Armele Coreei de Nord

În ultimele săptămâni, nord-coreenii au tot lansat rachete din submarine şi, în urmă cu puţin timp, au testat încă un dispozitiv nuclear, aparent cel mai mare pe care l-au testat până acum. După aceste evenimente, două întrebări au nevoie de răspunsuri. În primul rând, cât de semnificative sunt aceste teste din punct de vedere militar? În al doilea rând, care sunt intenţiile politice ale Coreei de Nord cu privire la aceste teste?

Capacitatea militară se situează înainte de intenţia politică, având în vedere că capacitatea defineşte ce este posibil. Tendinţa analiştilor de a inversa ordinea m-a nedumerit întotdeauna, dacă nu iei în considerare faptul că înţelegerea capacităţii este mai dificilă decât specularea asupra intenţiei politice.

Ştim că nord-coreenii au dobândit atât rachete la sol, cât şi rachete plasate pe submarine. Raza de acţiune a primelor pare să includă toată Peninsula Coreeană şi Japonia. Raza celor din urmă nu se cunoaşte cu siguranţă. Desigur, raza contează deoarece determină ţintele care sunt în pericol. Având în vedere că nord-coreenii au lansat un satelit, măcar o parte din rachete ar trebui să fie suficient de robuste pentru a atinge viteza de evadare, iar sateliţii ar trebui să orbiteze în jurul a ceva. Au atins pragul lansării unei rachete balistice intercontinentale, dar este clar că nu au depăşit acest nivel.

Sistemul de ghidare, foarte important

Nu ştim prea mult despre un element critic: sistemul de ghidare. Unele rachete, precum Scud, nu au un sistem de ghidare. Lansezi racheta şi aştepţi să vezi unde aterizează. Ţările avansate din punct de vedere nuclear deţin sisteme de ghidare superbe care permit rachetelor balistice să lovească la câţiva metri de ţintă. Diferenţa dintre o rachetă şi o rachetă balistică este că cea din urmă este echipată cu un sistem de ghidare. Echipament necesar pentru atacarea silozurilor de rachete, care sunt extrem de protejate împotriva exploziilor.

Între aceste două tipuri se află o gamă largă de capacităţi, în parte inerente în tipul de sistem de ghidare, în parte dependente de defectele care îşi fac simţită prezenta în mod aleatoriu. În acest moment, nu există nici o dovadă că nord-coreenii deţin rachete cu un sistem de ghidare avansat şi multe lansări au scos la iveală defecte. Cam la asta te poţi aştepta la acest stadiu al procesului de dezvoltare al rachetelor. Racheta zboară, raza este limitată, iar sistemul de ghidare este o surpriză.

Testele nucleare sunt anunţate de televiziunea oficială nord-coreeană Foto: Captură BBC

Este clar acum că au atins o rată de succes rezonabil de mare în ceea ce priveşte detonarea dispozitivelor nucleare. Nu ştim câte detonări au eşuat, aşa că nu ştim dacă rata de succes este în creştere, dar este rezonabil să presupunem că este. Diferenţa dintre un dispozitiv nuclear şi o armă nucleară este că prima este un sistem care nu poate fi livrat, aşezat într-un cadru proiectat să maximizeze şansa detonării. Pe de altă parte, o bombă poate distruge un oraş.

Distanţa dintre un dispozitiv şi o bombă este substanţială. O bombă trebuie să fie suficient de mică, astfel încât să poate fi montată într-un sistem de livrare. De asemenea, trebuie să fie suficient de robustă pentru a fi depozitată într-un sistem de livrare fără a se strica. Având în vedere că dispozitiv nu este robust, armele trebuie să aibă un cadru complet diferit faţă de un dispozitiv.

Construcţia acelui cadru este, din anumite puncte de vedere, mai dificilă decât construcţia dispozitivului. Există două probleme. Una este dimensiunea, iar cealaltă este rigidizarea. Un dispozitiv nuclear este un instrument de precizie. Trebuie să pornească prin declanşarea unei explozii atât de precise în materie de energie şi formă încât va declanşa fie o reacţie de fisiune, fie una de fuziune. Toleranţele sunt extraordinare. Atunci când un dispozitiv nuclear este transformat într-o armă, trebuie să fie micşorat pentru a încăpea într-o rachetă sau aeronavă. Un dispozitiv nuclear nu se loveşte de asemenea constrângeri. Miniaturizarea oricărui lucru care doar este testat într-un mediu static necesită nu doar o inginerie incredibilă, dar şi măiestrie extremă şi asigurarea calităţii.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul rigidizării. Instrumentele de precizie au nevoie de atenţie. O armă nucleară care a fost miniaturizată corect trebuie să poată suporta o acceleraţie uriaşă la bordul unei rachete, vibraţii intense, trebuie să reziste într-un vid unde schimbări extreme de temperaturi au loc la fiecare câteva secunde, şi apoi să reintre în atmosferă la temperaturi ridicate sau foarte ridicate, în funcţie de distanţă şi unghi.

Apoi, trebuie să detoneze. Platformele care sunt folosite, aparent rachete balistice, trebuie să treacă prin acelaşi proces precis sau riscă să eşueze la lansare sau în zbor. Ţineţi minte că Statele Unite, cu cea mai avansată tehnologie în materie de rachete, încă mai are parte de eşecuri periodice, iar la începutul programului lor, în anii 1950, rachetele se defectau în mod constant. În procesul de dezvoltare a oricărei tehnologii, primele versiuni vor eşua, nu din cauza faptului că creatorii sunt nesofisticaţi sau neatenţi, ci pentru că nu au încă experienţa necesară pentru a elimina toate defectele.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un Foto: AFP

Cât de aproape e Coreea de Nord?

Coreea de Nord pare să fi ajuns în punctul în care rachetele sale par să se lanseze fără probleme majore. Iar acest lucru se datorează doar faptului că nu au existat suficient de multe lansări pentru a se determina rata de eşec - şi fiecare ţară are o rată de eşec cu privire la rachete sau arme în general. Ţara pare să fi ajuns la un nivel acceptabil, dar acel nivel are vreo semnificaţie doar în raport cu numărul de focoase pe care îl deţine. Cu cât ai mai puţine focoase, cu atât mai mari sunt consecinţele unui eşec. Nu poţi crea o strategie cu două focoase şi câteva rachete. Nu poţi calcula probabilitatea de succes. E la noroc.

În ceea ce priveşte focosul, nu există nici o dovadă a dezvoltării acestuia dincolo de aspectul cel mai puţin sofisticat al armelor nucleare - testarea unui dispozitiv care nu poate fi montat pe o platformă. Având în vedere că scopul primelor teste a fost să demonstreze o capacitate elementară, că au avut cinci lansări de succes şi un număr necunoscut de eşecuri, se pară că nord-coreenii nu au trecut de etapa dispozitivului. Ei încearcă să mărească capacitatea, iar părerea mea (aici chiar cred că am dreptate) este că nu au ajuns la testarea focoaselor miniaturizate şi rigidizate. Par să se concentreze pe dimensiune, iar scopul acestui lucru pare a fi să impresioneze observatorii - o strategie politică utilă.

Din punctul meu de vedere, rachetele lor nu au fost testate suficient de mult pentru a determina rata de eşecuri, aşa că sunt într-o fază incipientă a programului. Nu ştim raza şi sistemul lor de ghidare, lucruri pe care le-am afla prin observarea performanţei lor şi prin monitorizarea telemetriei. Nu au o armă nucleară şi, momentan, par să efectueze teste simple din motive politice, deoarece au dificultăţi în a stabiliza platforma şi randamentul, sau pentru că nu deţin tehnologia necesară pentru a face mai multe. Totuşi, cele cinci detonări în circumstanţe foarte controlate oferă doar informaţii suficiente pentru a concluziona că se află într-o fază incipientă.

Suntem în faţa unei remize, iar asta doreşte Coreea de Nord. Şi, sincer, majoritatea celorlalte ţări, inclusiv Coreea de Sud, doresc acelaşi lucru.

Valoarea politică e clară. Interesul principal al Coreei de Nord este supravieţuirea regimului şi se teme de o destabilizare externă. Probabilitatea existenţei armelor nucleare este scăzută, dar nu este inexistentă. Ţările care doresc o schimbare de regim în Coreea de Nord ar trebui să ia în considerare posibilitatea redusă, dar reală a unui atac nuclear eficient. Nu se vor supune acestui risc deoarece afacerile interne ale Coreei de Nord nu contează prea mult pentru ei. În acest context, programul său nuclear este de înţeles. În momentul de faţă, el descurajează forţele externe şi dezvoltă, deşi încet, posibilitatea unei capacităţi reale la un anumit punct.

Între timp, faptul că au ocazia să atragă atenţia lumii şi să pretindă că Coreea de Nord este importantă e un rezultat mai mult decât acceptabil pentru nord-coreeni. Dar mai au mult de lucru până când vor reuşi să creeze o armă nucleară care nu este doar funcţională, ci merge în mod constant cu o platformă de arme care o poate lansa spre o ţintă specifică. Şi având în vedere că Coreea de Nord ar putea ajunge, la un moment dat, să poată lansa un dispozitiv, dar să nu îl poată livra la nivelul necesar pentru a fi eficient, probabilitatea ca ţara să provoace un război nuclear este egală cu probabilitatea ca alt stat să încerce să o destabilizeze.

Suntem în faţa unei remize, iar asta doreşte Coreea de Nord. Şi, sincer, majoritatea celorlalte ţări, inclusiv Coreea de Sud, doresc acelaşi lucru.

Traducere din limba engleză a textului „North Korea's Weapons“, publicat de George Friedman în geopoliticalfutures.