Robert Turcescu îi cere ajutorul lui Iohannis pentru televiziunea online: „Trimiteţi un SMS şi veţi primi un volum bun de citit şi în avionul prezidenţial“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robert Turcescu (40 de ani) i-a adresat o scrisoare lui Klaus Iohannis în care îi cere ajutorul în ridicarea proiectului unei televiziuni care să emită exclusiv online. Turcescu îi scrie lui Iohannis că „e grav“ ce se întâmplă în presa actuală din ţară, acesta dorind introducerea conceptului de „citizen journalism“. Totodată, acesta menţionează că cei mai buni jurnalişti s-au refugiat în mediul online „ca partizanii pe vremuri în munţi“.

Jurnalistul Robert Turcescu continuă acţiunea de promovare a proiectului unei televiziuni difuzate în mediul online prin a cere sprijinul Preşedintelui României Klaus Iohannis. Astfel, Turcescu i-a adresat o scrisoare lui Iohannis publicată pe blogul personal în care îi solicită ajutorul în construirea proiectului media, chiar şi personal, printr-un SMS.

Jurnalistul evidenţiază momentul schimbării prin care trebuie să treacă presa din România, precum şi vremea apariţiei unei instituţii media care să încheie un parteneriat cu societatea românească bazat pe onestitate şi interacţiune directă. Totodată, Turcescu îi scrie lui Iohannis că „e grav“ ce se întâmplă în presa actuală din ţară, mai ales „cu banii, cu profesionalismul, cu piaţa publicităţii, cu un CNA bizar“, motiv pentru care a decis să se refugieze în mediul online, acolo unde cei mai buni jurnalişti au migrat, „ca partizanii pe vremuri în munţi“.

„Cei mai buni jurnalişti s-au refugiat demult în online că partizanii pe vremuri în munţi“

„E vorba despre presa din România, domnule Preşedinte. O ştiţi, aţi fost subiectul ştirilor de zeci de mii de ori. Aţi fost la emisiuni de televiziune (în cîteva şi cu subsemnatul!), aţi acordat interviuri în presa scrisă, la radio. Aţi văzut cum arată instituţiile media, dar ştiţi puţin din ceea ce se întîmplă în interiorul acestor organizaţii. Vă spun eu în două cuvinte: e grav, domnule Preşedinte! Cu banii, cu profesionalismul, cu piaţa publicităţii, cu un CNA bizar, cu supravieţuirea presei în general. Cei mai buni jurnalişti s-au refugiat demult în online că partizanii pe vremuri în munţi. Ceea ce vedeţi, citiţi şi auziţi azi în presa românească nu mai e decît un vag ecou al vremurilor de altădată. Şi ecoul asta se stinge în fiecare zi“, scrie Robert Turcescu pe blogul personal.

„E vremea pentru o schimbare, domnule Preşedinte, la care puteţi contribui şi dumneavoastră. E vremea pentru apariţia unor instituţii media care să încheie un parteneriat cu societatea românească, un parteneriat bazat pe onestitate şi pe interacţiune directă. E vremea acelui «citizen journalism», în care oamenii care nu lucrează în presă să aibă tribune de la care să se poată exprima, să poată comenta în cunoştinţă de cauză şi, de ce nu, să vă atragă inclusiv dumneavostră atenţia atunci cînd greşiţi. (...) România trăieşte, încă din zilele lui Decembrie 1989, în VIDEOCRAŢIE, domnule Preşedinte. Şi oamenii care v-au ales, şi cei care nu v-au ales, se uită zi de zi la televizor, cei mai mulţi dintre ei, dar televiziunile de ştiri care există astăzi nu mai sînt de ani buni în slujba cetăţenilor. Şi o ştiţi la fel de bine, ba, poate, chiar mai bine decît mine.

„Domnule Iohannis, trimiteţi un simplu SMS şi puteţi contribui la ridicarea acestui proiect“

E vremea pentru o schimbare, deci. Şi ea s-ar putea produce prin apariţia unei televiziuni care să emită EXCLUSIV ONLINE, o televiziune în stare să creeze puntea aceea atît de necesară pe care să păşească libere în spaţiul public opiniile românilor din ţară şi din afara graniţelor ţării. (...)

Faceţi un gest, domnule Iohannis: trimiteţi un simplu SMS la 7688, cu mesajul «Turcescu» plus o adresă de mail validă (vă costă doar 5 EURO + TVA) şi puteţi contribui la ridicarea acestui proiect care-şi propune să recupereze jurnaliştii adevăraţi ai României şi, mai ales, să lanseze şi în România, la televiziuni, adevăratul concept de «citizen journalism». Veţi primi în schimb, pe mail, o carte a subsemnatului în format PDF. E un volum de publicistică, bun de citit chiar şi în avionul prezidenţial. (...)

Aceasta nu e o nebunie, domnule Preşedinte. E doar scrisoarea deschisă a unui om care iubeşte meseria pe care o face şi care crede cu tărie că fără implicarea românilor de pretutindeni în astfel de proiecte, nu se va mai putea vorbi în curînd de presă liberă şi, în cel mult cîţiva ani, nici măcar de presă. Iar eu cred cu tărie că nu vă doriţi asta“, mai spune el în scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis.

50.000 de euro pentru proiectul televiziunii online

Jurnalistul Robert Turcescu a demarat acţiunea de strângere de fonduri pentru proiectul unei televiziuni online, precizând că „necesarul estimat în prima etapă, pentru a putea emite în condiţii excelente de streaming şi cu aparatură profesionistă, este de aproximativ 50.000 de euro“.

Acesta a explicat că telespectatorii vor fi „cei mai importanţi şi cei mai prezenţi invitaţi ai emisiunilor“, având posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere prin Skype, web-cam sau telefonic. De asemenea, acesta a precizat că emisiunile vor fi moderate de câte doi „jurnalişti cu experienţă şi cu notorietate în reţelele sociale.“

Totodată, Turcescu subliniază că politica editorială se va baza pe „libera exprimare a tuturor punctelor de vedere câtă vreme sunt formulate într-un limbaj decent, fără atacuri la persoană. Polemicile civilizate, confruntările de idei şi dezvăluirile însoţite de dovezi vor avea prioritate.“

Robert Turcescu a plecat de la postul B1 TV în septembrie 2014, după ce a iscat un scandal mediatic mărturisind că ar fi fost ofiţer sub acoperire, iar în octombrie 2014 a anunţat că se va alătura echipei Naşul TV.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite