Sophie Turner a dezvăluit cand va fi difuzat ultimul sezon „Game of Thrones“ şi cum decurg filmările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul sezon din celebrul serial „Game of Thrones“ e aşteptat cu nerăbdare de fanii din întreaga lume. Dacă iniţial producătorii estimau că cel de-al 8-lea sezon va putea fi lansat în toamna anului 2018, actriţa Sophie Turner a declarat că va fi lansat mult mai târziu.

Actriţa Sophie Turner (21 de ani) care joacă rolul Sansei Stark a declarat într-un interviu pentru Variety, citat de Daily Mail, că ultimul sezon din „Game of Thrones“ va putea fi lansat abia în anul 2019.

„Am început filmările în octombrie şi am realizat 10% din producţie. Lăsând gluma la o parte, ne rămân încă şase sau şapte luni. Sunt cu adevărat încântată de ceea ce va urma. «Game of Thrones» va ieşi în 2019“ a declarat actriţa. 

Interpreta Sansei Stark a anunţat astfel cu claritate lansarea în 2019 a sezonului al 8-lea al „Game of Thrones“. Ea a dezvăluit, de asemenea, că ambianţa de pe platou este una specială, notează Agerpres. 

„Ne-am dat cu toţii seama că este sfârşitul. Când am citit scenariul ultimului sezon, toţi împreună, a fost foarte emoţionant. Pentru prima dată în istoria «Game of Thrones» toată lumea era prezentă. Fiecare membru al distribuţiei era prezent sau aproape. Simţim cu toţii că ne apropiem de sfârşit. Atunci încercăm să profităm, să fim împreună mai mult, să mergem la masă împreună mai des... Să profităm de norocul nostru“, a mărturisit actriţa.

„Mi-a fost greu să-mi iau la revedere de la Aiden Gillen (n.r. actorul care îl interpretează pe Lord Baelish). A fost mentorul meu“

Mai mult, Suphie Turner a dezvăluit şi câteva detalii sepre soarta personajului său, Sansa Stark: „Va fi dificil pentru Sansa pentru că la sfârşitul sezonului trecut a simţit că totul s-a aşezat la locul lui. Şi-a reîntregit familia. Au fost din nou în controlul Nordului. În acest sezon, există o nouă ameninţare şi, dintr-o dată, se găseşte oarecum înapoi pe marginea prăpastiei. Sansa va trece prin ape necunoscute fără prezenţa lui Petyr «Littlefinger» Baelish (interpretat de Aidan Gillen, 49 de ani), a declarat actriţa, potrivit Daily Mail.   

„Este o încercare pentru ea să treacă cu bine peste ceea ce va urma fără ca acest stăpân manipulator să-i păzească spatele. Acest sezon este mai mult o luptă pasională pentru ea decât o luptă politică şi manipulatoare“, a precizat actriţa.

Mai mult, tânăra a mărturisit că îi va fi dor să filmeze alături de Gillen, pe care l-a descris drept „coloana vertebrală“ a serialului, din punctul ei de vedere. 

image

Aiden Gillen şi Sophie Turner FOTO Getty Images

„Din toţi oamenii cu care am lucrat în realizarea acestui film, el a fost cel care a fost prezent din sezonul unu până la cel de-al şaptelea. Aşa că a fost destul de dificil să-i spun la revedere pentru că a fost totodată şi mentorul meu“, a explicat Sophie Turner. 

Sophie Turner (21 de ani) şi-a anunţat logodna cu îndrăgitul cântăreţ şi actor american Joe Jonas (28 de ani), fost membru al trupei Jonas Brothers, după un an de relaţie.  

Cei doi îndrăgostiţi au anunţat că s-au logodit printr-o postare pe Instagram, o fotografie cu mânile celor doi, în care se poate observa preţiosul inel de logodnă, alături de mesajul: „Am spus «da»“, scrie Daily Mail.  

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite