VIDEO O rachetă rusească, lansată spre Staţia Spaţială Internaţională, s-a prăbuşit în Siberia
0O rachetă rusească, ce a decolat miercuri de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, a eşuat în încercarea de a ajunge pe orbita corectă şi s-a prăbuşit în Siberia.
Agenţia spaţială rusă Roskosmos a confirmat, joi, prăbuşirea că vehiculului spaţial Progress M12-M care nu a reuşit să ajungă pe orbita corectă. Roskosmos a explicat că problemele tehnice au apărut la 325 de secunde de la lansare şi că, "potrivit datelor preliminare, este vorba de o problemă tehnică la sistemul de motoare".
Racheta era încărcată cu peste 3,5 tone de materiale şi echipament pentru membrii Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), când au apărut problemele tehnice, informează Russia Today.
"La aproximativ 350 de secunde după lansare, o scădere de presiune a fost înregistrată în rezervorul de carburant, iar apoi contactul cu vehiculul spaţial a fost intrerupt", a declarat o sursă pentru agenţia oficială Ita-Tass.
Vehiculul Progress M12-M urma să se ajungă la ISS în cursul zilei de vineri.
Tot mai multe incidente la agenţia spaţială rusă Roskosmos
Acest incident are loc la mai puţin de o săptămână după ce Rusia a pierdut contactul cu un puternic satelit de telecomunicaţii, lansat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan de o rachetă Proton. Satelitul a fost ulterior descoperit pe o orbită greşită.
Roskosmos a anunţat, marţi, suspendarea tuturor lansărilor de sateliţi cu ajutorul rachetelor Proton-M, până când cauzele exacte ale incidentului vor fi stabilite, iar problemele tehnice vor fi eliminate.
Pe 1 februarie anul acesta, Rusia a mai pierdut contactul cu un satelit, de tip militar, GEO-IK-2, conceput mai ales pentru a realiza o hartă detaliată 3D a Terrei. Satelitul a fost descoperit pe orbita sa după 24 de ore.
Agenţia spaţială rusă a fost aspru criticată după eşecul înregistrat pe 5 decembrie 2010 cu ocazia lansării pe orbită a trei sateliţi din sistemul Glonass - conceput de Rusia pentru a rivaliza cu sistemul de navigare american GPS şi cu viitorul sistem european Galileo. Sateliţii au căzut în Oceanul Pacific după eşecul misiunii de plasare pe orbită, din cauza unei supraîncărcări cu carburant a lansatorului.