Radu Moraru reacţionează dur după ce s-a anunţat că a fost dat afară de la postul unde este acţionar majoritar: Un grup infracţional a ocupat Naşul TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Moraru FOTO Eduard Enea
Radu Moraru FOTO Eduard Enea

Radu Moraru reacţionează dur după ce a fost transmis un comunicat prin care se anunţa că a fost destituit din toate poziţiile ocupate la Naşul TV, post pe care l-a înfiinţat în anul 2012. Jurnalistul, care este acţionar majoritar al televiziunii, îl acuză pe Paul Alexandru Moraru (nicio legătură de rudenie între cei doi) că încearcă să preia televiziunea în mod ilegal şi că a răspândit informaţii false în spaţiul public.

UPDATE Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror DIICOT, au deschis o anchetă în acest caz.

Un comunicat care a rulat ieri pe ecranul postului Naşul TV anunţa că realizatorul şi fondatorul televiziunii, Radu Moraru, şi-a pierdut toate funcţiile pe care le deţinea la televiziune şi la firma care deţine licenţa TV.

Paginademedia.ro scria că decizia a fost luată după o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) convocată de Paul Moraru, care este acţionar minoritar, şi de Adrian Bucă. Radu Moraru şi Paul Moraru, care nu sunt înrudiţi, erau în conflict din motive financiare.

Radu Moraru: „Eu sunt acţionar majoritar al Naşu TV şi Preşedintele CA până în 2018“

Radu Moraru, care este acţionarul majoritar al televiziunii, a comentat situaţia printr-o serie de texte publicate pe site-ul nasul.tv în care, printre altele, precizează că Paul Moraru „încearcă să păcălească o lume întreagă că el este Preşedintele Consiliului de Administraţie al Naşul TV“ şi „scrie minciuni pe post“, referindu-se la comunicatul mai sus amintit. „Naşul“ a publicat inclusiv documentul din Monitorul Oficial care atestă faptul că el este Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Naşul TV.

„Escrocul nu avea cum să ţină o AGA legală prin care să fiu schimbat! E imposibil! E ilegal! E penal! Doar eu singur mă puteam schimba! Dar nu am înnebunit să votez împotriva mea! Şi împotriva colegilor mei şi a realizatorilor! Eu am mandat de Preşedinte al CA până în 2018“, scrie Radu Moraru.

Jurnalistul susţine că Paul Moraru doreşte să pună mâna pe televiziune prin mijloace ilegale şi anunţă că singura datorie pe care o avea către acesta a fost achitată.

„Un grup infracţional a spart şi a ocupat Naşul TV. Acest grup infracţional este condus de către Paul Alexandru Moraru, un escroc pe care l-am prins că atenta pe la spatele meu să pună mâna pe Televiziunea Liberă şi l-am dat afară de pe post. Ne hărţuieşte cu peste 20 de procese. Dar acum a înnebunit pur şi simplu fiindcă în urmă cu câteva zile i-am plătit, prin executor judecătoresc, cei 79.000 de lei, creanţa pe care o avea de la Radiocom şui cu care dorea să pună mâna pe televiziune. Practic, l-am lăsat fără obiectul muncii de infractor şi toate procesele lui nu îşi mai au rostul. Şi atunci au atacat barbar televiziunea“, a scris Radu Moraru.

„Naşul“ a chemat Poliţia

De asemenea, Radu Moraru îl acuză că a dat ordine unei firme de pază să-l împiedice pe el şi pe alţi colegi să intre în incinta televiziunii şi, prin urmare, nu-şi mai pot face emisiunile. Radu Moraru spune că a apelat inclusiv la autorităţi.

„Eu, Radu Moraru, ca persoana fizică, am chemat ieri Poliţia Română pentru a intra pe proprietatea mea şi a altor câteva sute de proprietari. Eu, proprietar majoritar, alături de sute de proprietari minoritari, am fost împiedicaţi de către un singur acţionar minoritar să intrăm în Televiziunea Liberă! Eu sunt proprietar majoritar la Naşul TV, pe spaţiul pe care l-am închiriat, pe studiouri, pe brand, pe licenţa de emisie obţinută de la CNA! (...) În calitate de proprietar, persoană fizică, am fost dat afară de pe proprietatea mea! Degeaba am Constituţia în mână! Poliţia a fost neputincioasă! Timp de aproape zece ore, Poliţia s-a declarat neputincioasă!“, a scris Radu Moraru. 

„De fapt, escrocul Paul Aalexandru Moraru nu a dorit niciodată recuperarea datoriei de 79.000 de lei, ci să pună laba pe Naşul TV şi să ne dea pe toţi afară“, mai susţine Radu Moraru, care afirmă şi că Paul Moraru a avut complici în instituţii ale statului. 

Ce spune tabăra celuilalt Moraru

Pe de altă parte, tabăra lui Paul Moraru a lansat un comunicat în care spune propria versiune: „Motivele care au dus la această situaţie sunt următoarele: a girat un credit personal de două milioane de euro cu bunurile firmei, fapt ce a condus la intrarea în insolvenţă a societăţii acţionar majoritar. A indus în eroare oameni de bună credinţă, cerându-le să facă donaţii în bani pentru a sprijini televiziunea, bani pe care i-a strâns în contul privat al mamei sale, persoană fizică fără interese în societate. A înstrăinat aparatura personală a actualului preşedinte al Consiliului de Administraţie, Paul Alexandru Moraru, îngreunând buna funcţionare a televiziunii. Proasta gestiune a societăţilor din grupul Naşul TV de către Radu Moraru, a condus la cumularea a numeroase datorii la bugetul de stat şi terţi. Mare parte din aceste datorii au fost acoperite din banii personali ai actualului preşedinte al Consiliului de Administraţie, Paul Alexandru Moraru. Reiterăm faptul că noua conducere a Consiliului de Administraţia se dezice de practicile frauduloase de strângere de fonduri folosite de fosta conducere.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite