Jurnalistă Antena 3, după ce a transmis în direct de la incendiul din Clubul Colectiv: „Nu pot să nu zâmbesc la gândul că am cea mai mişto meserie din lume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O jurnalistă a postului Antena 3, Ana-Maria Roman, a fost aspru criticată pentru publicarea unui mesaj nepotrivit după ce a transmis în direct de la Clubul Colectiv din Bucureşti.

La scurt timp după ce a transmis în direct informaţii despre incendiul în care şi-au pierdut viaţa 29 de persoane, iar, dintre cele 146 internate, aproximativ 80 se află în stare gravă şi critică, jurnalista Antenei 3 a postat pe Facebook un mesaj care a inflamat opinia publică, mulţi considerându-l revoltător. 

„De la arestarea lui Gigi Becali, când am stat 24 de ore pe teren, nu credeam că o să mai prind o astfel de zi de lucru. Ieri (vineri, 30 octombrie – n.red.) am început cu Elena Udrea şi am terminat acum (sâmbătă, 31 octombrie – n.red.), la ora 8.00, cu incendiul. La locul tragediei au rămas colegii mei. Deşi sunt obosită, nu pot să nu zâmbesc la gândul că am cea mai mişto meserie din lume“, a scris Ana-Maria Roman pe contul de Facebook.

image

Ulterior, aceasta a şters postarea, în contextul în care atât internauţii, cât şi colegii din presă au taxat-o pentru cuvintele necugetate. Totodată, Roman a scris un alt mesaj în care încearcă să-şi explice gestul, precizând că „unii îşi doresc să scoată din context anumite afirmaţii.“

„Aoleo... S-a iscat ditai discuţia că am spus că «zâmbesc când mă gândesc la ce meserie mişto am». Nu m-am referit la incidentul de ieri (vineri, 30 octombrie – n.red.), ci la meserie în general. Mai ales că am dat şi alte exemple. Am generalizat. Noi, jurnaliştii, ne arătăm respectul prin modalitatea în care transmitem un anumit subiect şi prin felul în care încercăm să scoatem la lumină adevărul (sau să luptăm pentru el). Ne iubim meseria. Şi aia e! Dacă unii îşi doresc să scoată din context anumite afirmaţii, treaba lor“, a explicat reporterul. 

Amintim că medicii legişti au reuşit să le identifice pe toate cele 27 de persoane decedate în urma tragediei petrecute vineri noapte în Clubul Colectiv, acestea fiind recunoscute de către rude. Printre victime este şi un copil de 15 ani. În această dimineaţă au mai murit două femei care se aflau în stare gravă, una fiind internată la Spitalul de Arşi, cealaltă la „Bagdasar Arseni“. Duminică vor continua audierile făcute de procurori în acest dosar. Pentru mai multe informaţii puteţi intra aici

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite