Gafa unei jurnaliste de ştiri şi ethosul presei româneşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Văd mulţi oameni din lista mea de Facebook, de la stânga şi de la dreapta, înfuriaţi la aflarea veştii că o jurnalistă de la un post de ştiri nu va mai apărea pe sticlă după ce a stat de vorbă, într-un interviu, cu Marian Munteanu fără să ştie cine e Marian Munteanu.

Ei susţin ba că postul TV îşi discriminează angajaţii şi că e, astfel, incorect politic, ba că sancţiunea la adresa jurnalistei e o reparaţie pentru orgoliul lezat al dlui Marian Munteanu, ba că, dimpotrivă, decizia postului e un parti-pris ideilogic şi un exces de corectitudine politică. Îmi pare rău să o spun, dar nu cred că au dreptate: prietenii mei ideologi se lasă iar purtaţi de propriile fixaţii ideologice - şi de propriile puseuri emoţionale. Când eşti jurnalist, nu te prezinţi într-un interviu cu temele nefăcute (link-ul către ştire: aici). E inadmisibil să-l întrebi pe unul dintre protagoniştii Pieţei Universităţii (bun, rău, corect sau incorect politic, cum o fi el) dacă a fost în Piaţa Universităţii şi dacă şi-a luat bătaie de la mineri. 

Am asistat, live, la secvenţe în care jurnalişti de la cele mai mari televiziuni bucureştene/naţionale îl întrebau pe Llosa: cu ce gânduri veniţi în România? Şi asta nu pentru că nu citiseră niciun roman sau eseu de Llosa: ci pentru că, de lene, nici măcar nu căutaseră pe Google să vadă cine-i Llosa.

În presa de cotidian în care mi-am făcut stagiatura regula de bază era aşa:

1. Minim o oră de documentare înaintea unui interviu. Şi minim 10 întrebări pregătite de dinainte, cu detalii punctuale, cu referiri la viaţa şi la opera omului, dar şi la contextul specific al interviului; întrebări care să scoată în evidenţă şi povestea, şi detaliile de fundal, şi care să nu semene, pe cât posibil, cu alte altor jurnalişti. Măcar în sensul: să nu fie urechiste!

Sigur, poţi avea lacune. Îţi pot scăpa anumite detalii sau poţi confunda, în capul tău, un asptect din biografia intervievatului cu un alt aspect (de exemplu: Nora Iuga nu s-a născut la Ploieşti; s-a născut la Bucureşti!). Şi mie mi s-a întâmplat, şi nu numai o dată. Dar, cel puţin, ştii cu cine stai de vorbă: Nora Iuga este o poetă şi traducătoare, nu un politician. Şi de ce: tocmai a fost distinsă cu un ordin foarte important (chiar a fost - click aici). 

Şi mai erau două reguli pe care nu le mai văd respectate pe nicăieri:

2. Orice informaţie/ştire se verifică din trei surse. TREI. Şi se citează TOATE cele trei surse în material. N-ai trei surse diferite - nu ai voie să publici materialul;

3. Sursele (minim trei) trebuie să reflecte, în mod egal, DOUĂ POZIŢII DIFERITE şi, de regulă, opuse asupra aceluaişi subiect. De exemplu: cineva e acuzat că a organizat un concurs trucat? Îl suni şi afli şi punctul lui de vedere. Şi, dacă e posibil, întăreşti punctul lui de vedere cu punctul de vedere al cuiva care-i ţine partea. Şi-l prezinţi: jumătate de material va prezenta acuzarea, iar jumătate - apărarea. Jumătate-jumătate, mereu.Iarăşi, n-ai jumate-jumate? N-ai nici un material! 

Aţi fi surprinşi să aflaţi de câte ori, după două-trei telefoane date unor "cruciaţi ai dreptăţii", m-am aprins de indignare la adresa unui X say Y învinuit de vreun matrapazlâc; şi, după alte două-trei telefoane date lui X şi colegilor săi, Ţ şi V, lucrurile nu mai păreau aşa de în alb-şi-negru.

Ok, eu aveam mereu o părere/poziţie vizavi de poveste, însă nu era cazul să mi-o exprim, într-o investigaţie. Prezentam faptele aşa cum reieşeau din documentare şi din interviuri - şi fiecare trăgea concluziile proprii.

Se cheamă imparţialitate. Încă odată, văd multe opinii, peste tot, văd multe emoţii, multă indignare şi multe aplicări contondente ale unor ideologii manevrate de oameni foarte emoţionali/narcisişti. Dar nu mai văd presă (mai) pe nicăieri.

(Câţiva ani mai târziu, am aplicat aceleaşi principii - 1,2,3 - într-o investigaţie pe un subiect ştiinţific/politic mai sensibil, pentru o foarte cunoscută, la acea vreme, platformă de ştiri. M-am documentat vreo săptămână şi am inclus în material, alături de părerile nespecialiştilor din tabăra acuzării, şi opiniile unor specialişti care dădeau parţial dreptate părţii acuzate. După ce am publicat materialul pe un blog afiliat, un redactor de acolo mi-a spus că "mi-am futut ethosul", iar colaborarea cu respectiva platformă a încetat, cu acordul părţilor. Interesant - să-ţi fuţi ethosul tocmai când îţi respecţi ethosul.)

Altfel, scoaterea jurnalistei respective de pe stică e o picătură într-un oacean. (n.b.: jurnalista n-a fost concediată - a fost doar scoasă de pe sticlă!) Fără cele trei reguli aplicate, constant, în viaţa de zi cu zi a jurnalistului, ethosul presei româneşti nu zic că s-a cam dus: zic că e ca şi cum n-ar fi existat niciodată.

P.S.: Pentru că văd că s-au încins spiritele pe aici (cum nu s-au încins la articolul precedent, despre C.S. Lewis - unde mie unuia mi-ar fi plăcut să se încingă, sic!), răspund, global, câtorva obiecţii din secţiunea de comentarii. 

Nu dau cu piatra în tânăra jurnalistă pentru că a făcut o gafă: toţi gafăm din când în când, în toate profesiile. În televiziunile de ştiri, ghinionul jurnaliştilor e acela că gafele se petrec live, în faţa publicului. Totuşi, una este să te bâlbâi sau să ai o scăpare, şi alta este să nu te documentezi pentru un interviu. De aceea, cred că decizia respectivei televiziuni, de a sancţiona un jurnalist pentru o eroare gravă, este corectă. Deşi e, după cum spuneam, doar o picătură într-un ocean, care nu remediază relele practici ale multor instituţii de presă. 

Pe de altă parte, această gafă ne aminteşte că profesia de jurnalist se bazează pe câteva reguli - care sunt, deopotrivă, profesionale şi etice. Să te documentezi; să consulţi minim trei surse într-un reportaj; să prezinţi, în mod egal, două poziţii diferite - acestea n-ar trebui să fie mofturi elitiste, ci reguli pentru orice jurnalist, de la orice ziar, site sau televiziune (apropo, vorbim despre anchete sau reportaje, nu despre articole de opinie; pentru un articol de opinie de pe blogul personal, regulile 2 şi 3 nu sunt obligatorii; de aia se şi avântă toată lumnea să scrie articole de opinie pe bloguri. :) )

Poate generalizez nejustificat - şi poate nu peste tot aceste principii/reguli sunt încălcate. Eu unul mai ştiu vreo două sau trei locuri în care ele încă par să funcţioneze. Mai sunt şi alte principii, care stau în spatele a ceea ce numeam, cândva, presă de calitate: să faci săpături în adâncime e unul dintre ele; să te asiguri că îţi cunoşti şi îţi înţelegi foarte bine - şi foarte onest - subiectul despre care scrii e un altul. Dar deja divaghez. 

Dacă dvs. mai ştiţi astfel de locuri, vă rog să mi le indicaţi, în secţiunea de comentarii. Altfel, dacă se va dovedi că jurnalista noastră şi-a făcut temele, dar că a fost vorba despre o simplă scăpare, şi că, în general, avem de-a face cu un profesionist al presei, atunci ar fi normal şi mi-aş bucura ca ea să fie readusă "pe sticlă". 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite