Prometeu alienat

Logan Marshall-Green, Noomi Rapace şi Michael Fassbender, într-o scenă din film

REVENIRE Prin noul său film, “Prometheus”, regizorul britanic Ridley Scott se reîntoarce la unul dintre filmele care l-au consacrat, “Alien”, realizat acum peste 30 de ani.

Acum câţiva (mulţi) ani, după decepţionantul şi inutilul “Alien (4): Resurrection” (1997) al lui Jean-Pierre Jeunet, un prieten îmi spunea că nu se va mai întoarce să vadă un alt “Alien” decât dacă acesta va fi regizat – din nou – de Ridley Scott. Anii au trecut, deţinătorii francizei au recidivat, în deceniul trecut, doar cu două filmuleţe din stupidul mix “Alien vs Predator”, şi iată că dorinţa prietenului meu s-a împlinit.

Ridley Scott se întoarce cu acest “Prometheus” la seria “Alien”, pentru care a realizat (doar) filmul de debut, o capodoperă; se întâmpla în 1979. Este vorba despre unul din cei mai talentaţi şi inegali regizori din istorie, nu e loc pentru a intra acum în detalii, dar de la debutul său în lungmetraj, “Dueliştii (1977) – una din marile bijuterii ale cinematografului –, a trecut vreme lungă.

În căutarea Inginerilor

“Prometheus” se doreşte a fi un “prequel” al seriei (adică o continuare a cărei acţiune este plasată, cronologic, înaintea evenimentelor de bază). Scenariştii noii producţii combină tema “alien”-ului – cea mai înspăimântătoare maşină vie de ucis creată vreodată (de cine, se va vedea) – cu cea a originilor umanităţii, aşa după cum sugerează şi titlul. “Prometheus” este numele navei spaţiale care, în anii 2090, cu trei decenii înaintea evenimentelor din “Alien”, se îndreaptă spre un colţ îndepărtat al Universului, pentru a da acolo de urma misterioşilor Ingineri, rasă superevoluată care, după toate indiciile, ar fi cei care au creat specia umană.

Odată ajuns la destinaţia dorită, micul grup de cercetători va realiza un adevăr terifiant: cei care ne-au creat sunt tot cei care – din motive neştiute, probabil şi-au dat seama ce “soi rău” suntem – au decis să ne şi distrugă; de aceea au “cultivat”, pe respectiva planetă, teribila armă de ucis. Aşa încât călătoria pentru aflarea începutului umanităţii se transformă într-o luptă disperată pentru evitarea sfârşitului acesteia.

Viziuni despre viitor

Aşa după cum a arătat în cele două SF-uri epocale realizate la începutul carierei – “Alien” (1979) şi “Blade Runner” (1982) –, lui Ridley Scott îi place să descrie minuţios viitorul, mai precis tehnologia aferentă acestuia. Prin urmare, filmul de faţă reflectă efectele speciale “de ultimă oră” şi abundă în touchscreenuri, holograme etc. Astfel de SF-uri, însă, nu ne spun, de fapt, niciodată cum va fi viitorul, ci ne vorbesc despre felul cum este văzut acesta în diverse epoci istorice; aşadar, pe măsură ce trece timpul, tot despre trecut. Un film ca “Odiseea spaţială 2001” (1968) nu ne spune nimic despre viitor, dar ne spune foarte mult despre felul în care se gândea în anii ’60 şi despre cum era văzut, atunci, acel “îndepărtat” an 2000. Din 1979 (anul realizării primului “Alien”) până în 2012, tehnologia a evoluat enorm, iar acest lucru este foarte vizibil în realizarea filmului. De aici rezultă, pentru un observator atent, un bizar anacronism, ţinând cont că avem de-a face cu un prequel.

O secvenţă memorabilă

Noua Ripley se numeşte, acum, dr. Elizabeth Shaw şi este jucată de suedeza Noomi Rapace, prima interpretă pe ecran a teribilei Lisbeth Salander în seria originală “Millennium”. De altfel, acestei excelente actriţe şi personajului ei li se datorează cea mai mare parte din umanitatea şi din reuşita lui “Prometheus”, câtă e. Dacă în primul “Alien” aveam cel puţin două scene memorabile – fiinţa extraterestră ţâşnind, atroce, din pieptul lui John Hurt şi, spre final, Sigourney Weaver, aproape goală, în aceeaşi încăpere cu monstrul, care salivează şi o ţinteşte aproape lasciv –, de data aceasta avem o secvenţă terifiantă, în care dr. Shaw îşi extrage pur şi simplu, pe viu, homunculul malign pe care-l purta în pântece. De altfel, scenariul strecoară, abil, mai multe paralele cu “Alien”-ul original, al lui Ridley Scott. Pentru a accentua ideea prometeică, mai avem un personaj-cheie, cel al unui android cu statut ambiguu, interpretat de Michael Fassbender.

Uzul de efecte speciale nu devine niciodată abuz şi nu deranjează, deoarece Ridley Scott ştie cum să le folosească pentru a avea sens şi a crea imagini poetice splendide. “Gheara leului” se simte în multe locuri, dar suntem departe de marea poezie din capodopere ca “Dueliştii”, “Alien”, “Blade Runner”...

Info

Prometheus (SUA, 2012)
Regia: Ridley Scott
Cu: Noomi Rapace, Michael Fassbender, Charlize Theron
Rulează la: Hollywood Multiplex Bucureşti Mall

3 stele

Filmul preferat

Iaromira Popovici, Jurnalist

CV

- Jurnalistul Iaromira Slavenca Popovici, fiica regizorului de film documentar Slavomir Popovici (1930-1983), s-a născut pe 9 aprilie 1968, la Bucureşti.
- Este absolventă, în 1986, a Liceului de filologie-istorie Şcoala Centrală, Bucureşti.
- Între 1986 şi 1991, este studentă a Facultăţii de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti, secţia engleză-latină.
- Între 1991 şi 1993, este colaborator la săptămânalul „Academia Caţavencu", cu reportaje; colaborator la ziarul „România liberă", revistele „VIP", „Zig-zag" cu reportaje şi interviuri; colaborator la revistele „România literară" şi „Noul cinema" cu cronici; colaborator la Radio Delta RFI, Pro FM şi Europa liberă cu reportaje culturale şi sociale.
- Din 1993 până în prezent, activează ca redactor la revista „Dilema", actualmente „Dilema veche"; este editorul paginii sociale şi titulara unei rubrici săptămânale, „Bazar", pe teme de cultură populară.
- Cărţi publicate: un volum de poveşti, „De-ale prinţeselor şi patrupezilor", apărut la editura Curtea Veche, Bucureşti, 2005.
- Este căsătorită cu jurnalistul Eugen Istodor şi au împreună un fiu, Luca Istodor.

Top 10 filme care m-au marcat

1. Cădere liberă (SUA, 1993), regia Joel Schumacher
2. Thelma şi Louise (SUA, 1991), regia Ridley Scott
3. Vârsta inocenţei (SUA, 1993), regia Martin Scorsese
4. Suflet sălbatic (SUA, 1990), regia David Lynch
5. Şi caii se-mpuşcă, nu-i aşa? (SUA, 1969), regia Sidney Pollack
6. Fahrenheit 451 (Marea Britanie, 1966), regia François Truffaut
7. Melancholia (coproducţie, 2011), regia Lars von Trier
8. Ruga (Gruzia, 1967), regia Tenghiz Abuladze
9. Miracol la Milano (Italia, 1951), regia Vittorio De Sica
10. Îngerul exterminator (Mexic, 1962), regia Luis Buñuel.

Top 5 regizori

1.   Federico Fellini (foto) (1920-1993)
2.  Luis Buñuel (1900-1983)
3.   Michelangelo Antonioni (1912-2007)
4.  Lars von Trier (n. 1956)
5.   Nikita Mihalkov (n. 1945)