Irina Radu - Strategii de dezinformare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu am nici cea mai mică simpatie pentru pretinsul realizator tv Rareş Bogdan, un ins ce mi se pare a fi, nici mai mult, nici mai puţin decât un amestec dizgraţios şi neterminat de Nae Caţavencu şi Rică Venturiano.

Nu-mi plac deloc tiradele cu care respectivul îşi începe fiecare apariţie şi pe care, în cea mai crasă necunoaştere a speciilor publicistice, le numeşte editoriale. Nu pot să înţeleg în ruptul capului cum pretinşii lui invitaţi rabdă şi nu se simt deloc ofensaţi să stea ţintuiţi pe scaunele incomode, ascultând într-o linişte mormântală vorbele lui de guru răsuflat, mult prea adesea debordând de un naţionalism de cea mai joasă speţă.

Am serioase rezerve faţă de modul general în care se face jurnalism la Realitatea tv şi nu mi se pare nicidecum corect felul în care, în mod periodic, postul controlat de Cozmin Guşă atacă Televiziunea publică din România, apelând pentru aceasta aproape de fiecare dată la serviciile (retribuite?) ale doamnei Ionica (Oana) Stănciulescu, membră în Consiliul de Administraţie al SRTV. Care, prin prestaţiile sale diletante, probează de fiecare dată când de îndreptăţite au fost protestele publice care s-au înregistrat în momentul în care PNL şi şefa sa, Alina Gorghiu, au desemnat-o drept candidat pentru această nemeritată demnitate publică.

În operaţiunile anti-TVR, dl. Bogdan şi d-na Stănciulescu sunt acompaniaţi de alţi câţiva părerologi (de un ridicol absolut mi se par Stelian Negrea şi Oreste Teodorescu) al căror unic rost este acela de a da din gură, de a produce vorbe fără minte, imprecaţii, jigniri fără nici cea mai mică urmă de substanţă.

Iată că după catastrofala decizie a unei părţi din conducerea TVR (Irina Radu, Cristian Zgabercea, Corneliu Calotă) de a nu autoriza difuzarea pe post a unui interviu cu premierul Dacian Cioloş, Rareş Bogdan & Co au realizat două emisiuni în care s-au răfuit public şi suburban nu doar cu trecătoarea, neprofesionista şi mult prea încatenata politic triadă care taie şi spânzură la ora actuală în instituţia din Calea Dorobanţi, ci şi cu salariaţii cinstiţi ai Televiziunii publice din România. Care şi ei sunt tot mai nemulţumiţi de conducerea politizată cu care au fost blagosloviţi de un Parlament iresponsabil.  Unde mai pui că Realitatea tv se pare că a decis să se răzbune în acest mod deloc onest pe TVR pentru o chestiunea ce ţinea de detaliile dreptului de preluare a transmisiunii festivităţilor oficiale prilejuite de Ziua Naţională a României.

Nu am urmărit decât o parte din prima din aceste două emisiuni. Şi cu toate că nu simpatizez deloc actuala conducere a TVR, îndeosebi pe cei trei inşi numiţi mai sus, am închis dezgustat telecomanda.

Luni, 5 decembrie, d-na Irina Radu, preşedinte-director general al TVR, a transmis prin intranet un mesaj de felicitare colegilor/subordonaţilor săi din TVR pentru înaltele standarde de profesionalism la care s-a realizat transmisiunea de la sus menţionatele manifestări. Foarte bine, felicitări întemeiate. Iată însă că în a doua parte a mesajului ei, care sunt sigur că în mod intenţionat a scăpat în spaţiul public, doamna Irina Radu anunţă decizia conducerii TVR de a acţiona în judecată postul Realitatea tv.

Să fie oare chiar întâmplător că doamna Irina Radu găseşte de cuviinţă să dea un asemenea mesaj la nici 24 de ore după ce un articol publicat de revista Forbes ne informează, pe baza audienţelor măsurate de Kantar Media, că la data de 1 noiembrie 2016 TVR 1 avea cu mai puţin de 5000 de telespectatori pe minut decât avusese luna precedentă? Nu există oare nici o legătură între mesajul triumfalisto-belicos al doamnei Irina Radu şi trista realitate că din noiembrie trecut şi până azi TVR a pierdut 13000 de telespectatori? Să fie vorba doar de o simplă coincidenţă că Irina Radu se arată a fi bărbată chiar în momentul în care a devenit public faptul că nici una dintre producţiile proprii ale TVR, difuzate în cursul zilei de 1 decembrie 2016, nu s-a situat în top 20? Şi că principalele emisiuni (extrem de proaste şi cu audienţe la genunchiul broaştei) ale postului au fost realizate de inşii aduşi în TVR (Emma Zeicescu şi Ionuţ Cristache) de Irina Radu pe semnătura şi garanţia ei?

În orice altă televiziune publică din lume, după asemenea rezultate manageriale catastrofale, conducerea şi-ar fi dat imediat demisia. La noi, conducerea TVR se gândeşte la procese.

Nu de procese în justiţie, spre a-şi repera onoarea, are la ora actuală nevoie TVR, doamnă Irina Radu! Şi nici de strategii de dezinformare şi de distragere a atenţiei opiniei publice de la problemele reale ale instituţiei. Ci de procese de conştiinţă ale conducătorilor ei şi de asumarea pe faţă, imediată, a unor decizii editoriale total greşite!

Nu cumva oare pentru rândurile de mai sus mă acţionaţi şi pe mine în judecată, aşa cum aţi mai ameninţat că o veţi face când aţi negat că dl. Corneliu Calotă ar fi urmat să fie director la TVR 2? Pentru ca peste numai câteva săptămâni respectivul domn, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, să fie numit director al Studiourilor centrale.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite