Antena 3, amendată pentru apelativele folosite de Gâdea la adresa lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat Antena 3 pentru apelativele folosite de Mihai Gâdea la adresa fostului preşedinte al României Traian Băsescu.

În urma unei reclamaţii şi la propunerea lui Radu Herjeu, membrii CNA au decis să amendeze cu 5.000 de lei postul de ştiri Antena 3 pentu o ediţie din luna mai a emisiunii „Sinteza Zilei“, anunţă Paginademedia.ro. Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului din Codul Audiovizual potrivit căruia realizatorii au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios. 

În cadrul emisiunii, Mihai Gâdea l-a numit pe fostul preşedinte al României „şmenar, alcoolic şi mincinos patologic“. CNA a primit o reclamaţie în acest sens, scrie şi News.ro: „Moderatorul Mihai Gâdea se adresează plin de ură fostului preşedinte al României, Traian Băsescu: «Băi şmenarule, băi alcoolicule!». Declaraţie neprobată a Danei Grecu, nu se cere o reacţie a celui în cauză: «E dovedit că Traian Băsescu e un mincinos patologic».“

Norina Ionescu, reprezentanta postului de ştiri, a încercat să scuze derapajul realizatorului „Sinteza Zilei“ făcând trimitere la limbajul folosit de Traian Băsescu: „Să redau din limbajul domnului fost preşedinte? Cu ce să încep? Cu «ţigancă împuţită»? Cu «le umplem botul de sânge», referindu-se la Coldea şi la Kovesi? La ce să mă mai refer? La «păsărică», adresându-se domnişoarei Andreea Pană, reporter de la Antena 1?“

„100.000 de afirmaţii injurioase, nepotrivite, din partea domnului Traian Băsescu nu justifică şi nu şterge culpa din punct de vedere jurnalistic şi deontologic“, i-a replicat membrul CNA Florin Gabrea.

Radu Călin Cristea a atras atenţia însă asupra unui aspect important: „Părerea mea este că ne legăm foarte tare de acest derapaj făcându-ne că nu ştim exact câte emisiuni ne-au trecut pe sub ochi şi cu vorbe mult mai grele şi cu acuzaţii.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite