Giani Kiriţă riscă să fie eliminat de la „Exatlon“, pentru prima dată în 4 luni: „Corpul ăsta e uzat. Resimt din plin accidentarile şi mi-e greu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giani Kiriţă riscă să părăsească „Exatlon“ după ce a fost nominalizat pentru prima dată pentru eliminare, la patru luni de la startul reality show-ului de la Kanal D. Fostul fotbalist a declarat că nu este supărat, ba chiar a recunoscut că îi este din ce în ce mai greu să facă faţă competiţiei din cauza numeroaselor accidentări.

În ediţia „Exatlon“ difuzată de 1 Mai, lupta între Războinici şi Faimoşi a fost extrem de strânsă şi s-a încheiat cu victoria primilor. Punctul victorios a fost adus de Ionuţ şi Roxana, în proba de ştafetă mixtă desfăşurată împotriva reprezentanţilor Faimoşilor, Vladimir Drăghia şi Larisa Vasile. În timp ce Ionuţ îşi striga victoria, îmbrăţişat de coechipieri, Vladimir se prăbuşea copleşit de momentul înfrângerii.   

„E  foarte mult noroc implicat, poţi să depinzi de o adiere de vânt, trebuie să ne asumăm norocul sau ghinionul. Deja ne-am obişnuit cu gândul că uşor, uşor o luăm spre casă fiecare dintre noi...“, a spus Vladimir Drăghia.

Faimoşii au intrat apoi în jocul personal de departajare a jucătorului cu imunitate, dupa ce Larisa a fost proclamată „player of the week“, fiindcă a acumulat cel mai bun procentaj. În urma jocului de echilibru şi îndemânare, Drăghia şi-a câştigat protecţia, iar Cătălin Cazacu, Giani Kiriţă şi Valentin Chiş au fost automat nominalizaţi.

În această seară, telespectatorii vor afla cine dintre cei trei nominalizaţi din echipa Faimoşilor va părăsi Republica Dominicană, în urma voturilor exprimate de telespectatori. Va fi, fără îndoială, una dintre cele mai intense ediţii „Exatlon“, mai ales că expuşi la eliminare sunt componenţi ai nucleului dur al Faimoşilor.

Acest moment marchează prima propunere de eliminare a lui Giani Kiriţă în cele patru luni petrecute în Republica Dominicană. Fostul fotbalist a mărturisit că este bucuros şi mândru că riscul de a fi eliminat vine abia acum, dar şi pentru că nu a fost ales de cineva din echipă, ci a fost nominalizat în urma jocului. 

Kiriţă, care este cel mai controversat concurent din show, a recunoscut şi că vârsta şi accidentările îşi spun cuvântul pentru că în ultima vreme face tot mai greu faţă competiţiei. „Eu mai rar vorbesc despre mine, dar publicul ne judecă şi sunt obligat să spun ce simt în momentul acesta. După cum aţi observat, de ceva timp încoace, aproape o săptămână şi jumătate, Giani Kiriţă nu a mai dat randamentul cu care era învăţat. Motivul? La 41 de ani, după 20 de ani de fotbal, după patru luni de jocuri împotriva unor tineri, am şi 20 de ani peste ei, corpul ăsta e uzat, resimt din plin accidentările, îmi este greu să mă prezint la start, am probleme cu, muşchii inghinali, cu spatele. Nu mă vait, nu sunt genul, îmi place să lupt până la capat, dar ăsta e adevărul. Ei sunt tineri toţi. La mine se văd vârsta şi cei 20 de ani de fotbal, de accidentări. Jumătate din mine este la echipa asta, partea aceea de uzură vreau să o dau deoparte... Plec cu un handicap mereu, cu problemele fizice pe care le am. Eu am spirit de luptător, uit de probleme când trebuie să joc, dar ele sunt acolo. Însă luptătorul din mine ştie ce poate“, a declarat fostul fotbalist.

„Am realizat că drumul spre final nu poate ocoli acest cerc de foc numit «nominalizare». Nu sunt neapărat foarte mândru de cum am făcut faţă data trecută nominalizării, pentru că s-a văzut pe mine că eram foarte emotiv şi încrâncenat, nu s-a schimbat nimic de la o săptămână la alta, oricât de mult am încercat să mă pregătesc... Partea bună e că acum nu am ajuns în situaţia asta trimis de o castană, ci în  urma unui joc frumos, în care oricine merita să câştige. Trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii mele şi acest univers, care are atâtea neajunsuri, mă face în continuare să vreau să rămân şi să merg până la capăt“, a spus şi Cătălin Cazacu.

Stăpânindu-şi cu greu emoţiile, Valentin a transmis şi el, în Arenă, un mesaj:  „Am trecut de o nominalizare care mi-a dat şansa de a mă elibera puţin, am fost cu un picior aici şi cu un picior afară, mă simţeam ca o mască de teatru în care un ochi râde, altul plânge. Am simţit o eliberare şi am arătat puţin din cine sunt; cu cât mă exprim mai mult, cu atât mai mult mă descoperă oamenii şi descopăr şi eu cine sunt. Asta mă ajută foarte mult în căutările mele. Sunt fascinat să caut şi să înţeleg tot ce simt, ce gândesc, de ce fac anumite lucruri, de ce am anumite reacţii (...) şi acesta e şi unul dintre motivele pentru care am venit aici, pentru experienţa în sine, pentru a fi pus în situaţii critice, pentru a fi pus în situaţia de a nu avea acel confort care îţi ia puţin atenţia de la tine însuţi. Când eşti singur, sub o anumită presiune, începi să simţi nişte lucruri pe care nu le-ai trăi dacă ai fi acasă. Greul te formează. (...) Cel mai frumos lucru la această experienţă este faptul că te învaţă să pierzi, ca a doua zi să îţi ofere şansa să cauţi adânc în tine şi să o iei de la capăt.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite