„Din culisele cinematografiei“. Povestea românului care, după ce a fost actor sau cascador în filme precum „Baltagul“ şi „Mihai Viteazul“, a avut Franţa la picioare ca sportiv şi antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Misai
Paul Misai

După ce a fost actor sau cascador la Buftea, în filme precum „Baltagul“, „Mihai Viteazul“, „Mirii anului II“ sau „Şapte băieţi şi-o ştrengăriţă“, Paul Misai (68 de ani) a plecat în Franţa, unde a performat, timp de patru decenii, ca sportiv, antrenor şi preşedinte de club în canotaj şi box, cele două sporturi care-l pasionaseră încă din copilărie.

Deşi are cu ce se lăuda, fiind un exemplu clasic de „self-made man“, lui Paul Misai nu-i place deloc să vorbească despre el. Iar atunci când o face totuşi, are grijă să vină „blindat“ de documente: „Aşa mi se pare corect. E plină lumea de impostori şi lăudăroşi“.

După patru decenii petrecute în Franţa, Paul Misai este un nume respectat în Hexagon. Nu demult a primit, în cadrul unei ceremonii derulate chiar la Versailles, medalia de argint acordată în numele ministerului francez al sportului, distincţie menită să sublinieze anii petrecuţi în slujba boxului şi a canotajului.

În România, iubitorii filmului autohton şi-l mai amintesc, cu siguranţă, din producţii cinematografice precum „Baltagul“ sau „Mihai Viteazul“. Din când în când, şi breasla cineaştilor îi recunoaşte meritele, aşa cum s-a întâmplat la recenta gală organizată de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film, când i s-a decernat diploma „100 de ani de la Marea Unire - 100 de ani de film de centenar“.

„Haide să lăsăm ştrandurile şi să mergem să facem filme“

Născut la 5 aprilie 1951, în Bucureşti, Paul Misai a fost atras de sport încă de mic. „Locuiam lângă Podul Băneasa şi, copil fiind, obişnuiam să sar direct în lac. Căpătasem anumite abilităţi care m-au ajutat foarte mult ulterior. Începusem să fac un pic de box, practicam şi canotajul, unde trăgeam în barcă cu Gheorghe David, zis «John», al cărui frate, Alexandru David, dansator, cocheta deja cu cinematografia. Eu lucram vara ca ajutor de salvamar pe ştranduri. Aşa am debutat eu practic în filme. Ion Popescu-Gopo m-a selectat, de pe Ştrandul «Bragadiru», care se afla în zona Izvor, pentru «De trei ori Bucureşti». Am avut o foarte scurtă apariţie în episodul «Aterizare forţată», pentru că acest lungmetraj era alcătuit din trei povestiri cinematografice distincte având drept liant ambianţa Bucureştiului“, şi-a reamintit Misai. „După aceea, «John» mi-a zis: «Haide să lăsăm ştrandurile şi să mergem să facem filme». Era perioada în care Sergiu Nicolaescu, după ce făcuse «Dacii», căuta deja să perfecţioneze echipa de cascadori şi avea nevoie de sânge proaspăt. Eu şi «John» eram cascadori juniori, ca să zic aşa, eram singurii minori. Am avut norocul să lucrez la aproape toate coproducţiile din acei ani: «Şapte băieţi şi o ştrengăriţă», cu Jean Marais, serialul de televiziune «La légende de Bas-de-Cuir» («Legenda lui Ciorap-de-Piele)», după Fenimore Cooper, cu Hellmut Lange şi Pierre Massimi, sau «Mirii anului II», cu Jean-Paul Belmondo. Dar primul meu contract l-am semnat pentru «Mihai Viteazul», după ce am absolvit şcoala de cascadori pe care nea Sergiu a organizat-o în perioada de pregătire a filmului. Din 300 de candidaţi am rămas mai întâi 150, apoi 75, iar la final eu am încheiat pe locul 23 din cei 45 de absolvenţi. Examenul final l-am dat la Buftea în faţa unui juriu care-i includea pe cei mai în vogă regizori ai momentului“, a povestit fostul cascador. 

Baltagul

„M-am simţit ca în groapa cu lei pe platourile de la «Baltagul»“

Întâlnirea cu Mircea Mureşan, care făcea la rândul său parte din juriu, i-a marcat destinul. „Nea Mircea m-a remarcat probabil în timpul examenului. M-a oprit apoi în drumul spre bufetul studioului de la Buftea şi mi-a zis: «Puştiule, o să faci probe pentru filmul pe care-l pregătesc». Era vorba despre «Baltagul». L-am rugat să-l ia şi pe «John». A fost de acord, am făcut probele şi mi-a zis că m-a selectat pe mine. I-am zis să nu se supere pe mine, pentru că am semnat deja un contract pentru «Mihai Viteazul» şi că trebuie să vorbesc mai întâi cu nea Sergiu. I-am povestit lui Nicolaescu ce şi cum, la care el s-a uitat în ochii mei şi a surâs: «Bine, du-te! Noi începem oricum filmările în toamnă». Şi aşa am ajuns să-l joc pe Gheorghiţă, fiul Vitoriei şi al lui Nechifor Lipan. M-am simţit ca în groapa cu lei! Mă şi gândeam: Ia uite, băi frate, am ajuns eu, un puşti de pe stradă, care venisem să fac şi eu un ban de buzunar în vacanţa de vară, să joc lângă atâtea vedete! Filmul l-am început cu Margareta Pogonat în rolul Vitoriei, apoi au fost cooptaţi Margarita Lozano şi Folco Lulli. Ce să vă zic, eram eu timorat în prezenţa atâtor titani, dar când începea aparatul să bâzâie mă transformam imediat, deveneam şi eu leu! Am avut şi norocul să fiu simpatizat, ca să zic aşa, de toată lumea. Îmi amintesc că l-am rugat pe N.N. Matei, la un moment dat, să mă ajute să pregătesc o scenă. Mi-a zis aşa: «Te duci în faţa oglinzii şi repeţi până când nu te mai vezi! Atunci o să ştii că e foarte bine». Şi a avut dreptate“, a dezvăluit Paul Misai.

Tânărul cascador a avut norocul să i se ofere o partitură generoasă şi în filmul „Mihai Viteazul“, unde l-a interpretat pe tânărul care-l însoţeşte peste tot pe Popa Stoica, personaj întruchipat de Mircea Albulescu: „La început mi-am dorit să-l joc pe băiatul lui Mihai Viteazul şi am fost un pic invidios pe Niculae Peniuc, cel care fusese distribuit. M-a văzut nea Sergiu şi mi-a zis: «Să ştii că ai un rol chiar mai bun, ai mult mai multe ocazii să te remarci». Când a fost explozia în urma căreia eu orbeam, pirotehnistul nostru, Ion Tiberiu, zis «Baronul», i-a spus lui Nicolaescu: «Atât explozibil e suficient». «Nu, îi pui mai mult», a răspuns Nicolaescu. «Păi asta dărâmă şi un cal!», a insistat «Baronul». «Lasă că l-am văzut eu, e rapid puştiul!». Şi vreau să vă zic că «Baronul» nici n-a mai vrut să apese el pe detonator, a făcut-o chiar nea Sergiu! M-am ferit cât am putut, din instinct, dar tot am avut nişte mici arsuri pe faţă. A fost greu filmul! Explozii, figuri, nu s-a jucat nea Sergiu! (râde) Am tot avut câteva săbii luate pe cârcă în filmele istorice în care am jucat“.

Misai Paul

Bronz la campionatele mondiale dedicate veteranilor

Vrăjit de mirajul Occidentului, Paul Misai a plecat în 1979, pe cont propriu, în Franţa. Acolo unde şi-a câştigat pâinea din sport. A performat, timp de patru decenii, ca sportiv, antrenor şi preşedinte de club în canotaj şi box, cele două sporturi care-l pasionaseră încă din copilărie. „În România n-am reuşit mari rezultate cu sportul, pentru că era practic imposibil să faci în acelaşi timp şi filme. La box am fost, după cum se spune, campion de sală, iar ca şi canotor am fost legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Triumf, la Steaua Bucureşti, în perioada stagiului militar, respectiv la Clubul Nautic Universitar. Făcusem şi şcoala de antrenori, în perioada în care nea Sergiu a filmat «comisarii», filme din distribuţia cărora am lipsit. Ei, vreau să vă spun că în Franţa a fost invers. M-am axat doar pe sport, deşi aş fi avut ocazia să fac şi filme. La un singur proiect cinematografic am lucrat, «Commissaire Valence» cu Bernard Tapie, dar asta mult mai recent, în anii 2000. Am avut însă satisfacţii la care poate nici nu mai speram, mai ales în canotaj. Am antrenat timp de 37 de ani consecutivi, iar ca sportiv am câştigat o medalie de bronz la campionatele mondiale destinate veteranilor, în Cehoslovacia, având onoarea de a purta cocoşul galic pe piept“, a povestit Misai.

În Franţa prietenii sau elevii mei au aflat de curând că am avut şi o carieră în cinematografie, de când cu IMDb sau YouTube. Nici copiilor mei nu le-am povestit. Păi credeţi că m-ar fi crezut cineva când i-aş fi spus că eu am fost coleg de platou cu Jean-Paul Belmondo sau Jean Marais? Cu siguranţă, mi-ar fi zis: „Tu es complètement fou!“ (n.r. - Eşti complet nebun) Paul Misai fost actor şi cascador

Face în fiecare an parastase pentru cascadori

La începutul fiecărei veri, Paul Misai organizează câte un parastas în memoria cascadorilor din filmele lui Sergiu Nicolaescu care nu mai sunt printre noi. „Totul a plecat de la o discuţie pe care am avut-o cu nea Sergiu într-o vară, la 2 Mai. I-am spus că-i visez mereu pe Stavru şi pe ceilalţi cascadori care nu mai sunt. «Fă-le un parastas», mi-a spus el. Bine, zic, dar mai ştiu eu care sunt preţurile prin România. «Vorbeşte cu Jenică! (n.r. - Jean Polizache)». Şi asta am făcut, în primul an a fost şi nea Sergiu cu noi. Eu am continuat tradiţia, însă, după cum vedeţi, suntem tot mai puţini de la an la an“, a mărturisit Paul Misai.

Imagine indisponibilă

Se împlinesc 50 de ani de la lansarea filmului „Baltagul“

Publicat în 1930, „Baltagul“, unul dintre cele mai populare romane ale lui Mihail Sadoveanu, a stârnit un interes deosebit în rândul regizorilor români, încă de la începutul anilor ‘60. Mai întâi, Victor Iliu şi-a manifestat intenţia de a-l ecraniza, depunând şi un proiect în acest sens, în 1964. Doi ani mai târziu, Liviu Ciulei a vrut la rândul său să realizeze filmul, dar nici de această dată intenţia nu s-a concretizat. La sfârşitul lui 1967, pelicula a fost inclusă în planul cinematografiei pentru anul următor, dar cu un alt cineast la cârmă, Lucian Pintilie, pentru ca, la 16 decembrie 1968, filmul să intre în sfârşit în producţie, dar avându-l drept regizor pe Mircea Mureşan. „M-am trezit chemat într-o zi la direcţia Studioului Cinematografic Bucureşti. Petre Sălcudeanu m-a luat direct, fără introduceri: «Mircea, preiei tu «Baltagul», Pintilie pleacă în străinătate, are nişte contracte...S-a investit financiar mult, nu vreau să amânăm sine-die...». Am întrebat în ce stadiu era lucrul. «Există un scenariu literar, decupaj - nu ştiu...Un proiect de distribuţie, ceva prospecţii prin Prahova...». Nu mai ştiu cine scrisese scenariul, dar nu mi-a plăcut. Am comunicat lui Petre că vreau să scriu propria adaptare. Peste două zile, mi s-a transmis acordul doamnei Profira Sadoveanu“, şi-a reamintit regizorul. La scurtă vreme, la Bucureşti şi-a făcut apariţia un cunoscut regizor şi producător italian, Gian Vittorio Baldi, care era interesat de o coproducţie. Dintre filmele aflate deja pe masa de lucru, pe Baldi l-a atras tocmai „Baltagul“. După ce a transmis o ofertă scrisă pe adresa studioului de la Buftea, a urmat o întâlnire cu Mircea Mureşan la „Athénée Palace“. Întrevedere care s-a dovedit extrem de fructoasă. „Mi-a spus că trebuie neapărat două vedete din Italia, care să joace rolurile principale. Avea un acord cu Maurice Le Roux, directorul Operei Garnier din Paris, pentru muzica filmului. S-a oferit şi să ofere toată cantitatea necesară de peliculă «Eastman Color», ceea ce la noi chiar era o problemă. Apoi m-a invitat la Roma ca să vizionăm variante pentru Vitoria. Pentru criminal mi-l propusese deja pe Folco Lulli“, a povestit regizorul. După ce variantele Sophia Loren şi Alida Valli au picat, actriţele nefiind disponibile, Mircea Mureşan s-a oprit la Margarita Lozano pentru rolul Vitoriei Lipan. „Baldi a sunat-o, a venit la întâlnire, a spus că e disponibilă, iar apoi, în urma discuţiilor, a acceptat şi rolul. Excelentă actriţă, disciplinată“, a povestit regizorul. Filmările au avut loc între 28 februarie şi 19 mai 1969, exterioarele fiind trase la Suceviţa, Roşu, Rarău şi Buftea, iar filmul a fost lansat în cinematografe la 27 octombrie 1969. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite