Un festival cu parfum de lalele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O să vi se pară un titlu ciudat, dar să ştiţi că am aflat, de la o peisagistă, că lalelele bătute, care seamănă mai degrabă cu bujorii şi au cele mai neaşteptate culori, au şi parfum. Iar când le vezi în covoare în toate nuanţele curcubeului, împodobind celebra Piaţă Taksim, dintr-o dată te simţi ca în Grădina Raiului.

A 37-a ediţie a Festivalului de Film de la Istanbul s-a desfăşurat simultan cu luna florilor la ei, cu un festival de film românesc organizat de ICR Istanbul, la care urma să vină Tudor Giurgiu, cu „De ce eu” şi „Despre oameni şi melci”, dar şi cu o prelegere pe care a ţinut-o Principele Radu la fabuloasa Universitate din acelaşi oraş, despre regalitate în paralel cu Sărbătorirea Centenarului, în care 100 din ilustrare include un infinit.

Apropo de afişe, cel al festivalului de film este unul dintre cele mai remarcabile şi se transformă în animaţie pe ecran, fiind semnat de un tânăr autor, Arda Aktaş, care a stat ceva vreme în Los Angeles-ul hollywoodian. Principalul sponsor, Vodafone Red. Pe multiplele ecrane şi cinematografe, aproape 200 de titluri, dintre care câteva româneşti. „Fotbal infinit” al lui Corneliu Porumboiu la Secţiunea Documentare, în Secţiunea Tineri Maeştri, avanpremiera mult aşteptatului „Charleston” al lui Andrei Creţulescu, care se va lansa în ţară la Serile Filmului Românesc din Iaşi, în prezenţa actorului Victor Rebengiuc, căruia îi este dedicată ediţia din acest an, iar în competiţia internaţională „Soldaţii: O poveste din Ferentari” al Ivanei Mladenovic. Laleaua de Aur, trofeul cel mare, a fost câştigată de „Western” al regizoarei Valeska Grisebach, unul dintre filmele europene care au ajuns în competiţia finală la Premiile Lux din 2017.

Premiul special al juriului a plecat în America de Sud, cu straniul şi atipicul: „Cocote”, filmat în 35 mm, cu actori amatori, în regia lui Nelson Carlo de los Santos Arias.

Unul dintre Premiile FRIPRESCI a ajuns la „The Rider” al lui Chloe Zhao, pe care îl veţi putea vedea la Festivalul de Film American Independent de la Bucureşti. Printre cele mai premiate s-a numărat „Serial Cook”, un film turcesc despre o nevastă care trăieşte undeva în Anatolia (apropo, Ceylan a fost din nou selecţionat la Cannes, că tot rimează fonetic!), găteşte bine, doar că devine suspectă când încep mai mulţi oameni să moară.

Un scenariu înduioşător a fost altă producţie locală independentă, chiar dacă nu s-a numărat printre învingători: Abdurrahman Oner ne-a purtat în „Drumul spre Lună”, inspirat de E.T. al lui Spielberg, pe care îl ia ca model un băieţel decis să-şi cumpere o bicicletă ca să poată ajunge în zbor unde i-a spus mama lui că a plecat bunicul după ce a închis ochii. Un moment de neuitat a fost şi proiecţia în afara competiţiei a filmului care a deschis Berlinala şi a făcut senzaţie (din Secţia Galelor Vodafone Red, alături de „Happy Prince”, „The Bookshop”, „Early Man” şi „Touch Me Not” al Adinei Pintilie): „Insula Câinilor” al lui Wes Anderson, care se va putea vedea la Cluj, la TIFF. Interesant e că a existat şi o secţiune cu filme antidepresive, în care era inclusă şi comedia franţuzească „C’est la vie” (semnată de autorii lui „Les Intouchables/ Invincibilii”), care e programată la închiderea DaKino, duminică seară, şi care a avut premiera la Toronto şi e povestea unor organizatori de nunţi care trebuie să se descurce într-un palat din secolul al XVII-lea în care se instaurează o debandadă ameţitoare. Şi a mai fost şi „In Blue”, un film olandez în care joacă vedeta din „Ho Ho Ho”, Bogdan Iancu, cel care ne-a făcut cândva Crăciunul mai frumos. Dar şi „Foxtrot”, cu extraordinarul Lior Ashkenazi, israelianul care a filmat în România „Wanderers/Vânătorii de spirite”, alături de Dragoş Buliga şi Armand Assante!  

La întâlnirile de pe pod s-au ţinut ateliere în care au fost incluşi şi regizori şi producători pentru producţiile din Turcia, dar şi ale vecinilor geografici. Din partea României au fost prezente Oana Giurgiu şi Ruxandra Cernat. Între filme s-a strecurat, însă, şi o croazieră în Bosfor, un brunch la Institutul Goethe, unde am constatat în program că sunt deja pe afiş cele mai recente producţii, precum cea despre Romy Schneider, „3 zile la Quiberon”, cel mai recent rol al fetei din „Toni Erdmann”: Sandra Huller: „Printre rafturi”, „Western”, „Taci şi cântă la pian”, un strălucit documentar despre Cilly Gonzales, sau „Styx” al lui Wolfgang Fischer, cu care de altfel am mers în aceeaşi maşină a generoşilor organizatori spre aeroport şi am primit o promisiune că ar veni în România cu pelicula sa proiectată iniţial în panorama de la Berlinala ediţia 68.  

O incursiune extraordinară a fost vizita la Muzeul Inocenţei (ascuns pe nişte străduţe labirintice, unde n-am fi ajuns în veci fără draga noastră călăuză, fosta ştiristă, acum ICR-istă, Ioana Pavel), conceput de scriitorul care a primit deja Nobelul, Orhan Pamuk, şi şi-a transformat romanul în vitrine cu amintiri şi care-şi însoţeşte călătorul, cu vocea lui, citind câteva fragmente din capitolele esenţiale, sperând că asta va aduce la fel multă fericire ca descifrarea rândurilor scrise.

Momentul cel mai cinematografic a fost descoperirea la doi paşi de Hotelul Pera Marmara, unde am fost găzduiţi, a mult mai vechiului Pera Palace, despre care legenda spune că a fost construit pentru cei care străbăteau Europa cu Orient Expres-ul, că aici ar fi scris Agatha Christie celebrul roman al Crimei din trenul cu acelaşi nume, că a fost găzduită însăşi Greta Garbo şi există încă apartamentul, care poate fi  vizitat între orele 10.00-11.00 sau 15.00-16.00, cel al extraordinarului politician Mustafa Kemal Ataturk: omul providenţial al Turciei interbelice. În cofetăria situată nu departe de cel mai vechi lift din fier forjat, de la 1892, poţi bea o cafea turcească servită cu un pahar de apă rece şi un cub de lokum, iar la restaurantul de la primul nivel ceaiul se ia la ora 5, printre cărţi şi albume, dintr-un pahar în formă de lalea, cu o linguriţă inimioară, cu nelipsitele semilună şi steluţă, într-un salon cu mobilă rafinată, şampanie roze şi bezele asortate ca nuanţă. O dulce după-amiază ca în filme, cu aromă de castane coapte pe stradă şi un tramvai retro, roşu, în care te poţi urca din mers în acest început de aprilie (nisan pe turceşte), intrând parcă într-un tunel al timpului (zaman în limba sultanilor).

Irina-Margareta Nistor sau cum scria pe badge-ul meu:

Irina Margareta
Adevarul
Basin/Press

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite