Visând la California şi la Cannes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Vasilescu şi Armand Assante joacă într-un film premiat Filmul "California dreamin' " a avut premiera ieri-seară la Cinema Pro şi rulează inclusiv astăzi şi mâine. Este un film

Răzvan Vasilescu şi Armand Assante joacă într-un film premiat

Filmul "California dreamin' " a avut premiera ieri-seară la Cinema Pro şi rulează inclusiv astăzi şi mâine. Este un film pe marginea căruia s-a discutat mult în ultimul timp (în primul rând, în urma distincţiei de la Cannes cu premiul "Un certain regard"), aşa că nu mai este nevoie de o recomandare specială ca să mergeţi să îl vedeţi.

Filmul a fost ovaţionat timp de şapte minute de întreaga sală, iar emoţia a fost uriaşă pentru întreaga echipă şi pentru o parte dintre actori, prezenţi în sală: Armand Assante, în rolul principal, Dragoş Vasiliu şi Jamie Elman.

Filmul a rămas neterminat din cauza morţii premature a regizorului într-un tragic accident de maşină. Ideea acestui film îi venise tânărului regizor la scurt timp după ce-a terminat facultatea: "Am fost la un moment dat undeva pe lângă Mihai Bravu şi m-au inspirat foarte mult fetele de acolo, care erau foarte impresionate de faptul că veniseră nişte americani în satul lor", povestea Cristi Nemescu. Reportajul despre trenul cu soldaţi americani oprit în 1999 de şeful gării din Pieleşti pe motiv că nu aveau actele de transport necesare a fost exact liantul de care avea nevoie pentru a-şi construi povestea. Aşa a apărut scenariul filmului "California dreamin' "(nesfârşit), pe care Cristi Nemescu l-a scris împreună cu fostul său coleg de facultate Tudor Voican.

Povestea Californiei româneşti

Povestea filmului este foarte antrenantă: un tren care transportă armament strategic pentru o intervenţie americană în Kosovo este oprit la graniţă de şeful gării, pe motiv că nu are actele necesare. Acesta din urmă (Răzvan Vasilescu) este un mafiot local care profită de această ocazie pentru a-şi afirma astfel importanţa. Sosirea americanilor transformă total viaţa micului sat care vibrează la mult-aşteptatul "vin americanii". O aşteptată poveste de dragoste se naşte între una dintre fetele din sat, Monica, fiica şefului de gară, rol interpretat de Maria Dinulescu, şi tânărul David (Jamie Elman).

Povestea ia accente amare când cel care îi ajută să comunice devine tocmai Andrei (Alex Mărgineanu), "tocilarul clasei", care este şi el îndrăgostit de Monica, colega lui. Filmul este extrem de plastic, te captivează instantaneu în lumea lui. Baronul local Doianu (Răzvan Vasilescu) afirmă cu toată tăria că "asta e gara mea!" şi se răzbună pe americanii pe care îi are în sfârşit la mână.

Am fost atât de emoţionaţi de victoria lui Cristi şi de faptul că el trebuia să fie acolo, alături de noi
Armand Assante

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite