Autostrada Bucureşti-Ploieşti, gata într-o lună
0„Noul termen pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti, de la centura Bucureştiului până la centura Ploieştiului, este 30 iunie.
Ferm! Trebuia să fie acum, în mai, dar nu au fost respectate termenele, şi uite-aşa ne-am lungit. Nu am crezut că va fi atât de departe, dar 30 iunie este un termen real, în urma analizei pe care au făcut-o cei de la minister", a declarat ieri ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, citat de Agerpres.
Dacă spusele ministrului se vor adeveri, românii vor putea circula de la Constanţa la Ploieşti pe o autostradă aproape completă, dar vor beneficia numai parţial de confortul acestei categorii de transport rutier. În primul rând, nu au fost amenajate intrările şi ieşirile de pe Bucureşti-Ploieşti, iar într-un tronson din Dobrogea se circulă doar pe două benzi (una dus, una întors) în loc de patru.
Mai mult, cu toate că Bucureşti-Ploieşti este aproape gata, ieşirile laterale nu au fost încă terminate, aşa că pe noua autostradă şoferul poate ajunge captiv în trafic.