Sharon Stone a făcut publică o scenă seducătoare de la audiţia pentru „Basic Instinct“: „Nu a fost un rol uşor de obţinut“ VIDEO

Sharon Stone a făcut publică o scenă seducătoare de la audiţia pentru „Basic Instinct“: „Nu a fost un rol uşor de obţinut“ VIDEO

Sharon Stone a devenit un sex simbol odată cu interpretarea din thrillerul erotic

Actriţa americană Sharon Stone (58 de ani) va fi întotdeauna asociată cu interpretarea din „Basic Instinct“, unul dintre cele mai controversate filme din cauza violenţei groteşti şi a sexualităţii explicite. Recent, vedeta a făcut publică o scenă sexy pe care a realizat-o la audiţia pentru rolul care a transformat-o într-un sex simbol.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sharon Stone a împărtăşit fanilor un clip de la audiţia din 1991 pentru rolul din thrillerul erotic „Basic Instinct“, care i-a adus prima nominalizare la Globurile de Aur şi aprecierea internaţională.

La casting, Stone a avut de pus în scenă un moment seducător şi jucăuş interpretând-o pe fermecătoarea Catherine Tramell, suspectă de crimă şi interogată de detectivul Nick Curran, rol care a ajuns la Michael Douglas. 

La audiţie însă, actriţa l-a avut în faţă pe regizorul filmului, Paul Verhoeven. Sigur că nu e emblematica scenă din camera de interogaţii, însă putem spune că Sharon Stone este la fel de seducătoare.

În trecut, Sharon Stone a mărturisit că nu a fost prima alegere a regizorului. Rolul solicita nuditate totală, scene explicite de sex şi violenţă, aspecte considerate mult prea riscante pentru nume precum Julia Roberts, Kim Basinger şi Meg Ryan. În cele din urmă, filmul a fost un succes de casă, cu încasări de peste 350 de milioane de dolari.

„Catherine Tramell nu a fost un personaj uşor de obţinut. Au oferit rolul la 12 sau 13 femei care l-au refuzat. Aşa că nu a fost ca şi cum m-am dus la audiţie şi toată lumea a spus: «Da! Ea este». Dar am ştiut în momentul în care am păşit pe platourile de filmare că sunt ceea ce ei caută“, declara actriţa în 2004, citată de Daily Mail.

Mulţi dintre fanii actriţei au complimentat-o, susţinând că nimeni nu ar fi putut interpreta mai bine acel rol.

Una dintre cele mai provocatoare şi controversate scene rămâne însă cea în care, interogată de poliţie, Sharon Stone îşi lasă la vedere părţile intime, moment despre care, ulterior, vedeta a mărturisit că nu ştia cât de explicit va fi şi chiar s-a declarat şocată când a văzut întreaga scenă.

„Basic Instinct“ prezintă un detectiv care investighează uciderea brutală a unui star rock, iar drumul i se interesectează cu cel al unei enigmatice scriitoare, care devine rapid principalul suspect.

Deşi filmul din 92 s-a bucurat de un succes fenomenal, continuarea din 2006, tot cu Sharon Stone, a fost un mare eşec, cu încadări de doar 38,6 milioane de dolari, deşi a avut un buget de 70 de milioane de dolari.

citeste totul despre: