Surpriză! Mittal, din „băiat deştept“, ajunge consumator reglementat
0Pentru că nu mai există energie ieftină, ArcelorMittal, al doilea mare consumator din ţară, va trece în regim reglementat. Pe această piaţă, preţurile, stabilite de ANRE, sunt mai mari decât cele plătite de combinat până acum, dar mai mici decât pe bursa de energie.
În 2011, combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a fost privilegiat în livrarea de electricitate, tocmai pentru că este al doilea mare consumator din România (după Alro Slatina).
Astfel că a consumat o cantitate mare de electricitate de la Hidroelectrica, respectiv 1,75 TWh sau 2,5% din consumul întregii ţări, la un preţ de 130 de lei pe MWh, cu 25% mai mic faţă de preţul la care se vindea energia pe bursa OPCOM în decembrie 2010, când s-a încheiat contractul.
Anul acesta, situaţia este cu totul alta. Seceta a înjumătăţit producţia de la Hidroelectrica, ceea ce a adus preţuri uriaşe în toată piaţa de energie.
Preţuri uriaşe în piaţa liberă
Contractul cu Hidroelectrica a expirat vineri, 6 ianuarie, iar preţurile pe bursă sar de 230 de lei/MWh pe platforma contractelor bilaterale şi de 300 de lei pe cele de echilibrare, ceea ce ar fi ridicat foarte mult costurile combinatului. Oricum, Mittal a fost nevoit să cumpere, zilele acestea, energie la preţ de echilibrare.
Astfel că se întâmplă o premieră pe piaţa românească de energie: al doilea mare consumator al ţării se pregăteşte să intre în piaţa reglementată, pentru a se proteja de preţurile mari din piaţă.
Aici, va plăti preţul stabilit de ANRE de circa 160 de lei pe MWh pentru coşul de producţie.
„Un consumator industrial poate, o dată pe an, să-şi exercite dreptul de a se întoarce în piaţa reglementată. În aceste condiţii, furnizorul implicit din zona respectivă este obligat să-i livreze electricitate la preţ reglementat", ne-au explicat specialişti din sector.
„Este o situaţie stranie că tocmai ArcelorMittal face acest lucru, combinatul fiind unul dintre consumatorii care au ieşit printre primii din piaţa reglementată, când s-a deschis piaţa, la începutul anilor 2000", au adăugat aceştia.
Urmează ca Mittal să notifice furnizorii din zonele unde are puncte de consum, respectiv Electrica Furnizare pentru combinatul din Galaţi, Enel pentru Hunedoara şi Medgidia şi E.ON pentru unităţile din Iaşi şi Roman. Aceşti furnizori vor cere, mai departe, către ANRE o cantitate mai mare de energie în regim reglementat.
Dragoş Zachia, directorul general al Hidroelectrica, a declarat zilele trecute, pentru „Adevărul", că ANRE nu a stabilit încă preţul şi cantităţile pe care le va da fiecare producător către sectorul reglementat în acest an.
Consumatorul cu trei furnizori
„Cei de la Mittal nu şi-au exprimat încă intenţia de a intra în sistemul reglementat. Nu este nimic concretizat. Dacă şi-o vor exprima, îi vom trata corespunzător", ne-a declarat Mircea Pătrăşcoiu, directorul general al Electrica Furnizare.
Potrivit unor surse din sector, ieşirea combinatului din piaţa liberă ar putea avea loc de la 1 februarie. „Până atunci îi poate furniza energie chiar Electrica. După această dată, Electrica nu mai poate realiza activitatea de furnizare a energiei, după cum şi-a asumat Guvernul în faţa FMI. Atunci, Mittal va lua energie de la Electrica Furnizare, Enel şi E.ON în regim reglementat. Poate fi o situaţie de tranziţie, până se termină situaţia de forţă majoră de la Hidroelectrica", au afirmat sursele menţionate.
„În mare, au fost discuţii pe acest subiect. Urmează să detaliem zilele următoare", ne-au spus reprezentanţii Electrica.
Reprezentanţii ArcelorMittal au refuzat să facă vreun comentariu pe marginea acestor informaţii.
Presiune pe preţul populaţiei
În prezent, cei opt milioane de consumatori din piaţa reglementată utilizează 12 TWh pe an, iar, odată cu ArcelorMittal, consumul va creşte la circa 13,5 TWh. Pentru ca preţul pentru populaţie să nu crească, va trebui ca producătorii ieftini, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Rovinari, să livreze mai multă energie în coşul reglementat.
Alro face din nou presiuni pentru energie ieftină
ArcelorMittal nu este singurul mare consumator de energie din România care în aceste zile "este băgat în priză" pentru a obţine curent cât mai ieftin.
Alro Slatina, cel mai mare consumator din ţară, binecunoscut pentru lobby-ul făcut la toate instituţiile cu factor de decizie din România pentru a obţine contracte cu Hidroelectrica, ne dă iar lecţii despre ce butoane să apeşi pentru a face presiuni.
Sindicaliştii fabricii declară în presă că au fost anunţaţi de administraţie că nu mai au energie şi că fabrica va fi închisă în februarie. Aceasta exact în timp ce conducerea companiei negociază cu Hidroelectrica preţul din contractul pentru acest an.
Deşi livrările de la Hidroelectrica au scăzut cu peste 50% din cauza secetei şi a forţei majore, Alro a cumpărat circa 170.000 de MWh de energie de la Electrocentrale Galaţi şi de la Rovinari, în zilele de 21 şi 22 decembrie 2011, pe bursa de specialitate OPCOM, prin mai multe contracte până la 31 martie 2012. Lucru care se poate verifica lesne pe website-ul opcom.ro.
Luna martie este şi perioada când ar putea fi ridicată forţa majoră la Hidroelectrica, aşa că nici gând ca producătorul de aluminiu să rămână fără energie.
La fel ca şi oficialii ArcelorMittal, conducerea Alro a refuzat să facă orice precizare pe marginea subiectului.