„Românii au talent“: Cine este primul concurent care merge direct în semifinală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Barbu este primul concurent din sezonul cinci care merge direct în semifinala „Românii au talent“ FOTO Pro TV
Ion Barbu este primul concurent din sezonul cinci care merge direct în semifinala „Românii au talent“ FOTO Pro TV

„Românii au talent“. Ion Barbu, un basarabean în vârstă de 21 de ani, este primul concurent din cel de-al cincilea sezon al show-ului „Românii au talent“ care a fost trimis direct în semifinală prin apăsarea butonului auriu de către Andra, vădit impresionată de momentul tânărului.

Ion Barbu, de profesie model şi cântăreţ, a mizat la preselecţiile pentru show-ul „Românii au talent“ pe o melodie din repertoriul lui Marcel Pavel, „De dragul tău“.

„Românii au talent“: Rezumatul primului episod

Interpretarea a ridicat publicul în picioare, a făcut-o pe Mihaela Rădulescu, cea mai nouă prezenţă de la masa juriului, să plângă, Andra a apăsat fără să stea pe gânduri butonul auriu, în timp ce Andi Moisescu a declarat că „este una dintre cele mai bune voci care au urcat vreodata pe scena de la «Românii au talent».“

„A fost foarte bun şi cred că m-a convins cu nota de la final, cu faptul că a ales o melodie foarte grea cântată de Marcel Pavel֧“, a spus Andra despre favoritul ei.

romanii au talent ion barbu foto pro tv

„Românii au talent“. Ion Barbu vrea să cucerească Europa

Tânărul, originar din Chişinău, a povestit că a cântat în corul bisericii de la vârsta de trei ani, iar printre idolii săi se numără Beyonce, Rihanna şi Smiley. Ambiţios şi dornic să devină celebru, Ion Barbu şi-a propus ca prin participarea la „Românii au talent“ să devină cunoscut atât în Europa, cât şi peste Ocean.        

O noutate a sezonului cinci al talent-show-ului „Românii au talent“, golden-buzz-ul este un buton auriu poziţionat în centrul mesei juriului, care, odată apăsat, trimite un concurent direct în semifinală. Acesta poate fi folosit o singură dată de fiecare membru şi este marcat de un moment spectaculos de lumini.


Despre „Românii au talent“ mai puteţi citi şi:

„Românii au talent“, prima ediţie: dans erotic în făină, sărut cu un concurent şi o ceartă între Andra şi Mihaela Rădulescu

INTERVIU Mihaela Rădulescu, despre noul sezon „Românii au talent“: „ Mi-a fost greu să trimit acasă copii drăgălaşi sau oameni în vârstă adorabili“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite