Gina Pistol şi Ioan Isaiu, excluşi de la „MasterChef“. Au gătit „ca la împinge tava“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proba preparatelor din organe le-a dat bătăi de cap vedetelor care au avut de-a face cu rinichi, creier şi ficat. Gina Pistol şi Ioan Isaiu au părăsit competiţia, după ce au dat greş cu inimă de vită, respectiv fudulii de porc.

Dacă în ediţia precentă, echipele au rămas complete, de data aceasta chefii nu au mai trecut cu vederea erorile vedetelelor. În loc să le faciliteze sarcinile, proba gătitului cu instrumentele de ultimă generaţie le-a îngreunat munca celor ce le-au catalogat drept adevărate instrumente de tortură.

Alex Dima nu a identificat obiectul, Don Baxter a glumit că lucrează cu o lampă de ţânţari, iar Octavian Strunilă şi-a justificat confuzia prin prisma complexităţii. „În ciuda simplităţii acestui aparat (cleşte de spart homarii – n. r.), e mai complicat decât un tractor“, a recunoscut actorul. Cătălin Josan a câştigat proba, însă meniul lui nu a rămas necriticat. „Felul în care a prezentat îngheţata a fost de-a dreptul jenant“, a analizat Elena Lasconi. Cântăreţul a avut avantajul de a alege organele cu care să gătească vedetele, în următoarea probă.

„Cântăreşte foarte bine de cine vrei să scapi“, l-a avertizat chef Sorin. Josan şi-a ales ficat de vită, iar colegilor le-a administrat ingrediente-surpriză. Laura Cosoi a primit pipote, Don Baxter - „cojones“ de taur, Alex Dima - rinichi de porc, Elena Lasconi - splină, Pacha Man - fudulii de curcan, Octavian Strunilă - inimă de porc, Ioan Isaiu - fudulii de porc, Gina Pistol - inimă de vită, Şerban Copoţ - ficat de gâscă, Jojo – creier şi Gabriela - ficat de porc. „Acum am înţeles şi eu unde-mi stau pietrele în rinichi“, a comentat Alex Dima, jurnalistul care a gătit „ceva departe de a fi îmbietor“, rinichi cu mămăligă. 

Laura Cosoi s-a prezentat cu o mâncărică de pipote „ca la cantină“, după cum a observat chef Sorin. „Seamănă cu mâncarea de copii mici“, a analizat şi Scărlătescu. Jojo s-a mândrit cu creier cu sweet chili şi nucşoară, iar Baxter cu nişte fudulii la grătar apreciate de Florin Dumitrescu. Ioan Isaiu s-a prezentat, însă, cu fudulii cu orez şi scuza că nu s-a încadrat în timp, iar Gina Pistol a gătit „ca la împinge tava“, aşa cum au spus chefii, considerând că, de fapt, descrierea e valabilă pentru majoritatea participanţilor. „Când ai mâncat ultima oară la împinge tava?“ a întrebat-o Scărlătescu.

image

În urma probei, Gina Pistol a plecat acasă. „O să-mi fie dor de colegi. Mi-a plăcut foarte mult, pentru că am cunoscut oameni foarte mişto“, a zis ea, în timp ce actorul din telenovela "Îngeri pierduţi" a recunoscut că simte o semitristeţe.

Următorul examen le-a adus celebrităţilor o nouă vedetă, de data aceasta, în farfurie. Concurenţii au fost nevoiţi să pună în evidenţă oul, ceea ce a constituit o surpriză pentru profesori. Cu toate că s-a jurat că a fost o inspiraţie de moment, Elena Lasconi a gătit reţeta lui Scărlătescu, ou pane. Cheful a apreciat-o, spunând inclusiv că ar fi scos pălăria în faţa ei, dacă ar fi avut un asemenea obiect vestimentar. „Arată ca şi coperta unui album de manele“, şi-a descris Strunilă cartoful umplut, în timp ce Alex Dima şi Josan au rămas cu preparatele crude. Jojo a pus pe catedra chefilor un mic dejun indian cu cinci ouă de diferite dimensiuni, iar Gabriela de la Cheeky Girls a încercat să impresioneze printr-o combinaţie de proteine şi carbohidraţi, mai precis, ouă, brânză şi fructe de pădure. Inventiv şi pragmatic, Pacha Man şi-a convins audienţa cu un egg burger cu verdeaţă, cântăreţul reuşind să devină şef de echipă.

image

Cum iarna-i ca vara, în ediţia următoare, atât el, cât şi Elena Lasconi, coordonatoarea grupului roşu, vor merge la mare, unde vor găti pentru un botez pe plajă (emisiunea a fost filmată în prima parte a anului – n. r.).

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite