TVR a câştigat, în apel, un proces de 25 de milioane de lei cu fosta Splendid Media

TVR a câştigat, în apel, un proces de 25 de milioane de lei cu fosta Splendid Media

Televiziunea Română a obţinut o soluţie favorabilă în faza de apel

Televiziunea Română a obţinut o soluţie favorabilă pentru recuperarea unor creanţe în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei de la One Digital Store SRL, fosta Splendid Media, care a vândut în trecut spaţiul publicitar al televiziunii publice.

Ştiri pe aceeaşi temă

TVR a câştigat apelul promovat în litigiul cu fosta societate Splendid Media SA, iar suma pe care trebuie să o recupereze reprezintă contravaloarea spaţiului publicitar pe care agenţia Splendid Media a fost mandatată să îl gestioneze în perioada 2009-2011 şi a unor  penalităţi de întârziere.  

„Creanţele revendicate de SRTv şi recunoscute de instanţa sesizată ca certe, lichide şi exigibile provin din neplata de către SC One Digital Store SRL (fosta SC Splendid Media SA) către televiziunea publică a contravalorii spaţiului publicitar vândut şi/sau pe care s-a obligat să îl vândă, cu încălcarea astfel a prevederilor contractului încheiat între părţi“, anunţă reprezentanţii postului public. 

Prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, societatea comercială este obligată să plătească Televiziunii Române suma de aproape 25 de milioane de lei, din care 16 milioane reprezintă contravaloarea spaţiu publicitar, 5,1 milioane lei – penalităţi de întârziere şi 3,7 milioane lei – diferenţa de venit contractual minim garantat. Totodată, One Digital Store SRL trebuie să plătească televiziunii publice şi suma de 15.700 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit Paginademedia.ro, decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. 
citeste totul despre: