UPDATE: Vineri 13! 15 state europene stau sub ameninţarea deciziei S&P
0Potrivit agenţiei de presă Reuters, agenţia de rating Standard & Poors ar putea anunţa astăzi reducerea ratingurilor câtorva dintre statele europene. În acest moment, 15 din cele 17 state membre ale zonei euro sunt sub supravegherea analiştilor respectivei agenţii, în vederea unei eventuale reduceri de rating.
Sursele citate sub protecţia anonimatului de Reuters, au spus însă că decizia S&P nu va viza Olanda sau Germania. Cea mai gravă lovitură pe care zona euro ar putea-o însă primi, ar fi o eventuală reducere a ratingului suveran al Franţei, 'ţară care se află în vizorul agenţiilor de rating de mai mult timp.
Un oficial guvernamental a afirmat că o notificare din partea S&P circulă între guvernele din zona euro, iar retrogradarea ar fi iminentă, potrivit cotidianului american Wall Street Journal. S&P a refuzat să comenteze asupra unui anunţ iminent pentru ratingurile din zona euro.
Potrivit unei surse guvernamentale citate de Reuters, S&P nu va retrograda vineri Germania, cea mai mare economie a zonei euro, şi Olanda, o altă economie puternică a uniunii monetare. În acest moment, agenţia are puse sub supraveghere încă din luna decembrie, pentru o eventuală retrogradare, 15 din cele 17 state membre ale zonei euro.
Printre cele 15 ţări se află toate cele şase state cu rating maxim "AAA" din zona eueo, între care şi Franţa şi Germania. S&P prefigurează retrogradări cu o treaptă pentru cinci ţări AAA, însă ratingul Franţei ar putea fi coborât cu două trepte.