De ce crede Ovi, finalist de două ori la Eurovision, că România a primit un punctaj atât de mic de la jurii

De ce crede Ovi, finalist de două ori la Eurovision, că România a primit un punctaj atât de mic de la jurii

Ovi a reprezentat România la Eurovision 2010 şi 2014, alături de Paula Seling FOTO Dorin Constanda

Cântăreţul Ovidiu Cernăuţeanu (42 de ani) aka Ovi, care a reprezentat România la Eurovision în 2010 şi în 2014, alături de Paula Seling, şi-a exprimat opinia, în cadrul unei emisiuni Adevărul Live, în legătură cu prestaţia câştigătorului de anul acesta, portughezul Salvador Sobral, dar şi legat de reuşita reprezentanţilor României, Ilinca şi Alex Florea, de a se clasa pe locul 7.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ovi, a fost prezent la Adevărul Live pentru a vorbi despre cu totul alt subiect şi anume implantul de păr, dar a profitat de această ocazie pentru a dezbate subiectul cald al săptămânii - Eurovision 2017. Fiind unul dintre reprezentaţii noştri de succes la Eurovision, după ce, alături de Paula Seling, a reuşit să aducă România pe locul 3, în 2010, cu piesa „Playing with fire“, şi a revenit pe scenă în 2014, cu piesa „Miracle“, care s-a clasat pe poziţia a 12-a.
 
Legat de reuşita portughezului Salvador Sobral în finala Eurovision 2017, Ovi a declarat că „a fost o surpriză“ să iasă câştigătoare o piesă atât de „atipică“ pentru acest concurs. 
 

A câştigat o piesă foarte atipică

„Eurovisionul de anul acesta a fost o surpriză, cel puţin din punct de vedere muzical, pentru că a câştigat o piesă foarte atipică pentru acest concurs. Piesa în sine nu a respectat niciun tipar al Eurovisionului. Eu, ca autor, cred că sunt în măsură să spun acest lucru şi, pe de altă parte, piesa şi artistul au avut o poveste foarte interesantă. Cred că a contat foarte mult şi povestea lui, care, din câte am înţeles, e şi nu e chiar veridică. Fake news sau nu, a fost un PR stunt, cum se spune, salutăm şi învăţăm din chestia asta, bravo lui“, a spus Ovi în legătură cu zvonurile potrivit cărora câştigătorul Eurovision 2017 ar avea nevoie de un transplant de inimă, informaţii care au fost dezmiţite de reprezentantul artistului.

S-a revenit la muzică, la interpretare şi la un moment scenic foarte simplu şi sincer

 
„Dar, altfel, ca moment, a fost foarte reuşit, mai ales că era şi sora sa, care a compus piesa, au cântat-o împreună la sfârşit, Portugalia nu mai câştigase Eurovisionul niciodată... Deci probabil au fost mai multe elemente care, puse cap la cap, au făcut ca acest moment să câştige Eurovisionul. A fost foarte frumos pentru concurs, pentru că la origini este un concurs de creaţie şi poate că în ultimii ani s-a pus mai mult accent pe show, pe cât de excentric eşti, poate mai mult decât ar trebui. Eu ştiu foarte bine, pentru că în 2014 (n.r. - când a câştigat Conchita Wurst) am fost loviţi de acel fenomen (Râde) şi faptul că s-a revenit la muzică, la interpretare şi la un moment scenic foarte simplu şi sincer, a contat foarte mult. A contat şi povestea, dar şi interpretarea a fost de excepţie. În 2014 a avut loc un alt fenomen pe care nu-l mai comentăm acum, dar care a avut şi el impactul lui“, a continuat artistul.
Dacă juriul ar fi considerat că piesa nu este neapărat originală în sensul românesc, poate acesta a fost un criteriu care i-a tras în jos pe Ilinca şi pe Alex
Cât despre „Yodel it!“, piesa României de la Eurovision 2017, Ovi a declarat: „O piesă pe care personal am clasat-o în top 10. Eu am fost şi în juriul de specialitate, anul acesta, la Selecţia Naţională, şi exact asta am prevăzut eu şi iată că am ieşit pe locul 7. Îi salutăm, îi felicităm, sunt ai noştri şi au făcut o figură foarte frumoasă. E foarte greu, eu ştiu tot procesul prin care trebuie să treci de la a scrie piesa, a reuşi să o aduci într-un format care să convingă pe etapa naţioală, să câştigi, să mergi în semifinală acolo, să ajungi în finală şi dacă reuşeşti să te clasezi şi în top 10 deja e chiar de salutat şi mai ales că ei sunt doi artişti tineri, care n-au avut o experienţă anterioară în acest concurs şi au obţinut un punctaj foarte bun, au ieşit pe locul 5 la public.“
 
Întrebat fiind ce le-a lipsit românilor ca să se claseze pe un loc mai bun, Ovi a spus: „Nu ştiu. Se pare că juriul de specialitate i-a tras destul de mult în jos ca punctaj. Dacă juriul ar fi considerat că piesa nu este neapărat originală în sensul românesc, poate acesta a fost un criteriu care i-a tras în jos. Nu ştiu, speculez. Cât despre show, cred că a fost reuşit, dacă s-ar fi putut mai mult, mai puţin, e greu de spus. Dacă asta şi-au dorit şi ei sunt mulţumiţi cu show-ul în sine...“.
 
citeste totul despre: