Fundaţia Habitat for Humanity construieşte locuinţe pentru nevoiaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voluntarii fundaţiei, alături de beneficiarii locuinţelor construite împreună
Voluntarii fundaţiei, alături de beneficiarii locuinţelor construite împreună

Nu au un venit stabil şi locuiesc în condiţii improprii. Pentru a intra în programul Fundaţiei Habitat for Humanity, cei care sunt în această situaţie trebuie să participe la construcţia propriei case.

Cele peste 1.700 de case ridicate până acum de fundaţie sunt locuinţe-standard, costă aproximativ 15.000 de dolari şi au o suprafaţă de 55 de metri pătraţi. Beneficiarul va achita, timp de 20 de ani, o rată lunară cuprinsă între 50 de lei şi 100 de lei, pentru a acoperi costurile acesteia. „N-o pot vinde sau părăsi, însă au act de proprietate asupra ei", declară Mona Prisăcariu, director resurse şi comunicare Habitat for Humanity România.

Selecţia Habitat presupune mai multe etape, prima constând în realizarea anchetei sociale. Este important ca potenţialul beneficiar să aibă un venit mic, insuficient cât să-şi achiziţioneze o locuinţă prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe sau prin programul Prima Casă. Un alt criteriu extrem de important este acela ca familia beneficiară să vrea să construiască alături de voluntarii Habitat.

Fundaţia a lansat în 2008 programul pentru comunitaţile de rromi, până acum fiind ajutate 24 de familii din Bălteşti, Oradea, Bihor şi Vânători, Neamţ. Toate casele au fost construite sau reabilitate de Habitat în România cu voluntari. Aceştia sunt supervizaţi însă de angajaţi Habitat specializaţi în construcţii.

Numai în anul calendaristic 2010 au fost 1.165 de români şi 756 de străini, voluntari pe şantierele Habitat din ţară. Majoritatea voluntarilor, fie europeni, fie americani sau din Canada, Qatar, Japonia ori Arabia Saudită, provin din clasa de mijloc şi au vârste cuprinse între 16 şi 70 de ani.

„Voluntarul află ce înseamnă pentru un om să locuiască în condiţii improprii şi are satisfacţia de a oferi ajutor. Familia în nevoie îşi recapătă demnitatea şi locul în societate", subliniază Emil Olteanu, director executiv Habitat. Fondurile pentru construcţia caselor provin din sponsorizări ale companiilor din România şi din străinătate, dar şi din donaţiile persoanelor fizice. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite