Germania este gata să dea mai mulţi bani pentru fondul destinat salvării euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angela Merkel a anunţat azi că liderii europeni sunt pregătiţi să încheie cât mai repede negocierile asupra Mecanismului European pentru Stabilitate (MES), fondul permanent destinat susţinerii economice a statelor aflate în dificultate, iar Germania este dispusă să investească în acest fond cu mai mulţi bani decât plănuise.

Mecansimul European pentru Stabilitate este o organizaţie interguvernamentală creată de Uniunea Europeană pentru a acorda statelor membre sprijin financiar în perioade de criză. Instituţia îşi va începe funcţionarea probabil la mijlocul acestui an.

„Vrem să încheiem repede negocierile asupra MES şi a instrumentelor pe care le implică. Iar, dacă este necesar, Germania va investi mai mulţi bani, dat fiind că un capital mai mare transmite un semnal important către pieţe. În viitor, avem nevoie de o Europă mai mare, nu mai mică”, a declarat cancelarul german, citat de CNBC.

Citeste aici despre consilierii cuplului Merkozy

Prioritatea zonei euro pentru începtului anului 2012 este crearea unui nou plan de salvare pentru Grecia. Este primul lucru care trebuie făcut înainte ca U.E. să demareze programe pentru relansarea economică şi creşterea numărului locurilor de muncă. „Prima obligaţie în acest an este sprijinirea Greciei şi finalizarea negocierilor cu băncile pentru a ne putea concentra apoi asupra problemelor structurale ale zonei euro”, a spus Merkel la conferinţa de presă.

În urma declaraţiilor cancelarului, s-a diminuat presiunea pe euro şi a scăzut  interesul pentru bondurile germane şi pentru titlurile americane, considerate ca instrumente financiare de refugiu de către investitori.

Citeste aici despre ultimele masuri luate de liderii U.E.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite