E.On măreşte oferta pentru Endesa până la 42,3 miliarde de euro
0Compania spaniolă de utilităţi are termen până pe data de 3 aprilie pentru a analiza oferta grupului energetic german E.On Grupul energetic german E.On a anunţat că este dispus să
Compania spaniolă de utilităţi are termen până pe data de 3 aprilie pentru a analiza oferta grupului energetic german E.On
Grupul energetic german E.On a anunţat că este dispus să plătească 40 de euro pe o acţiune a companiei spaniole de utilităţi Endesa. Oferta iniţială era de 38,75 de euro pe acţiune. Pentru a rezista în faţa încercării de blocare a unei preluări ostile a Endesa venite din partea joint-venture-ul Enel-Acciona, E.On a mărit oferta până la 42,3 miliarde de euro.
Compania italiană de electricitate Enel şi grupul de construcţii şi energie Acciona sunt doi dintre cei mai mari acţionari ai Endesa. Împreună, cele două grupuri deţin 46% din pachetul de acţiuni al companiei de utilităţi spaniole. În urmă cu câteva zile, reprezentanţii Enel şi Acciona au declarat că au discutat despre o posibilă ofertă comună de 42 de euro pe acţiune pentru Endesa. Asta după ce propunerea E.On, mult mai mică, ar fi fost sortită eşecului.
Iniţial, grupul energetic E.On a oferit 27 miliarde de euro
Organismul spaniol care reglementează activitatea bursieră, Comisia Naţională a Pieţei de Valori (CNPV), a intervenit în procesul de licitaţie interzicând orice mişcare a joint-venture-ul format din Enel şi Acciona timp de şase luni după ce E.On va primi un răspuns din partea Endesa şi că grupul energetic german are posibilitatea de a-şi îmbunătăţi oferta. În plus, CNPV a blocat tranzacţionarea pe bursă a acţiunilor Endesa şi Acciona şi nu a specificat când va fi reluată.
E.On a afirmat că va intenta un proces împotriva companiilor Enel şi Acciona după ce acestea şi-au anunţat dorinţa de a prelua Endesa. Oferta celor două grupuri este superioară celei a companiei germane şi ajunge la 43,4 miliarde de euro. Bătălia pentru grupul de utilităţi spaniol ce durează de mai mult de un an de zile se poate finaliza pe 3 aprilie, dată la care Endesa trebuie să dea un răspuns. Comisia Europeană a acuzat autorităţile spaniole că încearcă să blocheze investiţiile străine într-una dintre cele mai mari companii ale Spaniei. Grupul german a mai mărit deja o dată oferta pentru a contracara încercarea de preluare venită din partea Gas Natural, în 2005. E.On a oferit atunci 27 miliarde de euro.
Reprezentanţii E.On au afirmat că suma de 41 de miliarde de euro este "oferta finală". După ce în urmă cu câteva săptămâni, Enel şi-a mărit portofoliul de acţiuni deţinute la Endesa până la aproape 25%, zvonurile prevesteau deja mişcarea făcută de compania italiană de electricitate şi Acciona. Analiştii erau de părere că cele două grupuri şi-ar putea uni forţele pentru a bloca preluarea Endesa de către E.On, o tranzacţie care ar însemna crearea celei mai mari companii din sectorul energetic european.
Endesa are peste 22 milioane de consumatori
Mişcarea făcută de cele două grupuri este văzută ca fiind concertată de guvernele spaniol şi italian, mai ales că ministrul spaniol al industriei, Joan Clos, a afirmat că "soluţia spaniolă are şanse mai mari de reuşită decât oferta germană". Enel deţine deja grupul spaniol de electricitate Viesgo, iar legislaţia spaniolă nu permite companiilor să deţină în acelaşi timp mai mult de 3% din drepturile de vot în cadrul a două grupuri energetice. Aşa că, pentru a-şi menţine partea din Endesa, Enel ar trebui să-şi vândă subsidiara Viesgo. Cu toate acestea, Enel, deţinută în mare parte de guvernul italian, dispune de sume foarte mari de bani pe care îi poate folosi pentru investiţiile străine. Endesa, care are peste 22 milioane de consumatori şi sute de fabrici de electricitate, reprezintă un premiu pe măsură ce Comisia Europeană îşi concentrează eforturile pentru a liberaliza piaţa energetică din regiune.