David Bisbal: „Prima oară mi-a fost teamă să vin în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Bisbal, câştigătorul a două premii Grammy, povesteşte în emisiunea „Constantin 60’“, difuzată de Prima TV în această seară, de la ora 22:30, despre temerile, dar şi despre momentele fericite pe care le-a avut în România.

Artistul spaniol cu peste cinci milioane de discuri vândute în toată lumea a primit cu interes, dar şi cu frică, prima ofertă de a cânta la Bucureşti, cu mai bine de cinci ani în urmă. Invitat în emisiunea „Constantin 60’“, David Bisbal s-a amuzat pe seama temerilor sale, dar şi-a exprimat şi regretul că n-a reuşit, nici până acum, să viziteze România.

„Când mi-a spus impresarul că sunt cerut în România şi că ar fi bine să concertez la Bucureşti, m-am temut un pic de ce s-ar fi putut întâmpla“, şi-a amintit Bisbal. Artistul ştia că românii fac parte din marea familie a latinităţii în care se află şi spaniolii, dar nu spera să găsească acelaşi gen de public precum cel din ţara lui natală. „A fost foarte frumos să descopăr că voi, românii, vă bucuraţi de viaţă şi de muzică la fel ca şi noi, spaniolii. Îmi place să cânt aici, aşa cum îmi place să cânt în America de Sud, şi acolo lumea ştie să se distreze la un concert“, a explicat cântăreţul.

Bisbal a revenit în România de mai multe ori, dar n-a reuşit să-şi facă timp şi pentru el. Spaniolul, un mare fan al filmelor şi al literaturii horror, şi-ar fi dorit să ajungă la Castelul Bran. „Nu asociez Castelul Bran cu vampirul Dracula, aşa cum o fac mulţi, dar mi-ar fi plăcut să vizitez acel loc încărcat de istorie“, a mărturisit David Bisbal, care săptămâna trecută a susţinut un concert la Sala Palatului.

Tocmai de aceea, prezentatorul emisiunii, Alexandru Constantin, i-a făcut o ofertă de nerefuzat artistului spaniol: un interviu chiar la Castelul Bran. Care a fost reacţia lui David Bisbal, aflaţi duminică seară, de la ora 22:30, la Prima TV.

În 11 ani de carieră, David Bisbal a devenit unul dintre cele mai celebre nume din industria muzicală latino la nivel internaţional. A vândut peste cinci milioane de discuri şi a susţinut şapte turnee internaţionale şi peste 600 de evenimente în jurul lumii. A câştigat peste 60 de premii muzicale, printre care două Grammy şi disctincţia de Cel mai bun artist latino din lume.

Cel mai recent album al său, „Tu y Yo“, lanst în luna martie a acestui an, a debutat direct pe locul întâi în 14 ţări, devenind cel mai vândut disc al anului în Spania şi depăşind recorduri de vânzări în prima săptămână de la lansare.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite