Auditul financiar la Tractorul Braşov rămâne în grija PSD
0Cu o zi înaintea şedinţei AGA în care se va discuta lichidarea voluntară a societăţii Tractorul Braşov, a avut loc, ieri, o adunare generală ordinară a acţionarilor (AGOA) în care s-a
Cu o zi înaintea şedinţei AGA în care se va discuta lichidarea voluntară a societăţii Tractorul Braşov, a avut loc, ieri, o adunare generală ordinară a acţionarilor (AGOA) în care s-a stabilit că de auditul societăţii se va ocupa Art Expert SRL - firma de consultanţă cu care UTB colaborează încă din 2002. Potrivit hotărârii AGOA, adoptată în şedinţa de ieri, valoarea contractului de audit este "cea care a fost stabilită în contractul de prestări servicii de audit intern nr. 1073/2002", fără să se precizeze însă şi suma în cauză. Managerul societăţii de audit Art Expert Braşov este Ioan Bâscă, membru al Partidului Social Democrat (PSD), fost consilier municipal şi fost şef al Direcţiei Finanţelor Publice Braşov. "Numirea noastră ca auditor financiar la Tractorul a fost doar o formalitate, o prelungire a unui contract mai vechi, pentru că noi colaborăm încă din 2002. Cât despre faptul că eu sunt membru PSD, nu cred că aceasta este o problemă", ne-a declarat, ieri, Ioan Bâscă. El a refuzat să dezvăluie care e valoarea contractului cu Tractorul, respectiv câţi bani va încasa în schimbul serviciilor de consultanţă prestate, spunând că "astfel de lucruri nu se scriu în ziare, sunt confidenţiale".
Reamintim că o adunare generală extraordinară a acţionarilor este programată să aibă loc astăzi, la sediul societăţii din Braşov, având pe ordinea de zi: * aprobarea programului de restructurare; * adoptarea hotărârii de dizolvare şi lichidare voluntară; * desemnarea unui administrator unic până la numirea lichidatorului; * stabilirea indemnizaţiei administratorului unic. În cazul în care pentru şedinţa convocată cu data de 22 februarie nu se întrunesc condiţiile legale, următoarea şedinţă se convoacă pentru data de 23 februarie 2007.