Andreea Paul Vass: Bugetul pentru investiţii publice va fi în 2012 de 37,8 miliarde de lei
0Statul va aloca, pentru investiţiile publice din 2012, 37,8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 6,5% din Produsul Intern Brut, a declarat într-o conferinţă de presă, Andreea Paul Vass, conslier statal primului-ministru.
„Schemele de ajutor de stat pentru firme rămân o prioritate, aşadar în 2012 suma alocată pentru acest lucru va fi de 1 miliard de lei, iar garanţiile de stat vor fi de 10 miliarde de lei", a mai completat Andreea Paul Vass.
În cadrul aceleiaşi conferinţe consilierul primului-ministru a mai spus că se aşteptă la o creştere economică de 1,8-2,3% în 2012, iar o parte din această creştere se bazează şi pe sectorul construcţiilor.
"Acest segment are potenţial în 2012 şi ne aşteptăm să fie realizate proiecte de la infrastructură până la construirea de locuinţe. Rămânem direct afectaţi de pieţele europene, iar aceste riscuri sunt unele pe care nu le putem neglija", a mai spus Andreea Vass.