VIDEO Cu ce gânduri a plecat Lady Gaga din România?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cântăreaţa şi-a salutat fanii aflaţi în Piaţa Constituţiei, înainte de susţinerea concertului FOTO Mediafax
Cântăreaţa şi-a salutat fanii aflaţi în Piaţa Constituţiei, înainte de susţinerea concertului FOTO Mediafax

După concertul susţinut joi seara în faţa a peste 35.000 de spectatori din Piaţa Constituţiei, Lady Gaga a plecat ieri din România. Înainte de a-şi lua la revedere, artista a vizitat parcul Herăstrău şi a discutat despre primele impresii.

„Mama monstruleţilor“ a scris câteva gânduri despre România, în drum spre Viena, cea de-a treia capitală europeană în care concertează astăzi în cadrul turneului The Born This Way Ball. „Sunt în drum spre Viena. Sunt atât de încântată. România a fost un frumos «mic Paris» şi de-abia aştept să ajung în următorul oraş“, a notat artista pe contul său de Twitter.

Vineri, înainte de părăsi Bucureştiul, cântăreaţa şi-a surprins din nou admiratorii când a apărut în parcul Herăstrău, însoţită de gărzile sale de corp şi patrupedul Fozzie. Îmbrăcată în negru, cu pălărie şi ochelari retro, artista s-a aşezat pe o buturugă şi a privit pentru câteva minute lacul. Apoi s-a plimbat dezinvolt pe o alee şi a mâncat popcorn.

Gaga a fost receptivă la întrebările jurnaliştilor care au vrut să ştie cum s-a simţit în România. „Am petrecut clipe minunate. Fanii au fost minunaţi“, a mărturisit cântăreaţa. Înainte de a le ura tuturor o zi minunată, diva a spus că intenţionează să revină la noi în ţară şi a dat de înţeles că evenimentul ar fi posibil chiar anul viitor.

Lady Gaga a susţinut, joi seară un show de peste două ore în Piaţa Constituţiei, în faţa unui public de circa 35.000 de persoane, timp în care a schimbat mai multe ţinute şi a interpretat piesele care au consacrat-o, „Just Dance“, „Bad Romance“ şi „Alejandro“.

Lady Gaga Live în Piaţa Constituţiei - „Princess Die“ (piesă scrisă în memoria Prinţesei Diana)

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite