Analiză. De ce nu-l asasinează Statele Unite pe Kim Jong-un?

Analiză. De ce nu-l asasinează Statele Unite pe Kim Jong-un?

Bombardier Stealth B-2 ar fi „mijlocul ales” pentru o asemenea strategie/ Foto: EPA

În ceea ce priveşte criza nord-coreeană, informaţiile ce vin de la Washington sunt că preşedintele Trump, nemulţumit de faptul că această problemă persistă pe agenda administraţiilor de la Casa Albă de decenii bune, le-a lăsat consilierilor de securitate şi Pentagonului o latitudine largă şi flexibilitate în găsirea unor soluţii diferite pentru rezolvarea acestei crize.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă în urmă cu câteva luni cotidianul Wall Street Journal relata că unul dintre consilierii de securitate ai preşedintelui Trump le-a cerut vină cu „idei pe care un oficial le-a descris ca fiind mult în afara politicii oficiale”, mult mai recent James Mattis, secretarul Apărării, lăsa să se înţeleagă, după cum relata New York Times, „că Statele Unite au găsit opţiuni militare pentru a rezolva criza nord-coreeană”.
 
În urmă cu câteva săptămâni, presa sud-coreeană relata formarea unei unităţi de trupe speciale a cărei misiune ar fi chiar asasinarea liderilor nord-coreeni, afirmând însă că aceasta este doar o decizie strategică, cu rol de descurajare.
 
Experţii sunt de părere că toate aceste informaţii arată clar că, pentru administraţia Trump, problema nord-coreeană este o problemă prezentă pe agenda preşedinţilor americani de prea mult timp iar, în acest context, este foarte probabil ca soluţia asasinării lui Kim Jong-un să fi fost luată în considerare în mod serios.
 
În deceniile trecute asasinarea liderilor altor state reprezenta o componentă integrală din mijloacele aflate la dispoziţia aparatului de securitate naţională a Statelor Unite. În timpul Războiului Rece, şefii de stat ce nu susţineau suficient politica Americii sau erau clar apropiaţi ai Uniunii Sovietice reprezentau ţinte pentru înlăturarea de la putere. Fidel Castro în Cuba, Patrice Lumumba în Congo, Rafael Trujillo în Republica Dominicană sau Jacobo Arbenz în Guatemala sunt doar câteva dintre exemplele celor ce s-au aflat în vizorul CIA. Apoi este cazul lui Gaddafi, acuzat de sponsorizare a terorismului, şi asupra căruia preşedintele Reagan a autorizat un bombardament aerian în anul 1986 cu scopul precis de a-l elimina.
 
Însă, în special în contextul în care Războiul Rece s-a încheiat de aproape 30 de ani, politica oficială a Statelor Unite în această privinţă a suferit schimbări clare. Preşedintele Ford a semnat un ordin executiv în care se afirmă clar: „Niciun angajat al guvernului Statelor Unite nu se va implica, sau va conspira să se implice, în asasinate politice”. La fel, preşedintele Reagan, a extins prevederile acestui ordin, prin ordinul executiv 12333, în care se afirmă că „nicio persoană angajată sau în numele Statelor Unite nu se va implica, sau conspira la implicarea, în asasinate”.
 
Astfel, adoptarea unei politici de asasinare a lui Kim Jong-un ar reprezenta renunţarea la o politică veche de peste 40 de ani. O schimbare de politică sau o modificare a unui ordin prezidenţial nu reprezintă totuşi lucruri greu de imaginat.
 
Totuşi, o întrebare la fel de importantă este dacă asasinarea lui Kim Jong-un şi/sau a conducerii nord-coreene reprezintă o strategie înţeleaptă.
 
„Tindem să credem că dacă eliminăm persoana aflată la conducere, persoana malefică dintr-un regim, toţi ceilalţi din jurul acestuia vor adopta imediat, de frică, politica pe care ne-o dorim, că îşi vor schimba comportamentul şi îşi vor transforma guvernul într-un bastion al democraţiei şi al drepturilor omului. Am mai avut o experienţă cu această credinţă înainte: cu câteva zile înainte de operaţiunile militare majore din Irak, Washingtonul a lansat o serie de rachete de croazieră a căror ţintă a fost Saddam, în speranţa evitării unui conflict mult mai amplu. Dacă această ipoteză s-ar fi adeverit va rămâne o necunoscută, pentru că Saddam a supravieţuit acelui atac - însă este confortabil să presupunem că liderii Baa'th-işti s-ar fi predat coaliţiei chiar a doua zi. Este însă la fel de probabil ca războiul să fi continuat în acelaşi mod în care s-a desfăşurat”, scrie într-o analiză pentru The National Interest, Daniel D. DePetris, expert în probleme de securitate.
 
După cum susţine acesta, Coreea de Nord reprezintă o cu totul altă situaţie decât cea a Irakului de acum 15 ani.
 
„Kim Jong-un deţine un control ferm al puterii politice, după ce a asasinat sau marginalizat pe oricine a considerat a reprezenta o cât de mică ameninţare la adresa sa, inclusiv un unchi şi un frate vitreg. Spre deosebire de Irak, a cărui armată era demoralizată după războiul din 1991, Coreea de Nord deţine un arsenal nuclear şi rachete balistice capabile să lovească imediat Seulul şi bazele americane din regiune. Asasinarea lui Kim şi speranţa că regimul îşi va schimba politica după şapte decenii de dictatură reprezintă un risc major. Asta pentru că, în ceea ce priveşte informaţiile pe care Statele Unite le deţin despre regimul de la Phenian, Coreea de Nord continuă să fie o gaură neagră. Comunitatea de informaţii nu poate, cu certitudine, să susţină dacă cine va prelua conducerea nu va fi la fel de malefic sau impredictibil”, susţine DePetris.
 
În plus, consideră alţi experţi, asasinarea liderului nord-coreean nu răspunde la întrebarea fundamentală cu privire la motivaţiile Phenianului de a-şi dezvolta arsenalul nuclear.  
 
„Problema este că dacă-l ucizi pe Kim, oricine îi va lua locul va avea aceleaşi motive de a dezvolta un arsenal nuclear cu aceeaşi urgenţă şi cu susţinerea pasionată a celor 25 de milioane de locuitori ai Coreei de Nord”, susţine Jacob Shapiro, director de analiză la Geopolitcal Features.
 
Pe lângă faptul că o astfel de măsură nu va fi tolerată de către Beijing, o poziţie reiterată în termeni clari, şi de altfel nici măcar de aliaţii Statelor Unite din regiune, Seulul şi Tokyo, „asasinarea unui şef de stat reprezintă prin definiţie, un act de război, şi nimeni nu poate anticipa cu certitudine că în fruntea Coreei de Nord nu va ajunge o persoană hotărâtă să-şi demonstreze puterea prin măsuri militare de răspuns”, concluzionează  Daniel D. DePetris.
 
În tot acest timp însă, poziţia Washingtonului a rămas fermă - o stare de fapt cu o Coree de Nord deţinând un arsenal nuclear şi având capacitatea de a lovi teritoriul SUA, este inacceptabilă. În condiţiile în care aceste declaraţii nu sunt doar o cacealma, acest lucru înseamnă că pentru administraţia Trump, riscurile asociate cu, în cuvintele memorabile ale lui Donadl Rumsfeld, „necunoscutele cunoscute dar şi cu necunoscutele necunoscute” sunt preferabile actualului curs de evenimente.
citeste totul despre: