Picnic gratis pentru francezii care au maşini Dacia
0Cea de-a patra ediţie a Picnicului Dacia din Franţa va avea loc pe 17 iunie la Castelul de la Rambouillet, în partea de sud-vest a regiunii pariziene. „Din programul acestei ediţii nu vor lipsi activităţile deja populare ale picnicului, ambianţa specifică, distracţiile în aer liber oferite gratuit familiilor, tururi ghidate ale castelului şi un concert excepţional cu artişti ai anilor ’80“, anunţă producătorul Dacia.
Până în prezent s-au înscris peste 10 000 de participanţi la întâlnirea anuală pe care posesorii de vehicule Dacia nu trebuie să o rateze, astfel că evenimentul se anunţă un succes.
Şi în Franţa, Dacia e un fenomen social
Într-o perioadă scurtă de timp, marca Dacia a reuşit să strângă în jurul ei o adevărată comunitate a clienţilor care nu ratează nicio ocazie de a se reuni. Deoarece proprietarilor Dacia le place să se cunoască, aceştia răspund „prezent” cu fiecare ocazie pe care o au. Pe forumurile de discuţii pe internet, ei sunt de două ori mai activi decât clienţii altor mărci. Şi, în spiritul Dacia, veştile circulă de două ori mai repede prin reţelele informale. Aceste discuţii, succesul comercial, diversitatea crescândă a gamei Dacia au dat naştere unui nou mod de abordare şi înţelegere a automobilului.
Marele picnic Dacia le dă ocazia tuturor acestor persoane să se întâlnească şi să comunice în jurul unor valori precum simplitatea şi prietenia. În acest an, Castelul de la Rambouillet va fi destinaţia privilegiată a clienţilor francezi. Picnicul din Franţa are loc după cel din Olanda. Cu ocazia zilei „Dacia” din Olanda, aproape o mie de participanţi s-au reunit la începutul lui iunie, în ciuda vremii nefavorabile, pe plaja d'Almere (Flevoland). În Europa, în cursul anului 2011, peste 10.000 de clienţi mândri de marca Dacia au participat la astfel de acţiuni.
De opt ani, o poveste de succes în Europa
În 2011 Dacia a vândut 343.000 vehicule în Europa şi în ţările mediteraneene. Din 2004 până în prezent au fost achiziţionate aproape două milioane de maşini Dacia. În aceeaşi perioadă, Dacia a fost marca auto care a progresat cel mai mult în Europa.
În doar 8 ani, gama Dacia s-a extins la 9 modele, dintre care cele mai recente sunt Lodgy, Dokker şi Dokker Van. În urma unui sondaj de opinie realizat în februarie în cinci ţări europene, Dacia a fost desemnată cea mai fiabilă marcă auto de pe piaţă de către cei 30.000 de clienţi care au răspuns anchetei. Aceştia s-au declarat satisfăcuţi în proporţie de 92-98%.
Per ansamblu, Dacia se situează pe locul 7 în topul mărcilor din Franţa şi pe locul 5 în ceea ce priveşte vânzările de autoturisme.