Fonduri pentru cercetarea cancerului de sân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a învins în lupta cu teribila maladie, starul pop-rock Anastacia s-a implicat în strângerea de fonduri pentru cercetarea cancerului de sân.

Interpreta Anastacia a participat la o serie de campanii sociale în care a vorbit despre importanţa descoperirii la timp a cancerului de sân şi a explicat că nu doar moştenirea genetică este cauza acestei boli, cât mai ales stilul de viaţă. „Tot mai multe femei din ziua de azi se îmbolnăvesc de cancer la sân, care nu are legătură cu genele. Sunt sigură că stresul l-a provocat pe al meu”, a mărturisit interpreta.

Cântăreaţa a scos la licitaţie obiectele personale, pe care le-a purtat în timpul concertelor susţinute în întreaga lume, iar sumele primite au fost investite în centrele care se ocupă de cercetarea şi diagnosticarea cancerului de sân. „Prin achiziţionarea unui produs de pe eBay ajutaţi Fondul Anastacia şi Fundaţia pentru Cercetarea Cancerului la Sân în eforturile pe care le întreprind pentru vindecarea cancerului.

Misiunea Fundaţiei este aceea de a preveni şi de a trata cancerul prin furnizarea de fonduri pentru cercetări clinice inovative, precum şi sporirea notorietăţii publice asupra importanţei menţinerii unei bune sănătăţi“, a declarat Anastacia. În acelaşi scop, artista a început cel de-al doilea turneu mondial din cariera sa, turneu care include şi concertul de la Bucureşti, care are loc la Sala Polivalentă, pe 1 septembrie.

Fanii Anastaciei pot licita pentru hainele purtate de aceasta pe parcursul turneului său mondial şi pot face donaţii accesând site-ul personal al vedetei. În cadrul turneului, celebra artistă va mai concerta în Hamburg, Dusseldorf, Frankfurt, München, Londra, Birmingham, Irlanda, Manchester, Roma, Pra­ga, Madrid, Valencia, Moscova, Bratislava, Luxemburg, Lisabona etc. Pentru concertul care va avea loc în Bucureşti, biletele au fost puse în vânzare în reţeaua Diverta, Magazinul Muzica, Sala Palatului şi online, pe bilete.ro, blt.ro, ticketpoint.ro.

„Cu cât strângem mai multe fonduri în acest an, cu atât ne sporim şansele de a salva împreună femeile care se confruntă cu această boală teribilă. Avem nevoie de suportul vostru pentru a face acest lucru posibil“, a adăugat Anastacia. Ea este doar una dintre celebrităţile care au suferit de aceas­tă boală.

Vedeta din „Familia Bundy“, Christina Applegate, a suferit anul trecut o mastectomie, cunoscuta cântăreaţă şi DJ, Sonique, se luptă cu această boală, interpreta Kylie Minogue a început lupta împotriva maladiei la 36 de ani, Sheryl Crow a fost diagnosticată cu cancer în fază incipientă în februarie 2006, celebra cântăreaţă Olivia Newton John a fost diagnosticată cu cancer, inegalabila Shirley Temple a suferit o mastectomie în 1972, după depistarea unui no­dul canceros, actriţa Ingrid Berg­man a murit în 1982 după o luptă cu cancerul mamar, iar lista continuă.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite