Mihai Gâdea, scos din minţi în direct: „Pupaţi-o, domnule, în c*r pe Kovesi“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Gâdea a avut o ieşire nervoasă în emisiunea „Sinteza Zilei“, exasperat de purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, şi de conferinţa de presă susţinută de procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kövesi. Prin urmare, vedeta Antenei 3 nu s-a mai putut stăpâni, a cedat impulsului şi, în direct, i-a făcut o urare grosolană invitatului său.

În ediţia de miercuri a emisiunii „Sinteza Zilei“, Mihai Gâdea i-a avut invitaţi în studiou pe Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, Andreea Cosma şi Şerban Nicolae, de la PSD, pe avocatul Pavel Abraham şi pe Mugur Ciuvică, potrivit site-ului Paginademedia.ro

În platou se discutau acuzaţiile aduse procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti şi conferinţa de presă în care şefa instituţiei a făcut clar faptul că nu demisionează. Invitaţii, la unison cu Gâdea, încercau să-l convingă pe Dancă de faptul că „nu înţelege nimic“ şi că Kövesi ar trebui să demisioneze.

După ce Andreea Cosma i-a spus purtătorului de cuvânt al PNL că este „chiar penibil“, Gâdea i-a propus să-i explice „aşa, ca de la om la om“. Apoi, moderatorul s-a apropiat intimidant de Dancă şi a început să agite impacientat foile şi degetul arătător, rostind răspicat: „Domnule Dancă, nu e vorba despre oameni, e vorba de magistraţi. Înţelegeţi? Magistraţii fac asta. Dumneavoastră înţelegeţi treaba asta?“

Văzând că nu are sorţi de izbândă cu Dancă, Gâdea s-a dezlănţuit: „Să nu plece! Pupaţi-o în c*r pe Kövesi. Pupaţi-o, domnule, în c*r pe Kövesi.“

Laura Codruţa Kovesi a susţinut miercuri seară o conferinţă de presă în care a făcut declaraţii cu privire la scandalul iscat în jurul Serviciului teritorial Ploieşti şi a făcut precizări despre modul în care au fost făcute anchetele, precizând clar că nu are niciun motiv să-şi dea demisia. De asemenea, Kovesi a vorbit despre atacul asupra justiţiei: „Atacul la adresa DNA nu este întâmplator, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor care vor să umilească societatea.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite