cu ocazia vizitei din iulie a Preşedintelui Biden: „Mesajul pe care Preşedintele Biden l-a adus în regiune este că Statele Unite nu pleacă nicăieri...America va rămâne în zonă ca sprijin pentru ţările de aici şi pentru securitatea lor. Aceasta este prioritatea americană”.”

Deocamdată, nu cred că suntem departe de momentul de a şti dacă, da sau nu (şi mai ales în ce condiţii), China va reuşi să integreze oficial Arabia Saudită cu cel puţin un port strategic în linia maritimă a Noului Drum al Mătăsii:

Proiectele anunţate de partea chineză sunt de foarte mari dimensiuni, dimensiunea energetică încadrându-se, cum spun surse oficiale saudite, în Proiectul „Saudi Vision 2030”. Este vorba doar despre o relaţie comercială bilaterală mutual profitabilă sau, dacă citiţi atent, se desenează clar dimensiunea globală a schimbării?

Se naşte oare o nouă lume cu noi reguli de echilibru? Cu ce preţ?